miercuri

24 aprilie, 2024

16 iunie, 2022

Guvernul a aprobat în ședința de joi un cadru procedural de aplicare a acordării de ajutor de minimis și de ajutor de stat sub formă de granturi pentru investiții pentru IMM-uri și entități economice asimilate acestora cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.

”Întreaga economie a fost afectată direct sau indirect de pandemia de COVID – 19, astfel propunem finanțarea IMM-urilor și a altor entități economice care își desfășoară activitate în domeniul serviciilor publice de educație, învățământ și asistență socială, care au avut capacitate de reziliență, și anume de a rezista la șocuri generate de crize pandemice, crize de consum, crize determinate de calamități naturale, războaie și altele asemenea prin care acestea își pot adapta capacitățile de producție/servicii la cerințele specifice pieței în perioade crize”, se arată în nota de fundamentare.

Este vorba despre două tipuri de granturi:

  • granturi destinate investițiilor necesare capacităților de prestare de servicii, cu un plafon maxim de 59,7 milioane de euro
  • granturi destinate investițiilor în retehnologizare necesare capacităților de producție, cu un plafon de 358,1 milioane de euro

Ambele vor fi finanțate din fonduri europene aferente FEDR-REACT EU. Guvernul speră ca aceste granturi să ajungă la un număr de circa o mie de beneficiari.

Granturile pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii, sub formă de ajutor de minimis, cu o valoare cuprinsă între 50.000 de euro și 200.000 de euro, în limita de cinci ori cifra de afaceri din 2019, pentru beneficiarii care își desfășoară activitatea în:

  • Clasa P – Învățământ,
  • Clasa Q – Sănătate și asistența socială,
  • Clasa S – Alte activități de servicii.


Granturile pentru investiții necesare retehnologizării cu o valoare cuprinsă între 50 de mii de euro și jumătate de milion de euro, în limita de cinci ori cifra de afaceri din 2019, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor depuse, pentru companii din domeniile:

  • Clasa C – Industria Prelucrătoare, cu excepția codurilor 11 fabricare băuturi, 12 fabricare tutun și 254 fabricarea armamentului și muniției;
  • Clasa F – Construcții;
  • Clasa G – Comerț cu ridicarea și cu amănuntul, Repararea autovehiculelor și motocicletelor;
  • Clasa H – Transport și depozitare;
  • Clasa I – Hoteluri și restaurante doar pentru activitatea de servii de cazare și echipamente și mobilier specific de alimentație publică.

Granturile pentru investiții în retehnologizare pentru refacerea capacității de reziliență vor fi acordate
pentru:

a) modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție/servicii existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție/servicii pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;

b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT și pentru tranziție verde, inclusiv pentru eficiență energetică necesare activității de producție și servicii precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție/servicii existente.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: