Germania a deconectat 3 dintre cele 6 centrale nucleare care i-au mai rămas în funcțiune, îndreptându-se spre îndeplinirea planului de a renunța la energia nucleară și de a se concentra pe cea regenerabilă.
Guvernul german a decis să accelereze procesul de renunțare la energie nucleară, ca urmare a accidentului nuclear de la Fukushima, cel mai grav de după dezastrul de la Cernobîl din 1986, În 2011, acceidentul de la Fukushima, a produs un cutremur și un tsunami care au dus la mari pagube mageriale și la victime umane pe coasta Japoniei.
În Germania, au fost oprite, vineri, reactoarele Brokdorf, Grohnde și Gundremmingen C, operate de E.ON și RWE, după 35 de ani de funcționare, potrivit Reuters.
Ultimele trei centrale nucleare în funcțiune – Isar 2, Emsland și Neckarwestheim II – vor fi scoase din circuit până la sfârșitul lui 2022.
Preussen Elektra, filiala E.ON care a operat centralele Brokdorf și Grohnde, a transmis sâmbătă că cele două au fost închise cu puțin timp înainte de miezul nopții, vineri. RWE a declarat că centrala Gundremmingen C a oprit generarea de energie vineri seara.
Directorul general al PreussenElektra, Guido Knott, a mulțumit personalului pentru angajamentul la siguranță, astfel:
„Am contribuit decisiv la furnizarea energiei electrice sigure, prietenoasă cu mediul și de încredere în Germania timp de decenii”.
Comisia Europeană este pe cale să accepte că proiectele de investiții în centralele nucleare pot fi considerate verzi, dacă îndeplinesc anumite condiţii.
Germania fără energie nucleară
Energia nucleară este considerată curată de unii și mai ieftină ieftină, dar eliminarea acesteia în Germania este un pas ireversibil pentru cea mai mare economie a Europei, în contextul în care se confruntă cu ținte climatice ambițioase și prețurile ridicate la energie.
Cele șase centrale nucleare au contribuit cu aproximativ 12% din producția de electricitate în Germania în 2021, potrivit datelor preliminare. Partea de energie regenerabilă a fost de aproape 41%, cărbunele generând puțin sub 28% iar gazele naturale – în jur de 15%.
Germania își propune să ajungă la furnizarea a 80% din cererea de energie folosind surse regenerabile, până în 2030, prin extinderea infrastructurii eoliene și solare.
Un răspuns
,,În 2011, accidentul de la Fukushima, a produs un cutremur și un tsunami care au dus la mari pagube mageriale și la victime umane pe coasta Japoniei.,,
Ar trebui să rectificați textul: cutremurul a fost cel care a provocat un tsunami care a dus la accidentul de la Fukushima.