vineri

29 martie, 2024

10 iulie, 2016

gas-pipe-spring-farm-2Compania grecească M&M Gas a realizat primul export de gaze din Grecia spre Bulgaria pe data de 1 iulie, informează agenția bulgară de presă Novinite, citând site-ul de știri Hellenic Shipping News.

România nu are deocamdată un interconector de gaze funcțional cu Bulgaria, darea în folosință a conductei care va subtraversa Dunărea fiind planificată pentru luna august.

Transportul de gaze Grecia-Bulgaria a fost unul de teste și a presupus o cantitate foarte mică de gaze, livrată la prețul reglementat din Bulgaria. Tranzacția a avut loc la punctul de interconectare Kulata-Siderokastro.


M&M Gas a fost, de altfel, și prima companie care a realizat primele exporturi de gaze din Bulgaria spre Grecia, în luna iunie.

Operatorii rețelelor de transport al gazelor din Grecia și Bulgaria, DESFA și Bulgartransgaz, au semnat recent un acord prin care tranzitul de gaze este posibil în ambele sensuri între cele două țări.

Aceasta după ce Bulgaria a finalizat lucrările de modernizare a unei stații de compresare de la granița cu Grecia, sperând să-și asigure o treime din consum din gazele provenite din această țară.

Totodată, Grecia și Bulgaria au convenit să urgenteze lucrările de construcție a unui interconector care va aduce gaze din conducta TAP (Trans-Adriatic Pipeline).


Gazoductul TAP face parte din Coridorul Sudic, o rută prin care gazele din regiunea caspică sunt aduse în sudul Europei, prin Turcia. TAP va ajunge în Italia, prin Grecia și Albania.

Transgaz si Bulgartransgaz, operatorii naționali de transport gaze naturale din România și Bulgaria, au semnat în aprilie 2016, la Sofia, contractul cu firma austriacă Habau PPS Pipeline Systems SRL pentru construirea tronsonului de interconectare a conductei ce va trece pe sub Dunăre.

Contractul vizează realizarea unui segment de conductă de 2,1 kilometri, care va trece pe sub Dunăre, pentru a lega cele două sisteme naționale. Potrivit contractului, lucrarea începută în aprilie va fi terminată în 119 zile și va costa 4,577 milioane de euro.

Conducta va avea o capacitate maximă de 1,5 miliarde de metri cubi pe an, din Bulgaria spre România, și o capacitatea inițială de 500 de milioane de mc dinspre România spre Bulgaria.

Conducta Ruse – Giurgiu trebuia finalizată până în 2013 și să devină deplin operațională până în 2014, dar a fost întârziată din cauza problemelor tehnice apărute la construirea segmentului care trece pe sub Dunăre.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: