cursdeguvernare

duminică

6 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Germania în recesiune industrială / Ministrul Economiei: Nu ne dezindustrializăm, tocmai se investesc 80 mld. euro

9 august, 2023

Pe fondul îngrijorărilor privind riscul dezindustrializării, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, anunță că investiții majore de aproximativ 80 de miliarde de euro sunt în curs de realizare, încercând să insufle încredere în perspectivele economiei.

Aproximativ 24 de companii „au planificat investiții majore în Germania, cu un volum total de aproximativ 80 de miliarde de euro”, a declarat Habeck pentru Funke Media Group, într-un interviu preluat de Euractiv.

Potrivit lui Habeck, suma include și investiții private planificate ce nu au fost comunicate public până acum.


Domeniile în care se anunță aceste investiții sunt diverse, „de la industria farmaceutică, la producția baterii, de la industria semiconductorilor, până la producția de hidrogen”. „Ele arată o mare dorință de a investi, ceea ce va ajuta la revenirea prosperității”, a spus ministrul. „Vor să investească aici și vor crea valoare și locuri de muncă”, a adăugat el.

(Citește și: „FMI: Germania va trece prin recesiune în2023, din cauza scumpirii energiei și a dobânzilor mari„)

Economia germană a fost lovită în deosebit de puternic de războiul din Ucraina și în prezent se confruntă cu o încetinire economică din cauza inflației și a prețurilor ridicate la energie. Potrivit Fondului Monetar Internațional (FMI), Germania este singura economie majoră în care se așteaptă o scădere a PIB-ului în 2023.

Cele mai recente cifre ale Oficiului Federal de Statistică descriu, de asemenea, o imagine întunecată a stării economiei germane, producția din industrie scăzând cu 1,5% în iunie, față de mai.

Ministrul Habeck ]ncearc[ să minimalizeze aceste temeri afirmând că Germania ar trebui să fie mai „încrezătoare” în abilitățile sale.


Unul dintre marii investitori privați la care se referă oficialul este producătorul taiwanez de cipuri, TSMC, care intenționează să investească 10 miliarde de euro în Saxonia, un hub național pentru producătorii de cipuri.

Anunțul a fost salutat și de Franța, ministrul Comerțului, Olivier Becht, afirmând marți că „este o veste bună că Germania este atractivă din punct de vedere economic, deși atractivitatea este în primul rând europeană”. „Când alegi o țară europeană, alegi mai întâi UE”, a explicat el.

Mai mulți producători de cipuri au anunțat recent investiții majore în Germania în schimbul unor subvenții generoase. În iunie, Intel a anunțat că va investi 30 de miliarde de euro în Magdeburg în schimbul a 10 miliarde de euro în ajutor de stat, iar producătorul american de cipuri Wolfspeed dorește să investească 3 miliarde de euro în schimbul a 500 de milioane de euro ajutor de stat.

Pachet de 30 de mld. euro investiții publice

Partidul Verzilor lui Habeck lucrează în prezent la un nou pachet de investiții publice în valoare de 30 de miliarde de euro pentru a stimula „creșterea durabilă, prosperitatea și competitivitatea Germaniei ca locație de afaceri”, se arată într-un proiect de document văzut de redaktionsnetzwerk Deutschland.

Partenerii din FDP sunt însă de altă părere: „Acum avem nevoie nu de pachete cu stimulente pe termen scurt, ci de o abordare strategică care include reducerea birocrației, impozite scăzute și creșterea investițiilor private”, a declarat secretarul general al FDP, Bijan Djir-Sarai.

(Citește și: „Germania – în fața perspectivei de-a schimba structura industriei„)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: