16 octombrie, 2024

Ministerul Finanțelor propune amânarea cu încă un an a prevederilor OUG 16/2022 privind instituirea unui nou mod de calcul a impozitelor pe proprietate. Ordonanța prevede legarea impozitului de valoarea locuințelor.

În prezent, Ministerul Finanțelor revizuiește cadrul legislativ în domeniul impozitării proprietății, în colaborare cu experți internaționali (de la Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială) care acordă asistență tehnică de specialitate.

La momentul adoptării OUG 16/2022 s-a discutat despre calcularea impozitelor locale pe baza grilelor notariale, însă acest mod de calcul ar duce la creșteri semnificative ale taxelor pe proprietate. Cum nu s-a găsit o soluție, modificările au fost amânate pentru 2025. Un proiect de OUG publicat marți de MF prevede amânarea cu încă un an, până în 2026, motivul fiind nevoia de a dezvolta un sistem informatic care să permită calcularea corectă a valorii de piață a proprietăților.


”Întrucât, îndeplinirea angajamentului din PNRR cu privire la impozitarea proprietății presupune și dezvoltarea unui sistem informatic care permite implementarea unor modele specifice, coroborat cu faptul că se află în curs de derulare asistența tehnică din partea Băncii Mondiale, se propune prorogarea termenului de aplicare a prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022 referitoare la modificarea Titlul IX -Impozite și taxe locale din Codul fiscal, de la data de 1 ianuarie 2025 la data de 1 ianuarie 2026”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG pus în dezbatere publică de MF.

Jalonul 237 din PNRR prevede introducerea e-Proprietatea

De altfel, jalonul 237 din PNRR prevede dezvoltarea unui sistem informatic și implementarea unor modele specifice pentru impozitarea proprietății imobiliare într-o manieră coordonată și strategică.

Proiectul „e-Proprietatea” dezvoltat de Ministerul Finanțelor are obiectivul de a digitaliza și eficientiza administrarea drepturilor de proprietate, facilitând accesul online pentru contribuabili la informații despre proprietăți și taxe aferente.

„e-Proprietatea este angajament în PNRR. Valoarea proprietăților se va stabili în funcție de valorile de piață. Nu se vor mai folosi standardele notarilor”, a explicat mai demult Marcel Boloș. „De unde avem valorile? Ministerul va colecta baza de date de la cadastru, notari, de la autoritățile locale. Pe baza acestor informații, la nivelul fiecărei localități, prin sistemul informatic vor fi furnizate valorile de piață ale proprietăților. Este o transformare de profunzime pentru impozitarea proprietăților”, a adăugat el.

O nouă structură din cadrul MF se va ocupa de implementare


De asemenea, având în vedere necesitatea unei implementări în mod coordonat a măsurilor de reformă din PNRR referitoare la impozitarea proprietății imobiliare, se propune înființarea unei structuri în cadrul Ministerului Finanțelor, care să fie responsabilă de implementarea reformei impozitului pe proprietate.

Pentru operaționalizarea acestei structuri se impune luarea unor măsuri imediate, notează reprezentanții MF, posturile necesare organizării și funcționării acestei noi structuri fiind asigurate prin suplimentarea numărului de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Ministerului Finanțelor.

”Realizarea unei interconectări a sistemelor digitale implementate la nivelul Ministerului Finanțelor cu alte sisteme informatice va contribui la obiectivele generale privind consolidarea fiscal-bugetară și implementarea măsurilor necesare atingerii țintelor asumate prin politicile publice adoptate”, se mai arată în document.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: