cursdeguvernare

duminică

6 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

România a început săptămâna negocierilor cruciale purtate la Bruxelles: deficitul și reformele din PNRR neîndeplinite

28 august, 2023

La Bruxelles a început luni săptămâna în care Guvernul încearcă să obțină indulgența Comisiei Europene pe câteva subiecte fierbinți ce par imposibil de bifat de către Cabinetul Marcel Ciolacu, deși este susținut de o largă majoritate parlamentară.

Discuțiile demarează luni cu ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, Ministrul Finanțelor – Marcel Boloș și ministrul Fondurilor Europene.

Simona Bucura-Oprescu va discuta despre deficitul în creștere și reforma pensiilor speciale, ajunsă într-un impas așteptat, după ce Curtea Constituțională a hotărât că parte din ea încalcă legea fundamentală.


Autoritățile române doresc să își asume un procent de deficit bugetar care să fie până în 5,5% și eliminarea pragului de 9,4% din PIB pentru plata pensiilor. 

Calendarul negocierilor cu executivul de la Bruxelles

În discuţiile purtate cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Lyen, la Atena, unde săptămâna trecută a avut loc o reuniune a şefilor de stat şi de guvern din Europa de sud-est, premierul Marcel Ciolacu a invocat cheltuielile suplimentare efectuate de România în contextul războiului din Ucraina, pentru a explica depășirea deficitului bugetar asumat. Este primul an când cheltuielile cu apărarea se ridică la 2,5% din PIB, a insistat premierul României.

Discuţiile privind încadrarea în ţinta de deficit bugetar ar urma să continue la Bruxelles, cel mai probabil pe 1 septembrie, în contextul unei vizite oficiale pe care prim-ministrul Marcel Ciolacu o va efectua pentru a purta discuţii cu înalţi oficiali europeni, au menţionat surselor citate.

Calendarul deplasării miniștrilor

  • Pe 28 29 august va fi prezent la Bruxelles ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, pentru a discuta cu oficialii CE pe tema proiectului privind pensiile speciale, dar şi privind reforma în ansamblu a sistemului de pensii. Va avea mai multe întâlniri .
  • 2829 august – ministrul Finanţelor, Marcel Boloş va discuta proiectele de ordonanţă de urgenţă privind reforma administrativă şi măsurile fiscale, a parte a eforturilor de reducere a deficitului bugetar.
  • 30 august – ministrul Proiectelor Europene- Adrian Câciu, va discuta cu experții UE renegocierea PNRR și capitolul REPower EU.
  • 31 august1 septembrie – Marcel Ciolacu, însoțit de o echipă de miniștri, discută mai multe subiecte, în special deficitul și reformele.

Măsurile fiscale, adoptate prin asumarea răspunderii


În deschiderea ședinței de guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a anunțat asumarea răspunderii pe pachetul de măsuri fiscale, lăsând să se înțeleagă că în ciuda criticilor venite în special din zona mediului de afaceri, decizia sa rămâne bătută în cuie.

Premierul nu a vorbit însă concret despre ce conține pachetul legislativ care vizează sistemul fiscal și nici data la care va fi înaintat Parlamentului și când își va asuma răspunderea.

„Îmi voi pune mandatul pe masă în Parlament. Nu mă sperie nimic! Nu voi ceda un milimetru, indiferent de presiunile celor din sistem”, a spus premierul. El a mai afirmat că trebuie să separăm apele şi românii să vadă cine vrea cu adevărat să facă reforme şi să ducă această ţară înainte şi cine se opune şi luptă pentru privilegii şi pentru bogaţi. „Eu cred că aceasta este calea şi vă anunţ că voi merge înainte cu fermitate”. a ţinut să precizeze Ciolacu.

Masuri fiscale discutate în Coaliție

  • impozit de 16% pe profit, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mare de 50 de milioane de euro;
  • eliminarea scutirii de la plata CASS pentru Construcții, Agricultură și Industria alimentară. (rămâne plafonul de 10.000 de lei pentru restul facilităților: impozit pe venit și pilonul doi de pensii);
  • eliminarea scutirii de impozit pe venit în sectorul IT pentru salariile care depășesc 10.000 de lei brut;
  • la microîntreprinderi până în 300.000 lei se va plăti impozit de 1%, peste 300.000 lei și până în plafonul de 2.5 milioane de lei se va plăti 3% pe cifra de afaceri;
  • mașinile de lux de peste 75.000 de euro vor fi impozitate cu o taxă 0,3% din suma care depășește valoarea de 75.000 de lei;
  • taxă de 0.3% pentru proprietățile de peste 500.000 de euro cu excepții: casele cumpărate pe credit unde se discută mai multe variante. La fel ca în cazul mașinilor de lux, taxa se aplică pentru suma care depășește valoarea de 500.000 de lei a imobilului.
  • se menține impozitul pe dividende la 8%.
  • la PFA pentru CASS se păstreaza plafoanele de 6, 12, 24 de salarii dar ce depășește se plătește la venitul real. Plafoanele la CAS se mențin ca în prezent.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: