joi

25 aprilie, 2024

16 iunie, 2021

Compania IBM a prezentat public, marţi, primul său calculator cuantic ce va fi operat în Europa, cu ocazia unui eveniment organizat la cartierul său general din Germania, transmite Deutsche Welle.

Germania a anunțat recent că va investi până în 2025 două miliarde euro în cercetare pe domeniul computerelor cuantice unde SUA și China sunt cele două puteri mondiale.

Cancelarul Angela Merkel, care deține un doctorat în chimie cuantică, a transmis un mesaj video în care a catalogat calculatorul drept un ”miracol al tehnologiei”, ce plasează Germania în avangarda tehnologiilor cuantice. Obiectivul este de a folosi rezultatele cercetării pentru aplicare în economie „cât mai curând cu putinţă”, a mai susţinut ea.


Computerul IBM, despre care se spune că oferă uriaşe avantaje ştiinţifice şi economice, va fi folosit pentru cercetare în domeniul tehnologiei cuantice sub auspiciile institutului de cercetare german Fraunhofer Society.

„Computerele cuantice au potențialul de a analiza sisteme complexe în business și industrie, de a dezvălui interacțiuni moleculare și chimice, de a rezolva probleme complicate de optimizare și de a face inteligența artificială mult mai puternică”, comenta anul trecut Reimund Neugebauer, președintele Fraunhofer.

Compania tehnologică americană şi-a descris produsul drept „cel mai puternic computer cuantic din Europa în context industrial”. Compania IBM şi rivala sa, Google, sunt lideri în acest domeniu tehnologic de pionierat.

(Citiți și: ”Computer cuantic, nanotehnologie, Inteligență Artificială – priorități guvernamentale în Cercetare”)

Computerul cunatic lucrează cu așa-numiții qubiți, cea mai mică unitate de stocare a informației cuantice, în loc de biți. Qubiții pot avea starea 0 și starea 1 în același timp (o „superpoziție”), pe când un bit clasic poate avea fie valoarea 0, fie valoarea 1.


Fiind atât de diferite și de puternice, computerele cuantice pot rezolva probleme mult mai complicate decât pot computerele convenționale de acum, mai ales în domenii precum descoperirea de noi medicamente sau de noi materiale.

Conform IBM, acest computer se află în Germania din luna noiembrie şi este operaţional din februarie. Pandemia de coronavirus a dus la amânarea prezentării acestuia.

IBM spune despre Q System One că este primul computer cuantic universal integrat. Sunt integrate soluții de design industrial, de mecanică cuantică și de systems engineering, pentru a rezolva una dintre cele mai mari probleme ale computerelor cuantice: stabilizarea qubiților care realizează computațiile cuantice, fiindcă aceștia își pierd rapid proprietățile cuantice.

Computerele cuantice sunt încă rare, din cauza costurilor mari, dar diverse aplicații încep a fi testate: de exemplu Daimler a folosit anul trecut computere IBM pentru a simula chimia complexă a celulelor ce vor fi utilizate la baterii de ultimă generație pentru mașini electrice.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: