După lansarea Pactului ecologic european vestea transmisă în România a fost că țara va ”primi” de la Bruxelles 757 milioane euro pentru facilitarea tranziției către o economie neutră din punct de vedere climatic. Interpretarea a fost facilitată de faptul că, odată cu anunțarea detaliilor Mecanismului pentru Tranziție Justă, Comisia a propus și alocări naționale din bugetul Fondului pentru tranziție, asumat de UE la 7,5 miliarde euro.
Cum este repartizat acest buget în UE 27, cum s-a ajuns la aceste cifre și, mai ales, cât de sigur este că România va încasa cele 757 milioane euro, în cele ce urmează.
Observație esențială: Obiectivul Comisiei de a transforma Europa, până în 2050, în primul continent neutru din punt de vedere al emisiilor de carbon este unul public, asumat atât de Parlament cât și de Consiliu. Însă ”Rețeta financiară” încă nu este o realitate, din cauză că UE nu are încă aprobat următorul Cadru Financiar Multianual.
Propunerile de alocări: cel mai mare beneficiar e cel care a refuzat să adere la Pactul ecologic
Propunerile Comisiei Europene de repartizare a banilor prevăzuți în Fondul pentru o tranziție justă arată că marii ”beneficiari” sunt Polonia (2 miliarde euro), Germania (877 milioane euro) și România (757 milioane euro).
La polul opus, cei mai puțini bani sunt repartizați în Luxemburg (4 milioane euro), Malta (8 milioane euro) și Irlanda (30 milioane euro).
Propunerea de alocare în UE 27 arată astfel:
Detaliu inedit: Cel mai mare potențial beneficiar al Mecanismului pentru Tranziție Justă, Polonia, este și singurul stat membru care a refuzat să adere la Pactul ecologic discutat la Consiliul UE din decembrie 2019.
(Citiți și: ”Eșec prezentat ca o victorie: Pactul Ecologic merge mai departe fără Polonia. Momentele-cheie ale Consiliului UE”)
Poloniei i s-a dat un termen de ”reflexie” până în iunie 2020. Obiecții, alături de Polonia, au mai formulat Ungaria și Cehia.
Aceste 2 state și-au reconsiderat poziția după ce Ursula von der Leyen a acceptat să majoreze bugetul total al Fondului, de la 35, la 100 miliarde euro, și după ce Consiliul a realizat că trebuie să asigure securitatea energetică a statelor membre și să le lase să aleagă singure ce tehnologii vor utiliza și care le este cel mai potrivit mix energetic.
Miza acestui ultim punct a constituit-o posibilitatea utilizării și dezvoltării în continuare a capacităților energetice nucleare.
Ce șanse are România să atragă banii: ca să ia 700 de milioane, trebuie să cofinanțeze cu 1,5 miliarde
Propunerile financiare prezentate în tabelul de mai sus arată că Mecanismul pentru Tranziție Justă e construit pe modelul investițional al Planului Juncker, adică toate statele membre, regiunile și sectoarele vor trebui să aibă o contribuție proprie la această tranziție ecologică.
Mai exact, Mecanismul pentru o tranziție justă va beneficia de trei piloni (surse principale) de finanțare:
- alocările din fondul pentru o tranziție justă
- investiții private în cadrul unei scheme specifice a InvestEU
- un mecanism de împrumut pentru sectorul public, în colaborare cu Banca Europeană de Investiții, cu garanții de la bugetul UE
Problema momentului este că alocările directe trebuie obligatoriu completate de statul beneficiar, așa cum cere politica de coeziune.
În plus față de această contribuție proprie, pentru fiecare euro atras din Fondul de tranziție, statul trebuie să redirecționeze minimum 1,5 euro din banii alocați prin fondul european de dezvoltare Regională și/sau Fondul Social.
Privind din nou tabelul de mai sus, vedem că România, pentru a beneficia de cele 757 milioane euro, ar trebui să asigure o cofinanțare de 1,9 miliarde euro.
Planurile de acțiune, a doua problemă a statului român
Și acest nou tip de fonduri europene poate fi accesat numai pe bază de proiecte. Așa cum spuneau și europarlamentarii Siegfried Mureșan și Cristian Ghinea, aceste proiecte ar trebui să sprijine cu prioritate regiunile miniere.
(Citiți și: ”Siegfried Mureșan: Pactul ecologic trebuie să sprijine cu prioritate regiunile miniere precum Valea Jiului”)
(Citiți și: ”UE alocă noi finanțări pentru zone miniere. Cristian Ghinea explică: cum facem să nu le ratăm”)
Regulamentul european pentru fondul de tranziție nu prevede termene pentru transmiterea planurilor de acțiune. Totuși, trebuie spus că România este deja în întârziere cu planurile de dezvoltare ale regiunilor vizate; față de termenele stabilite anterior.
