Greva spontană a angajaților de la cele două fabrici de armament din Cugir, începută săptămâna trecută, continuă. Lucrătorii cer o majorare cu 30% a salariilor, administrațiile și Ministerul Economiei spun că veniturile nu permit astfel de creșteri. Situația de la Cugir nu este unică în interiorul industrei militare de stat, unde multe companii funcționează pe pierdere.
Situația de la Cugir – vânzările nu acoperă nici salariile
Protestele de la Cugir au început la Uzina Mecanică, dar s-au extins după o zi și la Fabrica de Arme din localitate, unități ce până în 2004 formau o singură societate.
Angajații acestora reclamă că nu pot munci în condiții periculoase pentru un net sub 1.800 de lei, în contextul crizei facturilor la energie și al inflației.
De cealaltă parte, administrațiile au răspuns că facturile ridicate la utilități afectează și veniturile companiilor, astfel încât nu există vreo marjă de măriri consistente ale salariilor.
Ioan Neagu, lider al sindicatului reprezentativ de la Fabrica de Arme Cugir, a explicat pentru CursDeGuvernare că propunerea lui, acceptată și de administrație, este de acordare a unei sume fixe de peste 205 de lei, pentru fiecare angajat. O soluție considerată de acesta mai potrivită, întrucât indexarea cu procente presupune creșteri mai mari la cei cu venituri mari.
O majorare de 30%, spune Ioan Neagu, este exclusă, pentru că ar echivala cu închiderea societății.
Lucrătorii aflați în grevă insistau joi ca mărirea să fie de 400 de lei net, pentru fiecare persoană.
Fabrica de Arme are în derulare un singur contract, cu o firmă americană, pentru piața civilă din SUA. Century International Arms cumpără pistoale semi-automate de tip AKM, transformate în arme de vânătoare pentru a fi utilizate în scopuri civile.
Este o relație comercială veche, de aproximativ 25 de ani, și acoperă, în momentul de față, salariile a doar 78% din cheltuielile cu ce cei 870 de angajați.
La Uzina Mecanică, contractele asigură chiar mai puțin din „anvelopa salarială” aferentă celor aproximativ 900 de lucrători.
La Revoluție, cele două societăți aveau aproape 18.000 de angajați, de 10 ori mai mulți decât personalul din prezent.
Valoarea de anul trecut a vânzărilor, sub 10% față de 1989
Întreaga industrie de armament din România însuma atunci aproximativ 220.000 de angajați și vindea armament în valoare de 1,4 miliarde dolari.
Anul trecut mai existau 11.700 de angajați în toată industria, iar volumul total al vânzărilor a fost de 119 milioane euro, în timp ce bulgarii au vândut armament în valoare de 1,8 miliarde de euro, iar cehii, de aproximativ 2 miliarde, a declarat pentru CursDeGuvernare Constantin Bucuroiu (foto), preşedintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică (ASIAA).
Pentru anul acesta se estimează venituri și mai reduse.
Principalul motiv al prăbușirii industriei este lipsa tehnologizării – timp de 30 de ani, susțin cei din domeniu, nu s-au acordat fonduri decât pentru supraviețuire.
La Cugir, ca și la nenumărate alte firme de stat, liniile de producție datează din anii ’70. „Sunt aceleași utilaje ca în 1978, când m-am angajat eu”, a declarat Ioan Neagu.
România are nevoie urgentă, pe segmentele despre care se știe că pot deveni profitabile și pentru care ar găsi piață de desfacere, de 250 de milioane euro, conform analizelor studiate de Constantin Bucuroiu.
„Dacă s-a vira acești bani în investiții foarte bine structurate, pe necesități, banii s-ar putea recupera foarte repede”, spune liderul sindical.
După, fabricile ar începe să producă și să vândă și s-ar putea intra într-un proces bine gândit de tehnologizare etapizată, pentru a ține pasul cu ceea ce se întâmplă în industria militară din străinătate, a adăugat Constantin Bucuroiu.
Investițiile militare de care vorbesc guvernanții au fost în realitate achiziții și s-au făcut și fără offset, care ar fi putut duce la retehnologizarea parțială a industriei, explică liderul Alianței din Industria de Apărare. În contrast cu ceea ce a făcut Polonia, de exemplu, care a reușit să obțină și 130% pentru offsetul contractelor, mai spune Constantin Bucuroiu.
Anul acesta, bugetul investițiilor în domeniu se ridică la 200 de milioane de lei, mare parte a sumei urmând să fie direcționată spre o fabrică de pulberi, pe care specialiștii din domeniu o consideră indispensabilă.
Guvernul a încercat construirea unei fabrici de pulberi și explozivi, dotată cu cele mai noi tehnologii, ce ar fi putut asigura și calitatea ridicată a produselor finite și o productivitate crescută, cu Rheinmetall Nitrochemie, lider
mondia in fabricarea pulberilor.
Anul trecut, compania le-a trimis autorităților române o scrisoare prin care anunța anularea unilaterală a Memorandumului semnat. Conducerea Romarm are informații că retragerea fost decisă după anunțarea bugetului pe 2021, care nu cuprindea fonduri pentru această investiție.
Tehnologizarea, inutilă fără specialiști și forță de muncă calificată
Problemele industriei nu s-ar încheia însă prin retehnologize. Roboții sau coboții implică specialiști și forță de muncă înalt calificată, în timp ce vârsta medie în domeniu este de 54 de ani, conform liderului de sindicat Constantin Bucuroiu.
Calificarea lor este corespunzătoare liniilor de producție de acum patru decenii, astfel încât ar trebui tineri calificați, ceea ce presupune și salarii atractive.
Salariul mediu brut pe toată industria de armament este de 4.200 – 4.400 de lei, cu aproape 1.500 de lei sub salariul mediu brut pe economie.
La Romarm continuă prăbușirea
Fabricile de la Cugir fac parte din portofoliul de 15 societăți ale companiei Romarm. Conform unui document de la jumătatea anului trecut, compania cheltuia 997 de lei la venituri de 1.000 de lei.
Dar multe dintre cele 15 societăți funcționează în pierdere și plătesc salariile grație legislației special elaborate pentru a permite intervenția statului în acest scop.
Arsenal Resita, de exemplu, a fost înființată în 1972 pentru a produce tunuri de calibru mare și mijlociu. Mai are doar 49 de angajați, care păzesc fosta fabrică de tunuri, tunuri ce nu mai sunt folosite de nicio armată modernă.
La 30.06.2020, piața SUA reprezenta aproximativ 90% din exportul direct al Romarm, conform unui document al companiei, care precizează că acest volum este în „scădere masivă față de anii anteriori” și „accentuează captivitatea de piața SUA”.
Acest lucru, arăta conducerea Romarm, este generat de „procesul anevoios de promovare și penetrare a celorlalte piețe, CN Romarm dispunând de resurse limitate și constrângeri de tot felul”.
Cu tehnologie ce depășește patru decenii, într-una dintre cele mai de vârf industrii, producția românească nu poate face față concurenței și produce cu întârzieri greu de acceptat de către cumpărători.
Căderea industriei s-ar putea să nu se oprească aici, după cum relevă documentul Romarm: societatea „se află în risc major de a rămâne fără componentele necesare producției, din cauza dispariției colaboratorilor pe orizontală – importă majoritatea componentelor esențiale (pulberi, capse, oțeluri speicale, alamă, bimetal etc.)”, în special din zone non-UE, avertizau anul trecut șefii companiei.
