31 august, 2023

Polițele de asigurare emise de compania Euroins, care urmau să expire automat pe 8 septembrie, vor fi valabile încă trei luni, până la data de 8 decembrie, a decis joi Guvernul.

Premierul Ciolacu a justificat măsura spunând că există un real pericol de scădere a gradului de cuprindere în asigurarea RCA a unui segment uriaș din parcul auto național.

„Motivul acestei modificări cred că este legitim: sunt încă în vigoare peste 1,8 milioane de polițe RCA emise de Euroins, iar dacă s-ar păstra termenul actual de expirare de 8 septembrie, este evident că ar exista un real pericol de scădere a gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie RCA a unui segment uriaș din parcul auto național”, a declarat premierul Ciolacu.


Potrivit legii, toate polițele Euroins aflate încă în vigoare, aproximativ 1,8 milioane, urmau să expire automat pe 8 septembrie 2023, odată cu încheierea termenului de trei luni de la data pronunțării falimentului companiei în instanță.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, pe 17 martie 2023, să ridice licenţa societăţii Euroins, cel mai mare asigurător RCA de pe piaţă, să ceară în instanţă falimentul companiei şi să numească FGA ca administrator temporar, în vederea conservării activului.

Tribunalul București a declarat pe 9 iunie falimentul Euroins, în urma cererii formulate de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF). Anterior, în luna mai, Tribunalul București a amânat cu două săptămâni decizia privind cererile de intrare în faliment a companiei Euroins, următorul termen fiind pe 9 iunie. 

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: