vineri

3 mai, 2024

6 aprilie, 2016

votGuvernul este îngrijorat cu privire la iniţiativele parlamentarilor care presupun modificări bugetare, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

”Să nu uităm orizontul fiscal bugetar extrem de strâns în care ne desfăşurăm activitatea. Suntem pe un deficit asumat la limita a 3%, iar impactul financiar bugetar sperăm să nu fie perturbat şi de alte iniţiative care vin din Parlament’‘, a subliniat Dan Suciu.

Purtătorul de cuvânt a făcut aceste afirmaţii în contextual prezentării ordonanţei de urgenţă care prevede creşteri salariale pentru mai bine de jumătate dintre bugetari.


”Acesta e motivul pentru care le privim cu mare îngrijorare şi preocupare, pentru că vrem ca acest cadru fiscal pe care ni-l organizăm să poată intra în plată undeva la 1 august”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Dan Suciu a ţinut să precizeze că, în opinia Guvernului, dacă apar elemente suplimentare la nivelul Parlamentului care presupun costuri bugetare, calendarul aplicării OUG privind salariile bugetarilor poate fi perturbat.

”Sperăm să nu. Dar privim cu atenţie toate iniţiativele care prevăd modificări bugetare la nivelul comisiilor parlamentare în acest moment”, a conchis Suciu.

Afirmaţiile vin în condiţiile în care deputaţii din Comisia de muncă au dezbătut, marţi, timp de şapte ore, legea pentru adoptarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2016 şi alte măsuri fiscal-bugetare, adoptând 130 de amendamente, impactul bugetar al unuia singur – egalizarea salariilor funcţionarilor din administraţia locală cu cei din administraţia centrală – fiind de 1,6 miliarde de lei.


Explicaţia oferită de social-democratul Adrian Solomon, preşedintele Comisiei de muncă, a fost că deputaţii vor ”să tragă un semnal de alarmă” privind necesitatea legii salarizării unitare.

”Până la urmă, trebuie să decidem care este domneiul prioritar care trebuie să fie sprijinit. Guvernul poate veni să spună: «anul acest putem să asigurăm doar 30% din creşterile care se cer sau 10% sau 2%». Să vină cu un procent. Aşteptăm deschidere spre dezbateri pozitive din partea Guvernului. Că nu sunt bani, că deschidem Cutia Pandorei şi că dăm drumul la infringement, sunt argumente nu ne mai sunt pe plac, a susţinut preşedintele Comisiei de muncă.

Solomon a mai spus că PSD va susţine amendamentele în plen, dacă Guvernul nu va prezenta urgent o lege a salarizării, afirmând însă că trebuie susţinute măsuri care să poată să fie aplicate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: