Urmărește-ne pe Google News
29 octombrie, 2013
Buna ziua.
Mai trebuie facut ceva, obligatoriu pentru transparentizarea sistemului si intrarea in logica economica: venitul naste datorii:
Disparitia contributiei angajatorului – cu reglementarea corespunzatoare a brutului – astfel ca netul sa ramana constant. Toata sarcina fiscala e a angajatului (veniturile lui nasc datoriile).
Altfel, cotele angajatorului ar duce la nefunctionarea logicii prezentate. Plafonul e o caracteristica a beneficiarului de venituri(angajatul). Cum s-ar putea stabili un plafon pe contributiile angajatorului? Pe ce baza? Numarul de angajati, brut mediu, etc… Totul ar duce la o necorelare intre venitul angajatului si plafon.
Un beneficiu colateral – ar putea fi incetarea minciunii cu taxele scazute si pretul mic al fortei de munca de la noi. Minciuna care ne este servita de peste 20 de ani.
În principiu, absolut de acord. Rămân de clarificat câteva chestiuni particulare în funcţie de sursa venitului.
Pentru venituri din activitate (contract de muncă, PFA, etc), schema dumneavoastră chiar merge.
Pentru venituri din dobânzi, din dividente, din activităţi ocazionale sau sezoniere este necesară o rafinare a metodei. Nu putem imagina plata anticipată a cotnribuţiilor raportate la plafon şi regularizarea ulterioară pentru dobânzi cuvenite unor depozite de 1000 lei!
Dar da, calea este aceea a globalizării veniturilor şi achitării ueni contribuţii generale. Cu grija suplimentară de a reduce riscul dispariţiei totale a contractelor de muncă în favoarea altor tipuri de contracte.
Unele din axiomele pe care se bazeaza acest articol sunt false: sarcina fiscala si solidaritatea.
Sarcina fiscala. Nimeni nu e mai cetatean decat altul si costurile statului nu sunt dependente de veniturile cetateanului. Asta inseamna ca datoria cetateanului catre stat nu este dependenta de venituri. Un somer sau un aurolac este la fel de cetatean ca si un milionar, in euro sau in lei vechi.
Solidaritatea nu exista, ea este denumirea frumoasa data unui proces de impozitare cu forta sau talharie de stat. Drept pentru care reactia de autoaparare este de a ascunde venituri si de a cauta portite de scapare de impozitare.
Restul este derizoriu, din pacate. Comunism cu blana de iepure flamand.
DanSu, Casandra – multumesc pentru comentarii.
Dansu – m-am gandit si eu la aceasta problema, am discutat-o si cu „factori de raspundere”, in 2010. Am ajuns insa la concluzia ca este foarte dificil de controlat procesul de majorare a salariilor si atunci am mers pe variant expusa mai sus. Exista rscul ca unii angajatori sa abuzeze… Era cat pe ce ca propunerea de mai sus sa isi gaseasca drum catre Monitor – din pacate insa nu a fost sa fie. Plafonarea la angajator este foarte simplu de facut: nu trebuie sa faci referire in lege la fondul de salarii, ci lasi aceeasi baza de calcul ca si la angajat. Pana la urma, calculatorul face ce ii spunem noi sa faca:-)
Casandra – excelent comentariul dvs re venituri ocazionale. Sub o anumita valoare costurile de administrarea ar fi mai mari decat sumele colectate. Probabil ca trebuie agreat o suma minima peste care sa fie nevoie regularizarea.
In ceea ce priveste disparitia CIM, eu cred ca efectul va fi tocmai invers: disparand motivul pentru care acum nu e eficient sa ai contract de munca – cred ca numarul lor va creste – este mult mai putina bataie de cap pentru toti.
Nu cumva varianata corecta ar fi taierea completa a taxelor pe salarii si impozitarea profitului, averii si propritatii? Contributiile la pensii ar trebui inlocuite cu cumpararea de actiuni la societatile in care statul detine actiuni si incaseaza redevente. Adica in loc de taxare sa apara plasamentul ca forma de economisire pentru pensie(gaz, electricitate, resurse minerale, companii de apa si canal, etc).Eu nu cred ca sistemul clasic in care statul iti ia bani pentru servicii ce nu le poate presta mai poate fi reformat. Cred ca trebuie schimbat complet.
Mihai – nu cred ca ne putem permite sa taiem complet acum contributiile sociale obligatorii. Ponderea lor trebuie sa scada in timp, si sa creasca ponderea celor private, chiar si obligatorii. Aceasta reforma fusese inceputa, dar acum este in regres. Modelul din Chile arata ca sistemul este functional. La o contributie de 10% acolo rata de inlocuire este acum 87%… Deci , „trebuie schimbat complet”, dar nu cred ca e posibil imediat, ci gradual.
Dl BIRIS una spune sau sustine in emisiunile TV si alte „filozofeli” prezinta in acest articol. Trebuie aplicat un singur impozit pe cifra de afaceri cu conditia ca acesta la fundamentare sa tina cont de satisfacerea tuturor nevoilor statului social si ale individului care trebuie sa traiasca civilizat intr-un stat de drept.Poate foloseste si dl BIRIS ca mijloace de lucru, pe langa schemele logice care-i pot juca feste MODELAREA MATEMATICA CARE-I MULT MAI PRECISA si EXACTA. Astfel se diminueaza considerabil BIROCRATIA si HOTIA din Ro…
Dle Stiuca, poate imi explicati care sunt diferentele intre ce spun si ce scriu:-) Ce am scris aici sustin cu insistenta inca din 2004, cand am sustinut plafonarea bazei contributiilor la 1000 euro, simultam cu introducerea cotei de 16% si in paralel cu eliminarea exceptiilor. Ce am spus aici este doar o evolutie a ceea ce spuneam in urma cu aproape 10 ani. Singura diferenta este ca acum sustin si scaderea din baza a deducerii. In ceea ce priveste modelarea matematica – sa stiti ca am facut si eu ceva calcule – chiar daca sunt avocat sunt prieten cu cifrele. Am terminat si electronica:-) In plus, nici unul din calculele facute de mine de-a lungul timpului nu a fost gresit. Istoria ulterioara a aratat ca de fiecare data am fost chiar foarte conservator…
DanSu 29.10.2013, 12:42 pm: „Disparitia contributiei angajatorului – cu reglementarea corespunzatoare a brutului – astfel ca netul sa ramana constant. Toata sarcina fiscala e a angajatului (veniturile lui nasc datoriile)”
+1
Aș merge și mai departe: desființarea „contribuțiilor” și asimilarea lor într-un impozit unic pe muncă, de cca 45%.
Apoi putem începe discuția dacă e normal ca „solidaritatea” cu pensionarii și bolnavii să o suporte numai angajații cu salarii sub 10.000 lei, nu și capitalul sau „proprietarii intelectuali”.
Un avantaj major ar fi că s-ar rupe „drepturile câștigate” pe viitor, adică impozitul plătit statului nu aduce drept la pensie garantată. Facilitând astfel micșorarea impozitului și tranziția către un sistem de pensii care să promoveze responsabilitatea individuală.
Dle Brebenel – cu asta nu pot fi de acord. Cum adica venituri din munca impozitate cu 45%? Pai asta avem si acum stimate domn… Venituri din munca impozitate excesiv iar alte tipuri de venituri mult mai putin. De ce trebuie sa fie diferente? Divide et impera? In plus, asigurarile sociale obligatorii (pensii, sanatate, somaj) nu sunt impozite, sunt plati care implica contraprestatii. Fie platim o suma fixa, ca la RCA pentru masini (moral cel mai corect), din pacate peste capacitatea de plata a multora) si avem o asigurare de baza (peste, putem face asigurari optionale) fie platim un anumit procent din ce castigam, insa plafonat (mecanism care are la baza solidaritatea). Moral este sa suportam toti solidaritatea, indiferent de cum castigam. Eu asa cred…
11 răspunsuri
Buna ziua.
Mai trebuie facut ceva, obligatoriu pentru transparentizarea sistemului si intrarea in logica economica: venitul naste datorii:
Disparitia contributiei angajatorului – cu reglementarea corespunzatoare a brutului – astfel ca netul sa ramana constant. Toata sarcina fiscala e a angajatului (veniturile lui nasc datoriile).
Altfel, cotele angajatorului ar duce la nefunctionarea logicii prezentate. Plafonul e o caracteristica a beneficiarului de venituri(angajatul). Cum s-ar putea stabili un plafon pe contributiile angajatorului? Pe ce baza? Numarul de angajati, brut mediu, etc… Totul ar duce la o necorelare intre venitul angajatului si plafon.
Un beneficiu colateral – ar putea fi incetarea minciunii cu taxele scazute si pretul mic al fortei de munca de la noi. Minciuna care ne este servita de peste 20 de ani.
În principiu, absolut de acord. Rămân de clarificat câteva chestiuni particulare în funcţie de sursa venitului.
Pentru venituri din activitate (contract de muncă, PFA, etc), schema dumneavoastră chiar merge.
Pentru venituri din dobânzi, din dividente, din activităţi ocazionale sau sezoniere este necesară o rafinare a metodei. Nu putem imagina plata anticipată a cotnribuţiilor raportate la plafon şi regularizarea ulterioară pentru dobânzi cuvenite unor depozite de 1000 lei!
Dar da, calea este aceea a globalizării veniturilor şi achitării ueni contribuţii generale. Cu grija suplimentară de a reduce riscul dispariţiei totale a contractelor de muncă în favoarea altor tipuri de contracte.
Unele din axiomele pe care se bazeaza acest articol sunt false: sarcina fiscala si solidaritatea.
Sarcina fiscala. Nimeni nu e mai cetatean decat altul si costurile statului nu sunt dependente de veniturile cetateanului. Asta inseamna ca datoria cetateanului catre stat nu este dependenta de venituri. Un somer sau un aurolac este la fel de cetatean ca si un milionar, in euro sau in lei vechi.
Solidaritatea nu exista, ea este denumirea frumoasa data unui proces de impozitare cu forta sau talharie de stat. Drept pentru care reactia de autoaparare este de a ascunde venituri si de a cauta portite de scapare de impozitare.
Restul este derizoriu, din pacate. Comunism cu blana de iepure flamand.
DanSu, Casandra – multumesc pentru comentarii.
Dansu – m-am gandit si eu la aceasta problema, am discutat-o si cu „factori de raspundere”, in 2010. Am ajuns insa la concluzia ca este foarte dificil de controlat procesul de majorare a salariilor si atunci am mers pe variant expusa mai sus. Exista rscul ca unii angajatori sa abuzeze… Era cat pe ce ca propunerea de mai sus sa isi gaseasca drum catre Monitor – din pacate insa nu a fost sa fie. Plafonarea la angajator este foarte simplu de facut: nu trebuie sa faci referire in lege la fondul de salarii, ci lasi aceeasi baza de calcul ca si la angajat. Pana la urma, calculatorul face ce ii spunem noi sa faca:-)
Casandra – excelent comentariul dvs re venituri ocazionale. Sub o anumita valoare costurile de administrarea ar fi mai mari decat sumele colectate. Probabil ca trebuie agreat o suma minima peste care sa fie nevoie regularizarea.
In ceea ce priveste disparitia CIM, eu cred ca efectul va fi tocmai invers: disparand motivul pentru care acum nu e eficient sa ai contract de munca – cred ca numarul lor va creste – este mult mai putina bataie de cap pentru toti.
Nu cumva varianata corecta ar fi taierea completa a taxelor pe salarii si impozitarea profitului, averii si propritatii? Contributiile la pensii ar trebui inlocuite cu cumpararea de actiuni la societatile in care statul detine actiuni si incaseaza redevente. Adica in loc de taxare sa apara plasamentul ca forma de economisire pentru pensie(gaz, electricitate, resurse minerale, companii de apa si canal, etc).Eu nu cred ca sistemul clasic in care statul iti ia bani pentru servicii ce nu le poate presta mai poate fi reformat. Cred ca trebuie schimbat complet.
Mihai – nu cred ca ne putem permite sa taiem complet acum contributiile sociale obligatorii. Ponderea lor trebuie sa scada in timp, si sa creasca ponderea celor private, chiar si obligatorii. Aceasta reforma fusese inceputa, dar acum este in regres. Modelul din Chile arata ca sistemul este functional. La o contributie de 10% acolo rata de inlocuire este acum 87%… Deci , „trebuie schimbat complet”, dar nu cred ca e posibil imediat, ci gradual.
Dl BIRIS una spune sau sustine in emisiunile TV si alte „filozofeli” prezinta in acest articol. Trebuie aplicat un singur impozit pe cifra de afaceri cu conditia ca acesta la fundamentare sa tina cont de satisfacerea tuturor nevoilor statului social si ale individului care trebuie sa traiasca civilizat intr-un stat de drept.Poate foloseste si dl BIRIS ca mijloace de lucru, pe langa schemele logice care-i pot juca feste MODELAREA MATEMATICA CARE-I MULT MAI PRECISA si EXACTA. Astfel se diminueaza considerabil BIROCRATIA si HOTIA din Ro…
Dle Stiuca, poate imi explicati care sunt diferentele intre ce spun si ce scriu:-) Ce am scris aici sustin cu insistenta inca din 2004, cand am sustinut plafonarea bazei contributiilor la 1000 euro, simultam cu introducerea cotei de 16% si in paralel cu eliminarea exceptiilor. Ce am spus aici este doar o evolutie a ceea ce spuneam in urma cu aproape 10 ani. Singura diferenta este ca acum sustin si scaderea din baza a deducerii. In ceea ce priveste modelarea matematica – sa stiti ca am facut si eu ceva calcule – chiar daca sunt avocat sunt prieten cu cifrele. Am terminat si electronica:-) In plus, nici unul din calculele facute de mine de-a lungul timpului nu a fost gresit. Istoria ulterioara a aratat ca de fiecare data am fost chiar foarte conservator…
DanSu 29.10.2013, 12:42 pm: „Disparitia contributiei angajatorului – cu reglementarea corespunzatoare a brutului – astfel ca netul sa ramana constant. Toata sarcina fiscala e a angajatului (veniturile lui nasc datoriile)”
+1
Aș merge și mai departe: desființarea „contribuțiilor” și asimilarea lor într-un impozit unic pe muncă, de cca 45%.
Apoi putem începe discuția dacă e normal ca „solidaritatea” cu pensionarii și bolnavii să o suporte numai angajații cu salarii sub 10.000 lei, nu și capitalul sau „proprietarii intelectuali”.
Un avantaj major ar fi că s-ar rupe „drepturile câștigate” pe viitor, adică impozitul plătit statului nu aduce drept la pensie garantată. Facilitând astfel micșorarea impozitului și tranziția către un sistem de pensii care să promoveze responsabilitatea individuală.
Dle Brebenel – cu asta nu pot fi de acord. Cum adica venituri din munca impozitate cu 45%? Pai asta avem si acum stimate domn… Venituri din munca impozitate excesiv iar alte tipuri de venituri mult mai putin. De ce trebuie sa fie diferente? Divide et impera? In plus, asigurarile sociale obligatorii (pensii, sanatate, somaj) nu sunt impozite, sunt plati care implica contraprestatii. Fie platim o suma fixa, ca la RCA pentru masini (moral cel mai corect), din pacate peste capacitatea de plata a multora) si avem o asigurare de baza (peste, putem face asigurari optionale) fie platim un anumit procent din ce castigam, insa plafonat (mecanism care are la baza solidaritatea). Moral este sa suportam toti solidaritatea, indiferent de cum castigam. Eu asa cred…