duminică

14 iulie, 2024

21 decembrie, 2023

Ucraina, dar şi Republica Moldova au fost luate din nou în calcul de revista The economist pentru a fi desemnate „ţara anului 2023” într-un an marcat de războaie şi derive autoritariste. În cele din urmă, alegerea jurnaliştilor s-a oprit asupra unei ţări care a dovedit că se pot câştiga alegeri şi fără demersuri populiste, ba chiar cu reforme economice dure şi sensibile: Grecia a fost desemnată de The economist „ţara anului” în 2023.

De ce Grecia – explicații The Economist

Argumentele prestigioasei publicații: În urmă cu zece ani, Grecia era paralizată de o criză a datoriilor şi ridiculizată pe Wall Street. Veniturile scăzuseră, contractul social se rupea, iar partidele extremiste de stânga şi de dreapta făceau ravagii. Guvernul a devenit atât de disperat, încât s-a apropiat de China şi, mai târziu, a vândut principalul său port, Pireu, unei firme chineze. Astăzi, Grecia este departe de a fi perfectă. Un accident feroviar din februarie a scos la iveală corupţia şi infrastructura de proastă calitate; un scandal privind interceptările telefonice şi maltratarea migranţilor au sugerat că libertăţile civile pot fi îmbunătăţite.

„Dar, după ani de restructurare dureroasă, Grecia a ajuns în fruntea clasamentului nostru anual al economiilor din lumea bogată în 2023. Guvernul său de centru-dreapta a fost reales în iunie. Politica sa externă este pro-americană, pro-UE şi prudentă faţă de Rusia. Grecia arată că, din pragul colapsului, este posibil să se adopte reforme economice dure şi sensibile, să se reconstruiască contractul social, să se dea dovadă de patriotism reţinut – şi totuşi să se câştige alegerile”, arată The Economist.


„În condiţiile în care jumătate din lume urmează să voteze în 2024, democraţii de pretutindeni ar trebui să fie atenţi”, conchide prestigioasa revistă economică. 

Moldova și Ucraina, din nou pe radarul The Economist

„În viaţa reală, există două seturi de ţări care merită să fie recunoscute în 2023”, mai scrie The Economist.

Prima categorie se referă la „locuri care au rezistat intimidărilor din partea vecinilor autocraţi” şi aici publicaţia include Ucraina – ţara premiată anul trecut – şi Moldova, care fusese desemnată „ţara anului” în 2021.

„Nu se poate spune că viaţa în Ucraina s-a îmbunătăţit, dar ţara şi-a continuat cu curaj lupta sa împotriva maşinăriei de război a lui Vladimir Putin, în ciuda unei ezitări din partea susţinătorilor săi occidentali. Moldova a rezistat intimidării ruseşti.


Finlanda s-a alăturat alianţei NATO şi Suedia o va urma în curând. În Asia, o serie de ţări şi-au păstrat cumpătul în faţa agresiunii chineze, adesea în colaborare cu America. Filipine şi-a apărat graniţele maritime şi legea mării împotriva unor nave chinezeşti mult mai mari.

În august, Japonia şi Coreea de Sud au lăsat deoparte nemulţumirile lor istorice pentru a-şi aprofunda cooperarea. Statul insular Tuvalu, cu o populaţie de 11.000 de locuitori, tocmai a semnat un tratat cu Australia care îi asigură populaţia împotriva schimbărilor climatice şi include o garanţie de securitate pentru a preveni căderea sub controlul Chinei” – menţionează The Economist.

Locurile în care democrația a fost apărată

Cel de-al doilea grup de ţări luat în calcul sunt cele care au apărat democraţia sau valorile liberale la ele acasă, iar aici The economist menţionează „Liberia, o ţară fragilă şi marcată de război, care a reuşit un transfer paşnic de putere. La fel a făcut şi Timorul de Est, care şi-a menţinut reputaţia de a respecta drepturile omului şi o presă liberă.

În unele ţări de dimensiuni medii, cum ar fi Thailanda şi Turcia, speranţa a pâlpâit în timp ce opoziţia a făcut presiuni puternice pentru a alunga regimurile autocratice, dar aceste regimuri au rezistat în urma unor alegeri înclinate în favoarea lor”.

De asemenea, scrie The Economist, trei ţări se remarcă prin faptul că s-au întors la moderaţie după ce au încercat latura extremistă. Brazilia a învestit un preşedinte de centru-stânga, Luiz Inácio Lula da Silva, după patru ani de populism mincinos sub conducerea lui Jair Bolsonaro, care a răspândit teorii ale conspiraţiei ce au provocat diviziuni, a răsfăţat poliţiştii care apasă uşor pe trăgaci, a sprijinit fermierii care torpilează pădurile tropicale, a refuzat să accepte înfrângerea electorală şi şi-a încurajat adepţii să încerce o insurecţie.

„Totuşi, recordul impresionant al Braziliei a fost umbrit de obiceiul lui Lula de a se apropia de dl Putin şi de despotul Venezuelei, Nicolás Maduro. Ca urmare, Brazilia a ratat premiul”, notează The Economist.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: