La doar două săptămâni de la lansarea Pactului Ecologic European, Germania face deja prima mișcare:
RWE, cel mai mare producător de energie din Germania, va desfiinţa până în 2030 aproximativ 6.000 de locuri de muncă, respectiv o treime din forţa sa de muncă, în cadrul unui program de renunţare la cărbune ca sursă de energie, care va beneficia de susținere financiară de 2,6 miliarde de euro, transmite Reuters.
Deciziile economice și politicile publice promovate de Berlin arată clar că acest stat este perfect racordat la realități și că guvernele germane nu sunt luate niciodată prin surprindere: s-a demonstrat în 2005, când legislația muncii a fost reformată radical chiar înainte de criza economică, sau în 2017, când companii germane au fost primele care au lansat proiecte finanțabile prin nou-înființatul buget UE pentru Apărarea comună.
Revenind la renunțarea RWE la cărbune, compania a anunţat că va primi compensaţii de 2,6 miliarde de euro din partea guvernului german, pe parcursul a 15 ani, pentru atenuarea impactului programului. Cu siguranță, bani vor veni și din Mecanismul pentru Tranziție Echitabilă, impactul anticipat de grup fiind de 3,5 miliarde de euro.
RWE anticipează reevaluări în scădere a activelor de o jumătate de miliard de euro, în urma programului de închidere a centralelor energetice şi a minelor de suprafaţă. Aproximativ 250 de milioane de euro vor fi alocate pentru măsuri dedicate personalului.
Programul de restructurare accelerează transformarea RWE într-un grup producător de energie regenerabilă care, împreună cu evaluarea scăzută, poate să transforme grupul într-o ţintă de preluare, a apreciat Goldman Sachs săptămâna trecută.
Intenția Germaniei de a renunța la industria cărbunelui marchează a doua schimbare majoră pentru RWE, după ruperea fostei filiale Innogy, deţinută împreună cu E.ON.
Comisia Europeană a lansat Pactul ecologic, program prin care propune ca Europa să devină în următorii zeci de ani primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. Element principal al pactului, a fost instituit un ”mecanism pentru tranziție echitabilă” la energie verde, care beneficiază, teoretic, de alocări bugetare directe de 7,5 miliarde euro, anual. Banii vor fi dirijați și către închiderea/ reconversia zonelor miniere din Europa.
Europarlamentarii Siegfried Mureșan (PNL) și Cristian Ghinea (USR-Plus) au comunicat public faptul că această inițiativă trebuie fructificată de România. Comisia a stabilit un plafon al fondurilor care pot fi atrase de un stat membru în acest proiect: 2 miliarde euro, anual. Potrivit primelor propuneri, România ar fi, teoretic, al treilea mare beneficiar al fondurilor repartizate prin intermediului mecanismului de tranziție, după Germania și Polonia.