marți

23 aprilie, 2024

13 iulie, 2021

metrouTransportul în comun din București se scumpește consistent de la 1 august, fie că este vorba despre călătoriile cu metroul, fie despre biletele STB. O călătorie cu autobuzul va costa trei lei, față de 1,3 lei în prezent, în timp ce și călătoria cu metroul va ajunge la 3 lei, de la 2,5 lei în prezent.

Societatea de Transport București (STB) și Metrorex explică această scumpire prin faptul că tarifele nu au mai crescut din 2008, respectiv 2014.

„În cazul STB, aceasta este prima actualizare a tarifelor de călătorie din 2008. Iar la metrou, ultima ajustare a preţurilor a fost în 2014. Totodată, potrivit estimărilor, încasările suplimentare generate de această măsură se vor reflecta direct în condiţiile de călătorie – prin investiţiile pe care cele două companii le vor putea efectua”, se precizează în comunicatul Ministerului Transporturilor.


Majorările au loc în contextul armonizării ofertei comerciale a celor două companii, începând cu 1 august, acesta fiind primul pas spre integrarea transportului în comun din București și zona metropolitană, anunță Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, printr-un comunicat.

Celelalte noutăți ce vor intra în vigoare de la 1 august:

  • Biletul comun STB/Metrorex în valoare de 5 lei va permite o călătorie cu metroul şi 90 de minute în reţeaua STB.
  • Un abonament de 24 de ore va costa 8 lei, iar abonamentul comun STB/Metrorex pentru 24 de ore va fi 14 lei.
  • Abonamentele de 24 şi 72 de ore vor fi valabile 24 de ore de la momentul emiterii. Se elimină noţiunea de abonament „de zi” care, cumpărat la ora 18:00, de pildă, era valabil doar 6 ore din acea zi.
  • Vor exista abonamente de o lună, 6 luni şi 12 luni. Preţurile lor vor fi de 80 de lei separat pentru fiecare dintre reţele (140 de lei în comun STB/Metrorex), 400 de lei (700 de lei în comun STB/Metrorex), respectiv 700 de lei (1.200 de lei în comun STB / Metrorex).
  • Ambele societăţi de transport introduc şi opţiuni pentru companiile care doresc să îşi stimuleze angajaţii să folosească transportul în comun.
  • Ambele companii oferă posibilitatea de recuperare a abonamentelor nominale în caz de pierdere. Titularii se pot prezenta cu actul de identitate, iar abonamentele vor fi emise din nou pe numele acestora.

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: