joi

16 mai, 2024

2 martie, 2023

Secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov s-au întâlnit joi pentru prima dată de la invazia Rusiei în Ucraina, în marja reuniunii G20 din India.
Conform unui oficial al Departamentului de Stat al SUA, cei doi au vorbit mai puțin de 10 minute, scrie The Guardian.

Purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a confirmat discuția, dar nu a ridicat-o la rangul de ”întâlnire”. ”Pe drum, în timp ce se deplasau către a doua sesiune a G20, a cu vorbit Serghei Viktorovici (Lavrov). Nu a fost vorba despre convorbiri, despre o întâlnire”, a explicat Maria Zaharova.

Potrivit The Guardian, Antony Blinken i-a transmis trei mesaje lui Serghei Lavrov:

  • că Washingtonul este pregătit să susțină apărarea Ucrainei atât timp cât este nevoie
  • că Moscova ar trebui să-și anuleze decizia de a-și suspenda participarea la tratatul nuclear New Start
  • Moscova să îl elibereze pe cetățeanul american Paul Whelan deținut în Rusia

În timpul conferinței de presă pe care a susținut-o joi, după reuniunea miniștrilor de externe G20 de la New Delhi, Serghei Lavrov nu a menționat nimic despre discuțiile cu Anthony Blinken.

Aliaţii occidentali şi Statele Unite s-au confruntat verbal cu Rusia la reuniunea G20 din India, relatează joi agenţiile internaţionale de presă.

Supusă presiunilor pentru încheierea războiului împotriva Ucrainei, Rusia a ripostat acuzând Occidentul de deturnarea agendei G20 şi de încercarea de a da vina pe Moscova pentru eşecurile economice.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: