vineri

26 aprilie, 2024

27 mai, 2023

Germania îşi va muta sistemul de apărare antirachetă Patriot staţionat în prezent în Slovacia către Lituania pentru a proteja summitul NATO programat pentru iulie, la Vilnius, a anunțat vineri Ministerul Apărării al ţării.

Germania a staţionat două unităţi Patriot în Slovacia şi trei în Polonia.

„Pentru apărarea aeriană la sol (la summitul NATO), ne vom muta unităţile Patriot din Slovacia şi elementele de sprijin din Polonia în Lituania”, a declarat ministerul, citat de Reuters, agenție preluată de Agerpres.


Un purtător de cuvânt al ministerului a refuzat să ofere detalii asupra elementelor cuprinse în desfăşurarea misiunii din Polonia.

Săptămâna aceasta a început transferul de armament nuclear rusesc spre Belarus

Săptămâna aceasta, Rusia a început să livreze ogive nucleare Belarusului, a anunțat președintele Aleksandr Lukaşenko.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat la 25 martie că Moscova urma să desfăşoare armament nuclear ”tactic” pe teritoriul Belarusului, o ţară care se învecinează cu Polonia, Lituania şi Ucraina, alimentând astfel temeri cu privire la o ecaladare a războiului din ultima.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: