Guvernul a adoptat în ședința de joi reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est – Mediteraneean”, lucrare de utilitate publică de interes naţional. Lucrările vor costa peste 20 de miliarde de lei.
Proiectul a fost astfel deblocat, a explicat minsitrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-un mesaj postat pe Facebook:
„Am reaprobat astăzi, în şedinţa de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea acestui tronson de cale ferată important pentru Coridorul feroviar Orient/Est-Mediteraneean. Actualizarea acestor indicatori a fost necesară în contextul creşterii preţului materialelor de construcţii, a preţurilor energiei electrice şi gazelor naturale, dar şi a transporturilor de mărfuri”.
Proiectul ”Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta-Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est – Mediteraneean”, face parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT), aprobat de Guvernul României prin H.G. nr. 666/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Secţiunea de la cale ferată a Coridorului Orient/Est Mediteraneean ce traversează România, are o lungime de 513 km şi este una dintre cele mai folosite secţiuni, din reţeaua CFR, atât pentru traficul (de călători şi marfă) naţional, cât şi pentru cel internaţional.
Această secțiune cuprinde următoarele tronsoane de cale ferată:
- Arad – Timişoara – Caransebeş;
- Caransebeş – Drobeta Turnu Severin – Craiova;
- Craiova – Calafat.
Segmentul nu corespunde standardelor TEN-T
După darea în exploatare a liniei aceasta a trecut printr-un lung proces de modernizare în ceea ce privește suprastructura, lucrările de artă, instalațiile de tracțiune și semnalizare.
În anul 1951 s-a realizat dublarea liniei CF pe tronsonul Craiova – Filiași în lungime de 36 km.
„Starea actuală tehnică a liniei feroviare Craiova – Caransebeș nu răspunde cerințelor standardelor TEN-T și prescripțiilor STI, aflându-se în condiții de mentenanță reduse, majoritatea structurilor sale fiind aproape de limita duratei de viață tehnică. Aceasta nu respectă noile reglementări și norme EN, având zone de instabilitate și prezentând riscuri geotehnice, hidrologice, hidrogeologice”, menționează Nota de Fundamentare.
Principalii indicatori aprobați:
- Lungimea totală a liniei de cale ferată în cadrul acestui studio este de 226,16 km, fiind linie electrificată pe toată distanța, linie dublă electrificată Craiova-Strehaia (60 km) și linie simplă electrificată Strehaia-Caransebeș (174 km).
- Pe această linie circulă atât trenuri de călători cât și trenuri de marfă.
- Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare se ridică la 20,1 miliarde lei.
- Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Cãi Ferate „C.F.R.” – S.A, precum și din alte surse legal constituite.
****