21 august, 2019

Guvernul german va emite miercuri titluri de stat în valoarea de 2 miliarde de euro, cu scadenţa în 2050 şi cu 0% dobândă (cupon), după succesul unei emisiuni similare cu scadenţa la 10 ani.

Investitorii care vor cumpăra obligaţiunile emise la dobândă zero şi le vor păstra până la maturitate, nu vor primi un cent în plus. În 30 de ani, însă, multe se pot întâmpla, iar randamentele se pot schimba pe piaţă.

Guvernul german vrea să strângă bani fără preţ atâta timp cât se mai poate, pentru eventuale măsuri de stimulare a economiei, care s-a contractat în trimestrul 2, dar testează şi apetitul investitorilor pentru active sigure, respectiv cât de mare este teama acestora de recesiune.

Trezorerii de stat cărora investitorii le plătesc ca să-şi ţină banii


Preţul titlurilor germane au crescut până la nivelurile la care toate emisiunile germane să se tranzacţioneze la randamente sub zero, ceea ce înseamnă că investitorii vor primi mai puţin decât au plasat prin achiziţia de pe piaţă. Sunt însă siguri că vor primi.

Dacă licitația titlurilor emise miercuri va avea loc la nivelurile de preţ corespunzătoare randamentelor de pe piaţa secundară, investitorii ar plăti 103 euro pe un titlu, pentru fiecare 100 de euro pe care îi vor primi la scadență, potrivit Financial Times.

Randamentul unei obligațiuni variază invers proporțional cu prețul.

Titlurile de stat germane (bund) sunt considerate printre cele mai sigure din lume, ca urmare a politicilor economice şi a performanţelor celei mai mari economi ieuropene.

Germania își permite riscul de a testa piața cu premiere


Testul de piață al Trezoreriei Germaniei vine la numai câteva zile după ce Bundesbank, banca centrală a celei mai puternice economii europene, a avertizat asupra riscului ca economia să înregistreze și în Trimestrul 3 o contracția, ca și în Trimestrul 2. Asta ar însemna recesiune tehnică.

Dar investitorii sunt preocupați nu atât de pericolul recesiunii cât de perioada prea lungă la care, cel puțin teoretic ar împrumuta guvernul german fără să primescă ceva în schimb. Puțini însă s-ar gândoi acum să păstreze 30 de ani „bundurile” germane.

„Ideea de a cumpăra ceva ca să nu primești nimic în plus peste 30 de ani sună a proastă investiție. Dar realitatea pieței este că vom fi într-un domeniu al randamentelor negative, cât de departe putem vedea”, a declarat directorul de investiții al casei de administrare a activelor BlueBay Asset Management pentru FT.

Pe de altă parte, analiștii nu exclud nici posibilitatea ca emisiunea să nu aibă succes.

Fuga după titluri sigure a dus la scăderea în zona negativă a randamentelor pe piață a titlurilor deja emise pe 30 de ani, dar tocmai fondurile de pensii și companiile de asigurări care le caută cel mai mult ar putea deveni nemulțumite de randamentele negative.

S-a mai întâmplat în 2015, când o vânzare slabă într-o emisiune de bunduri a atras după sibne masive vânzări pe piață a altora deja emise.

Marii speculatori au marcat apoi câștiguri în aniticiparea declanșării programului Băncii Centrale Europene (BCE) de achiziții de titluri de stat, pentru relansarea economiei Zonei Euro .

Fenomenul a fost considerat o grevă a investitorilor, a primit şi un nume, „Bund tantrum”, şi Ralf Preusser, directorul de strategie de la Bank of America vede acum asemănări cu situaţia de atunci.
BCE a anunţat noi măsuri de stimulare a economiei Zonei Euro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: