luni

6 februarie, 2023

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

24 ianuarie, 2023

România este unul dintre puținele state din UE care are capacitatea de a fi nu doar independentă energetic, dar și de a fi un furnizor important de energie (gaze, electricitate) în regiune, deci de a contribui la siguranța energetică a Europei și de a-și asigura venituri importante din producție (prețurile sunt încă mari, chiar dacă în scădere).

România poate accede la acest statut (exportator net de energie) cu condiția ca marile companii din domeniu (Romgaz/OMV Petrom/BSOG) să investească sume semnificative în dezvoltarea producției de gaz, în noi perimetre (Romgaz – Caragele, Buzău; OMV/Romgaz – Neptun Deep, doar două exemple) cu masive zăcăminte de gaz deja identificate, dar și investiții în zăcămintele aflate deja în exploatare, unde producția este în declin (natural) ca urmare a exploatărilor din ultimii ani, iar pentru menținerea producției este nevoie de investiții în tehnologii noi. Foarte probabil că, investiții în explorare, în alte perimetre, ar putea aduce noi descoperiri și crește producția internă de gaz.

România are, de asemenea, resurse semnificative de creștere a producției de energie electrică în zona de regenerabile – eolian, solar, dar și hidro (unde sunt investiții aproape de finalizare, dar nefinalizate) precum și în zona de gaz (Romgaz are o centrală aproape finalizată la Iernut), nuclear (unde pare că lucrurile încep să se miște cu NuScale).


Direcția aleasă de decidenții noștri este însă diferită, Guvernul și Parlamentul alegând o altă cale, și anume aceea a supraimpozitării companiilor din energie, pentru a aduce la buget resursele financiare necesare măsurilor de protecţie socială a consumatorilor (vulnerabili, și nu prea) implementate în ultimul an.  Pare că Guvernul nostru nu înțelege că ieșirea din această criză energetică nu poate fi asigurată nici prin supraimpozitare și nici prin compensare, ci prin investiții în producție, în întărirea rețelelor de transport și distribuție (acum investițiile în eolian și solar sunt, în mare parte, blocate de lipsa capacitații de preluare în rețea), precum și investiții în capacitați de stocare (baterii, hidrogen etc.). Or, investițiile în orice sector sunt condiționate de un ROI (return on investment) decent, de stabilitate și predictibilitate a legislației (mai ales în domeniul energiei, unde investițiile se recuperează în perioade lungi de timp).

Implementarea, prin Ordonanța de guvern nr. 186/29.12.2022 (!!!) a Regulamentului UE 2022/1854 (din 6 octombrie 2022) a unei noi suprataxe („contribuția de solidaritate”), la un nivel mult superior (60%) celui prevăzut de Regulament (minim 33%) este doar ultima suprataxare dintr-un lung șir de alte suprataxări aplicabile producătorilor de gaze naturale și țiței, care oricum datorează redevențe. Înainte de a face o comparație între modul de implementare al suprataxării prevăzute de acest Regulament în România versus celelalte state membre UE, să facem un inventar sumar al măsurilor anterioare de suprataxare a industriei energiei în România.

Măsuri de suprataxare existente la data adoptării Regulamentului UE 2022/1854 (6.10.2022)

1, Ordonanța Guvernului nr. 7/2013 („OG 7/2013”) modificată de Legea nr. 73/2018 (gaz onshore)

OG 7/2013 a introdus (temporar, pentru 2 ani, termen prelungit și, mai apoi, generalizat) un impozit pe veniturile suplimentare obținute de producătorii de gaz (Romgaz, Petrom în principal), de 60% pentru veniturile obținute din vânzarea gazului, pentru prețurile ce depășeau 45 lei/MWh. Din baza de calcul al impozitului suplimentar se scădeau redevența și valoarea investițiilor în exploatare, (dar nu mai mult de 30% din baza de calcul).  De menționat că această OG 7/2013 includea o prevedere care a dus, în 2016, la un adevărat blocaj pentru Romgaz: baza de calcul minimă pentru impozit era 72 lei/MWh, prețurile au scăzut semnificativ sub acest prag (60 lei/MWh), iar Romgaz a primit un răspuns de la Curtea de Conturi conform căruia valoarea de 72 lei/MWh reprezenta preț minim de vânzare (și nu baza de clacul minimă pentru impozitul suplimentar, așa cum era cazul), ceea ce a făcut ca Romgaz să piardă contracte mari pe bandă rulantă (în favoarea, evident, a gazului vândut de intermediarii Gazprom), producția scăzând, în 2016, cu 25% (de la 5,6 mld mc în 2015 și anii anteriori, la 4,2 mld mc în 2016)… Ulterior, ca urmare a clarificării problemei de către Ministerul Finanțelor (pe vremea când eram secretar de stat), producția a revenit pe un palier de aproximativ 5 mld mc/an, pierderea față de 2015 neputând fi recuperată integral (deh! piața fusese ocupată).


OG 7/2013 a fost aprobată și modificată semnificativ prin Legea nr. 73/2018, introducând un prag suplimentar de taxare a veniturilor suplimentare din comercializarea gazului din producția internă de 80% pentru partea ce depășește 85 de lei/MWH, din baza de calcul al impozitului scăzându-se doar redevența, fără posibilitatea de a scădea și investițiile (posibilitate care exista anterior). Deloc surprinzător, producția internă a scăzut ca urmare a declinului natural al producției și a lipsei investițiilor, investiții cu privire la care deciziile nu mai puteau fi luate în lipsa unui ROI decent. Rezultatul se știe: ponderea gazului rusesc în consum a crescut semnificativ, de la aprox. 5%, la peste 20%, în numai câțiva ani.

2, Ordonanța Guvernului nr. 6/2013 („OG 6/2013”)

A introdus un impozit de 0,5% din veniturile din vânzarea țițeiului și a altor resurse naturale extrase din România, cu excepția gazelor naturale pentru care a devenit aplicabilă OG 6/2013. Acest impozit a fost introdus, inițial, ca o măsură temporară pentru anii 2013 și 2014, însă, ulterior, a fost prelungit succesiv termenul de aplicare, în prezent fiind aplicabil până la 31.12.2025.

3, Legea nr. 256/2018 (gaz offsore), modificată de Legea nr. 157/2022

Legea nr. 256/2018 a introdus un impozit suplimentar pentru producătorii de gaz offshore (BSOG, EXXON/OMV) de 30% pentru veniturile de până la 85 lei/MWH, iar pentru veniturile de peste acest plafon, un impozit suplimentar progresiv între 15% și 70% (de la 170 lei/MWh). Introducerea acestui impozit a fost posibilă prin abrogarea garanției de stabilitate acordată investitorilor în perimetrele offshore de mare adâncime, prin OUG 160/1999 (fără noi taxe, fără creștere de taxe existente pe durata concesiunii).

Să spunem și că, la data aprobării Legii (respectiv, 12.11.2018), nici BSOG și nici Exxon nu luaseră decizia de a investi în exploatare, dar terminaseră explorarea și identificaseră zăcămintele de gaz. Rezultatul:

  • BSOG, companie deținută de investitori financiari (Carlile, BERD), a luat decizia de a investi în exploatare, în speranța că până este finalizată (estimat și realizat, 2022), legea va fi totuși corectată;
  • Exxon, investitor strategic, pentru care schimbarea regulilor în timpul jocului este de neacceptat (pentru că i-ar pune în situația de a accepta schimbarea regulilor și în alte zone din lume unde au investiții) a decis să iasă din România, vânzându-și participația către Romgaz pentru peste 1 miliard USD (în 2022).

Practic, Legea nr. 256/2018 a blocat exploatarea în principalul zăcământ din Marea Neagră (Neptun), decizia de a investi în exploatare fiind încă așteptată…

Legea nr. 256/2018 a fost modificată și „îndulcită”  abia în 2022, prin Legea nr. 157/2022 din 25 mai, care, printre altele, a eliminat suprataxarea sub pragul de 85 lei/MWh și a crescut limita de deducere a investițiilor din impozitul suplimentar, de la 30% la 40%, reiterând și garanția de stabilitate (nu vor mai fi creșteri de taxe și nici taxe noi), „garanție” de altfel inclusă și în Legea nr. 256/2018. Am folosit ghilimelele intenționat, pentru că, personal, consider că includerea unei astfel de clauze într-o lege prin care România a abrogat o altă garanție de stabilitate, dată cu peste un deceniu în urmă, frizează ridicolul…

De altfel, așa cum vom vedea mai jos, până la sfârșitul anului, Guvernul a decis să mai introducă o taxă, prin OUG nr. 186/29.12.2022 (contribuția de solidaritate), la nici 7 luni după ce fusese aprobată de Parlament! Numai că, de data aceasta, Guvernul nu a mai încălcat clauza de stabilitate, aceasta fiind reformulată la art. 19, în sensul în care stabilitatea era garantată în legătura cu regimul de redevențe și regimul fiscal specific, în vigoare la 1 ianuarie 2023… Practic, prin reformularea clauzei de la art. 19, Guvernul și-a acordat răgaz să vadă cu ce taxe mai vine după aprobarea legii. Curat murdar, mon cher!

4, Ordinul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 32/2018

Prin acest ordin, reglementatorul pieței de energie a stabilit că redevențele nu vor mai fi calculate în baza veniturilor obținute de producătorii de gaz din vânzarea producției, ci în funcție de prețul de referință de la CEGH – Viena. Cum prețurile de pe piața internă nu prea aveau nimic de-a face cu prețurile de la Viena (în medie cu 40% mai mari decât cele de pe piața internă, uneori chiar cu 100%), a rezultat o nouă supraimpozitare: plata redevențelor (până la 13%, funcție de zăcământ) de către companiile românești, la niște venituri ipotetice, nu la cele realizate.

5, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/28.12.2018 („OUG 114/2018”)

Parcă pentru a nu lăsa să se încheie anul fără încă un „succes” al guvernanților împotriva producției de energie, OUG 114/2018 a instituit o nouă taxă de 2% din cifra de afaceri, plătită ANRE (ce or fi făcut cu miliardele astea?) și a plafonat prețul gazului vândut către furnizorii consumatorilor casnici sau centrale termice (aprox.  40% din producție) la 68 lei/MWh.

2018 a fost anul unui adevărat blietzkrieg al decidenților politici de atunci, împotriva propriei industrii producătoare de energie (în special, pentru producția de gaze).

Cui a folosit? Rezultatele – extrem de eficiente în blocarea investițiilor – s-au văzut în special odată cu începerea de către Rusia a „operațiunii speciale” împotriva Ucrainei: dependența României față de gazul rusesc, gaz folosit de Putin ca o veritabilă armă de război împotriva UE, a crescut constant începând din 2016, iar în 2021/2022 ajunsese la un nivel periculos pentru noi.  Foarte probabil că, dacă nu era războiul, mulți dintre noi nici nu am aflat cât gaz importăm din Rusia pentru că investițiile în exploatarea imenselor zăcăminte românești sunt practic imposibil de făcut în contextul fiscal creat de legiuitorii noștri…

A urmat o perioadă de acalmie, după care, justificată de criza energetică în care intrase UE, ca urmare,  mai întâi, a pregătirii Rusiei de război și, mai apoi, a războiului pornit în Ucraina, cu creșteri masive de prețuri la gaze și la energia electrică (al cărei preț a fost „tras” masiv în sus de creșterea prețului la gaze); a urmat o nouă avalanșă de măsuri de suprataxare, directă sau indirectă (explic mai jos), nu numai a producției de gaze (precum în 2018), ci și a producției de energie electrică.

Înainte de a trece mai departe, să nu uităm că 95% din creșterea de preț la gaze din ultima perioadă a ajuns la buget (am explicat aici cum: https://cursdeguvernare.ro/cat-incaseaza-de-fapt-statul-din-scumpirea-energiei-studiu-de-caz-pe-gaz.html).

6, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.  27/27.03.2022 („OUG 27/2022”)

Începând de la 1 aprilie, prețul de furnizare a energiei electrice și a gazelor a fost plafonat, atât pentru clienții casnici, cât și pentru o mare parte dintre clienții non-casnici (0,68 – 1 leu/KWh, inclusiv taxe la energie electrică, 0,31 – 0,37 lei/KWh, inclusiv taxe la gaz), diferența dintre prețul de achiziție al furnizorilor și prețul plafonat de vânzare, urmând a fi (nu a fost!) compensată acestora, de la buget.

Pentru a finanța aceste măsuri, OUG 27/2022 a introdus, inter alia, următoarele măsuri:

a) Pentru perioada 01.04.2022 – 31.03.2023 (ulterior prelungită prin OUG nr. 119/2022) producătorii de gaze naturale (atât onshore, cât și onshore) aveau obligația să vândă, la preț de 150 lei/MWh, cantitățile de gaze necesare furnizorilor clienților casnici (atât pentru necesitățile de furnizare, cât și pentru îndeplinirea obligației furnizorilor de înmagazinare), iar pentru furnizorii de gaz către PET (centrale de producție a energiei termice pentru populație) la preț de 250 de lei/MWh.

Practic, aceste plafonări sunt echivalente cu o taxare a producătorilor cu 100% din diferența dintre prețul pieței și sumele fixe. Să spunem și că, cel puțin, piața s-a calmat, prețurile de referință la gaz au fost mult mai mari și rămân mai mari chiar și în prezent, când prețurile au scăzut de la peste 200 euro/MWh (1.000 lei) la sub 60 euro/Mwh (300 lei), media pe 2022 fiind de cel puțin 700 lei/Mwh.  Statul s-a asigurat astfel că măsurile de protecţie socială a consumatorilor casnici sunt suportate integral de producătorii de gaz onshore (în principal Romgaz, Petrom), la data respectivă BSOG neîncepând încă producția, iar ulterior prevederea nu i s-a aplicat pentru că își vânduse, în avans, producția (pentru a-și asigura finanțarea investiției). Dacă nu ar fi introdus această măsură, diferențele respective ar fi trebuit să fie suportate de către buget, așa au fost suportate de Romgaz și Petrom. Ca o palidă măsura de compensare, Guvernul a prevăzut totuși că, pentru aceste cantități, nu se mai aplică impozitul suplimentar prevăzut de OG 7/2013, respectiv cel din Legea nr. 256/2018.

Să mai observăm un lucru, cu referire la stabilitatea și predictibilitatea, dar și a încrederii care trebuie să existe între stat și investitori: intenția ca aceste măsuri să fie aplicate și producătorilor offshore de gaz (BSOG), chiar dacă, la vremea respectivă, aceștia ar fi trebuit să fie protejați împotriva noilor taxe (am explicat mai sus de ce plafonarea este o taxă) de clauza de stabilitate de la art. 18 din Legea nr. 256/2018…

b) S-a instituit un impozit suplimentar de 80% pentru veniturile obținute de producătorii de energie electrică, pentru veniturile ce depășeau 450 lei/MWh. Guvernul, pentru a clama probabil că susține atragerea de investitori în noi capacitați de producere a energiei electrice, a prevăzut că acest impozit nu ar urma să fie aplicat capacitaților puse în funcțiune după 01 aprilie 2022.  În fapt, OUG 27/2022 prevede că nu se aplică, dar cum mai poate avea cineva încredere într-o clauză de stabilitate adoptă de Guvernul sau parlamentul nostru, în condițiile în care, în aceeași normă, Guvernul încalcă alte clauze de stabilitate? De aceea am scris „nu ar urma să fie aplicat”.

De remarcat că, prin OUG 27/2022 s-a stabilit impunerea suplimentară exclusiv în sarcina producătorilor existenți (inclusiv a producătorilor din surse regenerabile), nu însă și a traderilor. Drept urmare, principiul vaselor comunicante, ce pare că nu este deloc înțeles de decidenții noștri, a generat o imensă oportunitate pentru traderi, în special pentru cei care aveau deja contracte de achiziție pe termen mediu/lung. De la această „eroare” au apărut ulterior discuțiile cu privire la „profiturile nesimțite” făcute de traderii de energie în România, discuții care au generat o altă măsură, luată din nou în mare secret, fără niciun fel de consultări cu industria și specialiștii din domeniu, respectiv OUG nr. 119/01.09.2022.

7, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/01.09.2022 („OUG 119/2022”)

Cum spuneam și mai sus, după ce a bulversat atât piața de energie cât și bugetul (încă nu știm exact cuantumul sumelor datorate de stat furnizorilor pentru a compensa diferența dintre prețurile de piață și prețurile plafonate generos pentru toți consumatorii, casnici și non-casnici, dar știm că e vorba de zeci de miliarde de lei, Guvernul a venit cu o nouă ordonanță de urgență, prin care și-a modificat OUG 27/2022 dată cu 5 luni înainte: OUG 119/2022.

Prin OUG 119/2022, schema ultra-generoasă de plafonare a prețurilor la consumatori și compensare a diferențelor de preț la furnizori a fost redusă semnificativ, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru companii, din septembrie doar IMM-urile beneficiind de prețul plafonat (alături de spitale, scoli, instituții publice). În plus, OUG 119/2022 a înlocuit impozitul de 80% pentru veniturile producătorilor de energie electrică cu o nouă schemă de suprataxare :

  1. Un impozit (numit „contribuție la fondul de tranziție energetică”) de 100% pentru producătorii de energie, pentru prețurile ce depășesc 450 lei/MWh.
  2. Un impozit de 100% pentru veniturile traderilor ce depășesc 2% din prețurile de achiziție ale energiei revândute ;
  3. A fost păstrat prețul impus de 150 lei/MWh la vânzarea către furnizorii clienților casnici;
  4. A fost redus, de la 250 lei/MWh la 150 lei/MWh, prețul impus la vânzarea către furnizorii PET;
  5. A fost impus un preț de transfer de 100 lei MWh/h pentru gazul din producția proprie utilizat la producția de energie electrică în centrale proprii (doar Petrom și Romgaz au astfel de centrale);
  6. A fost prelungit termenul stabilit de OUG 27/2022 pentru aplicarea acestor prețuri impuse, de la 31.03.2023 până la 31.10.2023 și ulterior, până la 31.03.2025, prin Legea nr. 357/2022 de aprobare a OUG 119/2022.

8, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 106/01.07.2022 („OUG 106/2022”)

Nici piața de combustibili nu a scăpat neatinsă de elanul reglementator al Guvernului, prețurile la motorină și benzină scăzând de la 1 iulie cu 50 de bani/litru (inclusiv TVA, adică 42 bani/litru, fără TVA), din care jumătate suportați de stat și jumătate de comerciant. Practic, reducerea de 21 bani (fără TVA) pe care comercianții de benzina și motorină au suportat-o, a echivalat cu un impozit pe venit de 4% la motorina și 5% pe benzină. Pare puțin, dar să nu uităm că vorbim de venit, și nu profit, iar marjele de câștig la vânzarea combustibililor nu sunt deloc mari, uneori – în funcție de piață, fiind comparabile cu aceste procente. Cu alte cuvinte, la o marja de câștig de 5% un impozit pe venit de 5% echivalează cu un impozit pe profit de 100%.

Fără a avea pretenția că inventarul de mai sus este complet, ajungem, în sfârșit și la Regulamentul UE 2022/1854, implementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 186/28.12.2022.

Prevederile Regulamentului UE 2022/1854 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 186/29.12.2022 (OUG 186/2022), de implementare a Regulamentului

1, Justificarea urgenței OUG 186/2022

În partea introductivă a OUG 186/2022, se arăta că urgența este motivată, între altele, de faptul că nerespectarea prevederilor art. 14(3) din Regulament, ar putea conduce la inițierea, de către Comisia Europeană, a unei proceduri formale de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către România (infringement).

Un alt element indicat în susținerea urgenței este și necesitatea creșterii independenței energetice, finanțării investițiilor strategice, precum și a investițiilor în eficiența energetică și/sau în energia din surse regenerabile. Probabil că Guvernul considera că astfel de investiții strategice (ex. exploatarea gazului din Marea Neagră sau de la Caragele) nu trebuie făcute de Romgaz și/sau Petrom, pe care dorește să îi lase fără resurse financiare.

Revenind la art. 14 (3) din Regulament, inclus în Capitolul III – Măsura privind sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor, acesta prevede într-adevăr că „statele membre adoptă și publică măsurile de punere în aplicare a contribuției de solidaritate temporare obligatorii menționate la alineatul (1) până la 31 decembrie 2022”.  Numai că:

2, Era obligatoriu pentru România să implementeze contribuția de solidaritate?

Alineatul 1 la care face referire alineatul 3, prevede ca “profiturile excedentare generate de către societățile din Uniune și sediile permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor fac obiectul unei contribuții de solidaritate temporare obligatorii, cu excepția cazului în care statele membre au adoptat măsuri naționale echivalente”.

Am arătat mai sus că România avea deja implementate măsuri echivalente aplicate în 2022 (unele aplicabile încă din 2018), măsuri cu intensitate mult mai mare decât un impozit suplimentar de 33% (minimul cerut de Regulament), baza lor de calcul fiind venitul (și nu profitul):

  • 80% din venit, impozit pentru veniturile suplimentare din gaz;
  • 80% și mai apoi 100% din veniturile suplimentare (peste 450 lei/MWh) din producția de energie electrică, inclusiv pentru producția de energie electrică din gaz;
  • Diferența dintre prețul de piață și prețurile impuse de 150 lei, respectiv 250 lei/MWh pentru furnizorii clienților casnici;
  • 21 bani/l suportați de comercianții de benzină/motorină din prețul al pompă.

Nu am văzut nicăieri un calcul al efectelor tuturor acestor măsuri, dar chiar și în lipsa unor analize oficiale, ținând cont de cele de mai sus, exclud ca România să fi avut obligația să introducă această noua taxă.

Deci, argumentul invocat în susținerea urgenței este total greșit. România având măsuri echivalente, conform art. 14(1), nu avea obligația să introducă contribuția, deci referirea la art. 14(3) ca justificare a urgenței devine cel puțin ciudată.

Cum, Regulamentele nu sunt obligatorii?

Ba da, sunt, dar în condițiile stabilite în Regulament. Faptul că România avea posibilitatea să NU introducă această taxă este susținut de faptul că nu unul, ci cinci state membre UE (Spania, Polonia, Ungaria, Danemarca, și Estonia) au notificat deja Comisia cu privire la faptul că nu vor implementa contribuția/taxa, din cauză că au deja impozitare suplimentară a veniturilor acestor companii.

România nu a făcut asta, dimpotrivă, a implementat contribuția de solidaritate la un nivel mult superior (60%) celui minim prevăzut de Regulament (33%), și asta, în timp de Regulamentul era în discuție, s-au grăbit să crească nivelul taxării prin OUG 119/2022. Scopul devine evident: venituri suplimentare la buget, în niciun caz „creșterea independentei energetice și finanțarea investițiilor strategice”…

3, Ce au făcut restul statelor UE ?

 Cum spuneam și mai sus :

Schematic, situația arată așa:

Vedem deci că există doar două țări care au adoptat cote mai mari de contribuție decât noi, Slovenia având un sector de petrol și gaze irelevant, iar Irlanda având un singur zăcământ de gaze naturale în producție, dar pentru care nu se datorează impozitare suplimentară în 2022 și 2023.

4, Cine datorează și cum se calculează contribuția de solidaritate?

Conform art. 15 din Regulament, contribuția este datorată de companiile care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor, pentru profiturile excedentare.

Companiile care desfășoară activități în sectoarele enumerate sunt definite la art. 2 pct. 17 din Regulament, ca fiind companiile din Uniune care generează cel puțin 75% din cifra lor de afaceri, din activități economice în domeniul extracției, mineritului, rafinării țițeiului sau fabricării produselor de cocserie.

Profitul excedentar este definit la art. 2 pct. 18 din Regulament, ca fiind profitul impozabil în 2022 și 2023 (calculat în temeiul normelor naționale) care depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile în cele 4 exerciții financiare ce încep la 1 ianuarie 2018 sau după această dată (2018, 2019, 2020, 2021).

OUG 186/2022 a implementat întocmai aceste prevederi, cu mențiunea că, pentru claritate și în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 17 din Regulament, a individualizat activitățile enumerate, în funcție de codurile CAEN (respectiv 0610, 0620, 0510, 1910, 1920). Suplimentar față de Regulament, OUG 186/2022 a extins sfera de aplicare a contribuției și la afiliații companiilor ce datorează contribuția de solidaritate și care realizează cel puțin 50% din cifra de afaceri cu acesta.

De menționat că Regulamentul lasă statelor membre opțiunea (la art. 15) de a aplica contribuția pentru un an (profiturile excedentare din 2022 sau 2023) sau pentru doi ani (profiturile excedentare din 2022 și 2023), calculate însă tot la perioada de referință de 4 ani începând cu 2018.

Prin OUG 186, România a optat pentru:

  1. Implementarea contribuției, cu toate că avea deja măsuri echivalente, unele implementate chiar în timp ce, la Bruxelles, se discuta noul Regulament (OUG 119/01.09.2022);
  2. Implementarea contribuției la un nivel mult mai mare decât nivelul minim cerut (60%, față de minimul de 33% stabilit de Regulament);
  3. Contribuția de solidaritate se calculează deci conform următoarei formule:

    Contribuția = (profit 2022/2023 – 1,2*media profituri fiscale 2018 – 2021)*60%
  4. În plus, greu de înțeles motivul, OUG 186/2022 prevede, la art. 2 (11), că sumele aferente contribuției de solidaritate, datorate pentru profiturile din 2022 și 2023 NU sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, deși este o cheltuială stabilită în mod obligatoriu în sarcina companiilor românești care cad în sfera de aplicare a Regulamentului/OUG 186/2022…

Devine deci evident că singura motivație pentru implementarea taxei este spolierea companiilor românești de cât mai mulți bani, iar nu, așa cum se declara în partea introductivă, anume „necesitatea creșterii independenței energetice”.

