29 ianuarie, 2022

Spionul rus era interesat de tehnologia spațială europeană, în special de racheta Ariane 5, conform AFP

Germania a expulzat anul trecut un spion care lucra sub acoperire diplomatică la consulatul rusesc de la Munchen și era intersat de obținerea unor informații privind programul spațial european.

Expulzarea a avut loc după arestarea, în vara lui 2021, a unui cercetător acuzat că a furnizat informații rușilor despre rachetele Ariane folosite în cadrul progamului spațial european, scrie AFP.

Conform presei germane, diplomatul rus expulzat era ofițer al Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR).


În vara lui 2021, autoritățile germane l-au reținut pe Ilnur N., cercetător rus angajat la universitatea Augsburg, suspectat că a livrat Moscovei informații despre racheta Ariane, folosită în cadrul misiunilor și zborurilor Agenției Spațiale Europene (ESA).

Ilnur N., al cărui nume nu a fost dezvăluit în întregime, se află în închisoare din vara anului trecut și a fost acuzat de spionaj în luna decembrie.

Presa a relatat în vară câteva date furnizate de anchetatori referitoare la activitatea astentului științific de la Augsburg. Între octombrie şi iunie 2020, acesta s-a întâlnit în „cel puţin trei ocazii” cu agentul serviciului de informaţii externe rus și în cel puţin două dintre aceste întâlniri „a furnizat informaţii” şi „a primit bani în schimb”.

Ofițerul SVR expulzat, care beneficia de informațiile furnizate de către cercetătorul de la universitatea Augsburg, nu a putut fi anchetat, întrucât beneficia de imunitate diplomatică.


Germania mai expulzat, în decembrie 2021, doi diplomați ruși, după un verdict conform căruia Rusia a comandat asasinarea opozantului cecen Tornike Kavtarașvili.

De asemenea, justiţia germană a acuzat în februarie un german care ar fi transmis Rusiei date despre camera deputaţilor (Bundestag). Suspectul a lucrat pentru o companie însărcinată de mai multe ori de Bundestag să efectueze verificări ale laptopurilor sale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: