Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut, într-o convorbire la telefon, preşedintelui rus Vladimir Putin ”să acţioneze” împotriva ”instrumentalizării” migranţilor de către regimul lui Aleksandr Lukaşenko, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului german Steffen Seibert.
Cancelarul Merkel a respins în această convorbire drept ”inacceptabilă şi inumană instrumentalizarea migranţilor” la frontiera dintre Polonia şi Belarus, unde mii de migranţi sunt prinşi în capcană, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter purtătorul de cuvânt.
Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas s-a declarat anterior în favoarea sancţionării Belarusului de către Uniunea Europeană (UE) şi l-a acuzat pe Aleksandr Lukaşenko de faptul că exploatează ”fără scrupule” migranţii, pe care-i trimite la frontiera belaruso-poloneză.
”Noi îi vom sancţiona pe toţi cei care participă la traficul ţintit al migranţilor, Lukaşenko trebuie să înţeleagă că aceste calcule ale sale nu funcţionează”, ameninţă într-un comunicat Heiko Maas, avertizând că UE ”va extinde şi consolida sancţiunile impuse regimului Lukaşenko”.
Ministrul german de Externe a catalogat drept ”teribilă” situaţia de la frontera belaruso-poloneză şi l-a acuzat pe Lukaşenko de lansarea unei ”spirale infernale periculoase din care nu poate ieşi”.
El a dat asigurări că UE este pregătită să acţioneze şi împotriva altor ţări şi companii aeriene implicate în trimiterea de migranţi în Belarus. În replică, președintele Lukaşenko, un aliat apropiat al Moscovei, i-a răspuns că Belarusul ”nu se va aşeza în genunchi” în faţa UE.
Presiune la granițele Poloniei
Mii de migranţi disperaţi sunt adunaţi, în frig, la frontiera dintre Polonia şi Belarus. Varşovia acuză Minskul de faptul că se foloseşte de aceşti migranţi, care provin în principal din Orientul Mijlociu, cu scopul de a destabliza UE.
Autorităţile belaruse au acuzat miercuri Polonia de faptul că a comis violenţe împotriva unor migranţi la frontiera belaruso-poloneză, unde se desfăşoară o criză a migraţiei care alimentează tensiuni între Minsk şi Occident.
Trupe au fost desfăşurate de o parte şi de alta a frontierei şi aliemntează temeri cu privire la o escaladare a situației.
Belarusul a acuzat miercuri Occidentul de orchestrarea acestei crize a migraţiei la frontiera belaruso-poloneză, unde mii de migranţi care vor să intre în UE sunt blocaţi, provocând tensiuni.
”În vederea unei a cincea serii de sancţiuni, de care ei vorbesc deja în Occident, pretextul folosit de această dată este criza migraţiei provocată de UE şi statele membre de la frontiera cu Belarusul”, a denunţat miercuri, la Moscova, şeful diplomaţiei belaruse Vladimir Makei, la o întâlnire cu omologul său rus Serghei Lavrov.
Makei şi-a exprimat speranţa unei ”activităţi consolidate” împreună cu Rusia, principalul său aliat, şi anume printr-o ”reacţie comună” împotriva ”actelor inamicale” care vizează Belarusul.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a anunţat că Minskul şi Moscova şi-au consolidat ”în mod eficient colaborarea în vederea contracarării unei campanii împotriva Belarusului, declanşată de Washington şi aliaţii săi europeni în cadrul unor organizaţii internaţionale”.
Varşovia a denunţă un ”atac” orchestart de Minsk şi Moscova
Aproximativ 3.000-4.000 de migranţi – în principal kurzi din Orientul Mijlociu, care au sosit luni într-o zonă împădurită situată la frontiera externă de est a UE, sunt blocaţi de garduri de sârmă ghimpată şi un important dispozitiv militar desfăşurat de o Varşovie hotărâtă să-i oprească.
Potrivit grănicerilor belaruşi, aceşti migranţi au improvizat o tabără de partea belarusă a frontierei, în apropierea postului polonez de la Kuznica. Ei se află într-o stare fizică şi psihologică ”extrem de rea”, fără apă şi hrană.
Accesul jurnaliştilor în zonă este blocat, însă imagini difuzate de către autorităţi din ambele ţări surprind sute de bărbaţi, femei şi copii în corturi sau pe jos, încercând să se încălzească în jurul unor focuri, la o temperatură apropiată de zero grade Celsius.
Grănicerii belaruşi acuză forţe poloneze de faptul că au folosit gaze lacrimogene şi au exercitat o ”presiune psihologică” asupra migranţilor, prin folosirea unor ”portavoci, proiectoare şi lumini stroboscopice toată noaptea” de luni spre marţi.
Lukaşenko a discutat anterior la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin, căruia i s-a plâns de desfăşurarea ”deosebit de îngrijorătoare” a unor trupe poloneze la frontiera belaruso-poloneză, potrivit Kremlinului.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki l-a acuzat marţi pe preşedintele rus Vladimir Putin de faptul că este ”comanditarul” acestui val de migranţi. Kremlinul a anunțat miercuri că este ”inacceptabil” să fie considerat de vină în această stuaţie.