5, Câteva calcule rapide

Să facem un calcul estimativ rapid pentru Romgaz (companie care tocmai s-a împrumutat 300 milioane de euro pentru a achiziționa partea Exxon din Neptun și de la care se așteaptă investiții de minim două miliarde de euro în următorii 3-4 ani, în exploatarea zăcămintelor de la Caragele și Neptun Deep/Marea Neagră):

  • Prețul mediu aproximativ al gazelor (principala sursă de venit) în perioada 2018 – 2021 a fost de aproximativ 100 lei/MWh. Pe baza acestor venituri a obținut profiturile în acei ani;
  • Prețul mediu al gazului, în 2022, a fost undeva în jurul a 425 lei/MWh (cu vârfuri de peste 1.000 lei/MWh);
  • Rezultă un venit suplimentar (în 2022, față de perioada 2018-2012), de 325 lei/MWh, din care statul i-a luat deja 13% redevența (42,25 lei/MWh) plus impozitul suplimentar de 80% din ce rămâne după ce scădem redevența (282,75*80%= 226,2 lei);
  • Din cei 325 lei venit suplimentar în 2022, statul ia 268,45 lei, companiei îi rămân 56,55 lei/MWh, suma pe care o putem considera profit excedentar față de anii anteriori;
  • Contribuția de solidaritate introdusă prin OUG 186/2022, pune în sarcina companiei un impozit de 60% din acest profit suplimentar, adică 56,55*60% = 34 lei/MWh, plătibilă în 2023;
  • Anul 2023 a debutat însă cu prețuri la gaz semnificativ mai mici, de 275 lei /MWh, urmare a scăderilor accentuate a prețului gazelor din ultima parte a lui 2022 (scădere față de care implementarea Regulamentului apare ca fiind complet defazat de realitatea economică!);
  • Să presupunem că prețurile nu vor scădea în continuare (în 2016 ajunseseră la 60 lei/MWh) și că Romgaz va putea să obțină un preț mediu de 275 lei/MWh în 2023;
  • La acest preț, redevența de 13% va fi 35,75 lei ;
  • Rămân 239,25 lei, din care scădem și impozitul suplimentar de 60%/80%, adică 147,4 lei/MWh;
  • Din 275 lei/MWh, lui Romgaz îi rămân, deci, 91,85 lei/ MWh. Venit.
  • Luăm în calcul un cost de 40 lei/MWh.
  • Rămâne un profit de 51,85 lei/MWh.
  • Statul mai ia 16% impozit pe profit, adică 8,3 lei/MWh.
  • Romgaz rămâne cu un profit net de 43,5 lei/MWh.
  • Din acest profit net trebuie să plătească o sumă de 42,25 lei/MWh (datorată pentru anul 2022), ceea ce face ca, în realitate, profitul net să dispară aproape complet.

O fi făcut cineva un studiu de impact înainte de a aproba OUG 186/2022?! Ce se întâmplă dacă prețurile scad?!

Situația este încă și mai gravă pentru compania BSOG, companie care a început să scoată gazul din Marea Neagra, în 2023.

Nu am spus nimic de Petrom, pentru că înțelegerea mea este că această contribuție nu este datorată urmare a aplicării condițiilor Regulamentului/OUG 186.

Evident, calculele de mai sus nu sunt „farmacie”, nu țin cont de impactul prețului reglementat de 150 lei/MWh, dar le-am făcut pentru a estima impactul ucigător pe care elanul creator al Guvernului și Parlamentului l-au generat asupra producătorilor de gaz din România, producători de la care se așteaptă, însă, să asigure independența energetică a României.

Concluzia mea

Politicile fiscale aplicabile sectorului energetic din România, în perioada 2018 – 2022 (cu precădere anii 2018 și 2022), nu pot avea nicio explicație logică. Pur și simplu.

Din două una: fie (i) foamea de bani a întunecat orice logică a legiuitorului (Parlamentul și Guvernul), fie (ii) interesul legiuitorului este cu totul altul decât cel declarat (atragerea de învestiții în scopul asigurării independentei energetice a României).

Cam atât.

***

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România a reușit să facă progrese semnificative în ceea ce privește recuperarea decalajului față de media în privind PIB-ului pe cap de locuitor. Odată cu aderarea la NATO

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: