15 octombrie, 2024

Cererea de energie electrică a fost mai mare în primele 8 luni ale anului cu 1,4%, însă producția internă a scăzut cu 9% comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Diferența, mai ales la orele de vârf, a fost asigurată din importuri la prețuri foarte mari.

Astfel, importurile de energie electrică au crescut în primele opt luni din acest an cu 60% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică.
Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chiseliță, reprezintă un semnal de alarmă asupra pericolului pierderii securității energetice a țării.

* 8 luni


„O creștere atât de mare a ponderii importurilor de energie electrică nu s-a mai întâlnit în istoria României.

Această situație se datorează politicilor investiționale din sectorul energetic din ultimii ani și este un important semnal de alarmă care trebuie să fie urmat de măsuri de creștere a securității energetice a României, parte realizate prin deschiderile la finanțare realizate în ultimul an”, a arătat el, într-un comunicat al asociației.

O creștere mai însemnată a importurilor a avut loc în 2019 (+74%) însă perioada de raportare este întregul an, nu doar 8 luni ca în prezent. În plus, cantitatea importată la nivelul întregului an 2019 a fost de 5.110 milioane kWh, mai mică decât cantitatea de energie electrică importată în 2024 în doar 8 luni de 8.352 milioane kWh.

Un deficit important a fost înregistrat la producția de energie hidro, care a scăzut cu 25% în perioada analizată din cauza reducerii debitelor râurilor. Și CNE Cernavodă a produs cu 4,2% mai puțină energie electrică în perioada analizată, din cauza unor opriri neplanificate. Astfel pe primul loc au trecut termocentralele clasice care și-au majorat producția cu 1,1%.


În același timp, consumul final de energie electrică a crescut cu 1,4%.

Consumul industriei a crescut cu 1,1%, cel al populaţiei – cu 2,9%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3,4%.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: