22 mai, 2019

Conducerea Transgaz (TGN), operatorul sistemului naţional de trasnport de gaze naturale, a adăugat noi cinci proiecte majore de dezvoltare a acestuia, în urma presiunilor acţionarului majoritar – Ministerul Economiei.

Ca urmare, efortul financiar previzibil al companiei va creşte cu peste 100%, în condiţiile în care ministerul încă mai doreşte să nu lase nimic din profitul Transgaz (TGN) în conturile acesteia pentru investiţii.

Proiectele noi majorează costul total al celor 14 proiecte strategice cu 2,147 miliarde de euro, până la 4,028 miliarde de euro, potrivit Planului de dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport (SNT) de gaze naturale 2019 – 2028.

Confruntarea profesioniştilor cu ministerul


Transgaz (TGN) a pus în dezbatere publică planul, respectând o directivă europeană care prevede „consultarea prealabilă a tuturor factorilor interesaţi”, dar şi în contextul confruntării cu Ministerul Economiei atât pe subiectul planului cât şi pe cel al mărimii dividedelor din profitul pe 2018.

Cu votul majoritar Ministerului Economiei (58,5%), în 12 martie, acționarii TGN au respins finanțarea variantei anterioare a Planului de Dezvoltare și au cerut suplimentarea acestuia.

Apoi a urmat confruntarea pe tema dividendelor: ministerul a cerut distribuția a 90% din profit, compania a propus doar 51%, motivând tocmai cu marile nevoi de investiții.

În acest an trebuie finalizată Faza 1 a secțiunii românești a gazoductului paneuropean BRUA, pentru care s-au luat și bani europeni, astfel încât argumentele companiei vor fi fost suficient de puternice ca reprezentanţii ministeriali să ezite.


Ambele variante de dividend au fost respinse și a fost convocată o altă AGA, dar cu aceleaşi propuneri, semn că „negocierile”, continuă. Întretimp Transgaz a completat lista proiectelor majore cu altele a căror decizie finală de investiţie este încă greu de prevăzut.

Proiectele necesare, fără finanţare

Doar pentru cinci proiecte strategice, unele mai vechi din totalul de 14, a fost luată decizia finală de investiţie, procedura fiind avansată pentru alte trei.

Valoarea celor opt proiecte (pentru care decizia finală de investiţii a fost sau este aproape să fie luată) este estimată la aproape 1,25 miliarde euro și va fi acoperită 35% din surse proprii ale companiei, iar restul din surse atrase, potrivit documentului citat.

Compania avea disponibilități de 844 milioane de lei, la 30 martie 2019, din care maimult de jumătate ar putea fi distribuire ca dividende sub presiunea Ministerului Economiei. Datoriile companiei erau de 860 de milioane de lei.

Viitorul celorlalte proiecte depinde în măsură mai mare sau mai mică de evoluția cererii pentru gazele din Marea Neagră, a căror exploatare este pusă în mare parte sub semnul întrebării, după ce Exxon Mobil și OMV Petrom au amânat luarea deciziei finale de investiție.

„Mediul legislativ actual nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiție în valoare de câteva miliarde”, a spus OMV Petrom, după ce „ordonanța lăcomiei” a înăsprit regimul costurilor ridicat anterior prin legea offshore.

Noutăţile

Dintre cele cinci proiecte noi se remarcă încă unul paneuropean, Eastring, care leagă Bulgaria de Slovacia prin Ungaria, şi este cel mai costisitor dintre toate, 1,654 miliarde de euro.

Eastring face parte din lista PCI a celor de „interes comun” pentru infrastructura energetică a Uniunii Europene, conform Ten Year Network Development plan (TYNDP). Pe de altă parte, Eastring este în bună parte rodul eforturilor Slovaciei şi Ungariei.

România va cheltui cel mai mult pentru Eastring, cu beneficii relevante doar dacă se va opta pentru traseul care trece prin Ardeal.

Alte proiecte noi:

  • Dezvoltarea/modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale în zona de Nord-Vest a României – cost 405 milioane euro;
  • Creșterea capacității de transport gaze naturale a interconectării România-Bulgaria pe direcția Giurgiu-Ruse – 51,8 milioane euro ;
  • Sistemul de monitorizare, control și achiziție de date pentru statiile de protecție catodică a conductelor – 8 milioane euro;
  • Dezvoltarea sistemului SCADA de măsurare – 5,5 milioane de euro.

Descăracţi de AICI proiectul Transgaz: Planul de dezvoltare al Sistemului Naţional de Transport  2019-2028 

Transgaz nu uită să amintească, în documentul citat, că „momentul în care se ia decizia de a se realiza o investiţie, indiferent de natura şi amploarea ei, este unul de mare importanţă în viaţa organizaţiei”.

„Decizia de investiție este una dintre deciziile manageriale cele mai încărcate de răspundere, deoarece investiţiile vizează obiectivele strategice ale companiei pe termen lung și deci dezvoltarea durabilă a acesteia”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: