cursdeguvernare

sâmbătă

12 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Încrederea în economie cade la nivelul primului an al pandemiei. Inflație de 10,5% în 2023 – CFA România

29 noiembrie, 2022

Încrederea în economie a scăzut până la nivelul din octombrie al primului an al pandemiei, potrivit Indicatorului de Încredere Macroeconomică realizat de asociația analiștilor CFA din România, care a atins valoarea de 33 de puncte, puțin peste cel de acum doi ani (32,1 puncte).

„În concordanță cu scăderea încrederii în economie, și anticipațiile de creștere economica s-au redus de la 4,5% în 2022, la 1.6% în 2023”, scrie Adrian Codîrlașu, vicepreședintele Asociației CFA România, în raportul publicat mari.

Inflația medie va fi de 10,5% în 2023, pe orizontul următoarelor 12 luni, potrivit estimărilor analiștilor   – CFA România  culese luna trecută, în creștere de la estimarea din luna anterioară, de 9,59%. În prezent inflația este de 15,32%,


În continuare analiștii anticipează scăderea prețurilor proprietăților rezidențiale din marile orașe (79% dintre ei) și consideră că acestea sunt supra-evaluate.

Niciunul dintre analiști nu se așteaptă la o majorare și niciunul nu ia în calcul sub-evaluarea.

Se scumpesc creditele acordate României

Randamentele (costul) la împrumuturile guvernului prin titluri de stat își reiau tendința de creștere întreruptă în  august și septembrie și au depășit nivelurile din iulie, potrivit estimărilor analiștilor CFA.

Așteptările privind randamentele la titlurile cu scadența la 10 ani au scăzut de la 9,12% în iulie (pe orizontul următoarelor 12 luni), până la 8,28% în august și 8,06% în septembrie, dar au crescut apoi, substanțial, până la  9,58% în octombrie.


În schimb estimările privind cursul euro sunt în scădere, deși se situează peste pragul de 5 lei / euro. Estimarea medie din octombrie este de  5,0652 lei / euro, față de 5,1165 în iulie și 5,0797 lei / euro în septembrie.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: