joi

18 aprilie, 2024

27 ianuarie, 2023

Ministerul de Finanțe al Germaniei a respins cu fermitate propunerile privind emiterea de noi datorii comune UE, declarând că o astfel de măsură, susținută de Franța și de președintele Consiliului European Charles Michel, nu este necesară și ar trimite un semnal greșit piețelor, transmite Euractiv.

„În vremuri de creștere a ratelor dobânzilor și inflație ridicată, Uniunea Europeană trebuie să trimită semnale de stabilitate fiscală, nu de noi instrumente de datorie”, a precizat ministerul, într-un comunicat.

Potrivit ministerului, emiterea de noi datorii în acest context ar duce la o pierdere a încrederii piețelor financiare internaționale și ar contracara efectele înăspririi politicii monetare, instrumentul prin care Banca Centrală Europeană luptă cu inflația.


De asemenea, ministerul susține că nu există o nevoie fiscală pentru datoria comună. „Doar o fracțiune din fondurile puse la dispoziție de „NextGenerationEU” a fost folosită”, a comentat ministerul.

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat la rândul său că există încă o mulțime de bani europeni nefolosiți – peste 200 de miliarde de euro – din fondul UE de redresare post-pandemie, care ar trebui să fie utilizați înainte de orice alte discuții privind noi finanțări.

Dezbaterea privind oportunitatea unei noi emisiuni de datorie comună UE a apărut în contextul în care subiectul se afla pe agenda liderilor europeni în cadrul unui summit din februarie, în care se va analiza răspunsul european la subvențiile masive acordate de SUA și China industriilor verzi.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: