Economiștii americani de la marile bănci de investiții se așteaptă ca Rezerva Federală să majoreze ratele de dobândă cu 75 de puncte de bază miercuri, potrivit unor rapoarte de analiză citate de MarketWatch.
Economistul Michael Feroli de la JP Morgan a subliniat „creșterea uluitoare a așteptărilor inflaționiste pe termen lung” într-un raport de vineri privind sentimentul consumatorilor. În opinia sa, noile cifre fac ca oficialii Fed să mai fie constrânși de mesajele transmise anterior piețelor, prin care au semnalat investitorilor o majorare de dobânzi de doar 50 de puncte de bază.
”Ne-am putea întreba dacă adevărata surpriză n-ar putea fi chiar o creștere de 100 de puncte de bază”, a mai precizat specialistul.
Participanții de pe piață se așteptau săptămâna aceasta la o creștere de 50 de puncte de bază a dobânzilor. Cu toate acestea, datele privind inflația au dus la scăderi puternice ale principalilor indici bursieri din SUA.
Prețurile de consum au urcat la un nou maxim al ultimilor 40 de ani, de 8,6%, în mai față de aceeași lună a anului trecut.
Șocul de pe piețele financiare s-a răsfrânt și asupra titlurilor de stat americane, a căror dobânzi pe termen lung au urca la 3,37%, cel mai ridicat nivel aprilie 2011.
„Fed trebuie să stăpânească cererea reducând excesul de lichiditate”, a declarat Robert Pavlik, manager senior de portofoliu la Dakota Wealth Management. Deși banca centrală nu poate controla dezechilibrele ofertei, poate controla cererea prin creșterea ratelor, ceea ce face consum pe credit al gospodăriilor mai scump, a precizat el.
Feroli de la JP Morgan estimează rata Fed se va situa într-un interval de 3,25% până la 3,50% până la începutul anului viitor, în timp ce economiștii Goldman se așteaptă ca dobânzile să intre în acest interval până la sfârșitul lunii decembrie.
Economiștii Barclays susțin la rândul lor o creștere a ratei de 75 de puncte de bază.
***