Astfel, Ministerul Fondurilor Europene și-a asumat, în contextul unei inițiative a Comisiei Europene din 2017 adresată regiunilor carbonifere, printr-un memorandum aprobat în guvern în 2018 (AICI-LINK), finalizarea unei strategii de dezvoltare socio-economică a Văii Jiului până la sfârșitul anului 2019. Evident, strategia nu este finalizată.
Abia în decembrie 2019 a început analiza pentru a elabora strategia care ar fi trebuit implementată începând cu 2020, iar premierul Orban a anunțat, în urmă cu 2 zile, demararea unor consultări publice pe subiectul Pactului ecologic.
Contextul relevant
Modul în care acționează România trebuie privit în context mai larg, acolo unde vedem, din nou, că Germania este întotdeauna pregătită.
La doar două săptămâni de la lansarea Pactului Ecologic European, pe 17 ianuarie, RWE, cel mai mare producător de energie din Germania, anunța că va desfiinţa până în 2030 aproximativ 6.000 de locuri de muncă, respectiv o treime din forţa sa de muncă, în cadrul unui program de renunţare la cărbune ca sursă de energie, care va beneficia de susținere financiară de 2,6 miliarde de euro.
(Citiți și: ”Green Deal / Cel mai mare producător de energie din Germania renunță la cărbune și primește compensații pentru RWE: 2,6 miliarde euro”)
Cristian Ghinea: Nu sunt foarte optimist
Cristian Ghinea, europarlamentar și fost ministru al fondurilor europene, este pesimist în ceea ce privește capacitatea guvernului de a realiza proiecte eligibile și în discuția cu cursdeguvernare.ro și-a manifestat nemulțumirea că actualul ministru al Fondurilor Europene nu comunică pe acest subiect.
“Planurile de acțiune trebuie să fie făcute la firul ierbii și să urmeze logica că banii publici europeni urmează tipuri de acțiuni testate și care au avut succes. E un mare risc să îngropăm fonduri în traininguri tip POSDRU, fără a avea acolo o economie reală. Ministerele noastre nu știu să lucreze altfel, nu sunt optimist față de capacitatea lor de a schimba modul de lucru. Deci, planuri făcute pe bune acolo și cu acțiuni testate deja în practică – acțiuni sociale, de reconversie, ale unor ONG-uri de pildă, trebuie extinse ca politică publică. Eu, personal, discut cu consultanți și directori din ministere, ADR-uri și alte instituții. Din păcate, conducerea ministerului se crede foarte deșteaptă și nu comunică cu opoziția. Cred că am greșit atunci când am recomandat colegilor din USR să voteze pentru guvernul Orban deși știam cine este dl Boloș și ce gândire limitată, din sistem, are. Am crezut că se poate schimba, dar nu e cazul. Ar fi trebuit să cerem să nu fie pe lista de miniștri, dar învățăm”, spune Cristian Ghinea.
(Citiți și: ”UE – Green Deal: Până să salveze planeta, lupta cu încălzirea globală va salva mai întâi economia Rusiei”)
Detalii tehnice: Cum a calculat Comisia modul de alocare a banilor din Fond
Pentru a elimina orice suspiciuni, Comisia a elaborat o metodă de alocare pe bază de criterii obiective și clare. Plecând de la premisa că acest fond ar trebui să contribuie la atenuarea impactului socio-economic în regiunile și sectoarele cele mai afectate de tranziție ca urmare a dependenței lor de combustibilii fosili sau de industriile energointensive, criteriile de alocare reflectă indicatorii economici și sociali relevanți:
- emisiile de gaze cu efect de seră provenite de la instalațiile industriale din regiunile în care emisiile au o intensitate a dioxidului de carbon ce depășește media UE;
- nivelul ocupării forței de muncă în sectorul extracției cărbunelui și lignitului;
- nivelul ocupării forței de muncă în industrie în regiunile menționate la punctul 1;
- producția de turbă;
- producția de șisturi bituminoase.
Criteriile economice (emisiile de gaze cu efect de seră, producția de turbă și producția de șisturi bituminoase) și cele sociale (ocuparea forței de muncă în regiunile cu o intensitate mare a cărbunelui și dioxidului de carbon) au fiecare o pondere de 50 % în aceste calcule.
Pentru a asigura o concentrare adecvată a resurselor asupra statelor membre cel mai puțin dezvoltate, se ia în considerare și Venitul Național Brut (VMB) pe cap de locuitor. Ponderile naționale ale alocării sunt majorate sau reduse pentru a reflecta diferența dintre VNB-ul național pe cap de locuitor și media VNB-ului UE pe cap de locuitor.
În baza tuturor acestor prevederi și analizând propunerile Comisiei, statele membre cu un VNB pe cap de locuitor mai mic de 90 % din media UE ar urma să primească aproximativ două treimi din finanțarea Fondului.
Urmărește-ne pe Google News
