Germania a avut parte de o cerere bună pentru prima emisiune de obligaţiuni „verzi”, care a avut loc miercuri, marcând un moment de referinţă pentru ambiţiile Europei în zona finanţării axate pe climă, transmite Euractiv.
Germania a strâns 6,5 miliarde de euro din obligaţiuni pe 10 ani, după ce investitorii au subscris oferte de 33 de miliarde de euro.
„Odată cu emisiunea de astăzi a primelor obligațiuni verzi emise de Guvern, am făcut un pas important către consolidarea Germaniei drept o destinaţie financiară de durată”, a declarat pentru Reuters viceministrul german de finanțe, Joerg Kukies.
Chiar și în acest stadiu incipient, „Germania este pe cale să devină un emitent de referință în domeniul obligațiunilor pentru sustenabilitate”, este de părere analistului băncii publice germane LBBW, Elmar Voelker.
O nouă emisiune de obligațiuni este planificată până la sfârșitul anului.
Modelul german al obligaţiunilor verzi
Obligațiunile verzi emise de Germania sunt „obligațiuni duble”, cu alte cuvinte sunt emise alături de obligațiunil federale convenționale, cu o scadență și o rată de rentabilitate similare. Bondurile verzi au o caracteristică unică şi anume că investitorii le vor putea schimba obligaţiuni convenţionale identice, caracteristică inclusă pentru a ajuta la atenuarea oricăror probleme de lichiditate.
De fiecare dată când va emite un bond verde, Germania va creşte şi valoarea obligaţiunilor „gemene”, ceea ce înseamnă că investitorii vor putea urmări evoluţia în oglindă a celor două tipuri de instrumente.
Obligațiunile verzi au avut un randament de -0,463%, ceea ce înseamnă că investitorii au plătit o primă de 1 punct de bază în comparație cu obligaţiunile „gemene” convenţionale.
Analistul Moody’s Matthew Kuchtyak a spus că abordarea este „inovatoare” și „iar trebui să contribuie la atenuarea preocupărilor investitorilor cu privire la lichiditatea ofertelor ecologice”.
Germania a alocat cheltuieli de 54 de miliarde de euro pentru climă
„Este o mișcare binevenită și, cu siguranță, în ceea ce privește creșterea dimensiunii pieței obligațiunilor verzi, aceasta este o zi de referință”, a declarat Eila Kreivi, șefa departamentului privind piețele de capital din cadrul Băncii Europene de Investiții. Ea a fost pionierul lansării primei obligațiuni „verzi” din lume în 2007.
Berlinul a alocat cheltuieli de 54 miliarde de euro până în 2023 ca parte a unui pachet climatic care include introducerea unei taxe pe carbon pentru reducerea gazelor cu efect de seră cu 55% până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990.
Germania speră să strângă până la 11 miliarde de euro din obligațiunile verzi în acest an. Franța a emis obligațiuni verzi în valoare de aproximativ 27 miliarde de euro în ultimii trei ani.