13 noiembrie, 2022

Joko Widodo, președintele Indoneziei, țară care prezidează și găzduiește un summit G20 săptămâna viitoare, a apreciat că suma de bani strânsă cu ocazia lansării unui fond menit să ajute statele cu venituri mai mici să se pregătească pentru viitoare pandemii nu este suficientă transmite Reuters.

Fondul lansat de Indonezia este destinat țărilor cu venituri mici și medii pentru a finanța eforturi precum supravegherea, cercetarea și un acces mai bun la vaccinuri.

„Aștept un sprijin mai mare”, a spus președintele Indoneziei, la un eveniment din Bali.


Fondul a strâns până acum aproximativ 1,4 miliarde de dolari, inclusiv contribuții din Indonezia, Statele Unite și Uniunea Europeană, precum și de la donatori și organizații filantropice precum Fundația Bill și Melinda Gates.

Acesta a fost creat pentru a răspunde supărării din rândul multor țări în curs de dezvoltare față de experiența lor în timpul pandemiei de COVID-19, când țările mai bogate și-au adjudecat cea mai mare parte a resurselor, cum ar fi vaccinurile pentru a lupta împotriva virusului.

Banca Mondială, care va servi ca administrator al fondului, și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care oferă consiliere, au estimat într-un raport că deficitul anual de finanțare pentru pregătirea pentru pandemii este de 10,5 miliarde de dolari.

Ministrul de Finanțe al Indoneziei, Sri Mulyani Indrawati, a declarat că fondul va beneficia și de contribuții din partea Franței și a Arabiei Saudite, dar nu a precizat dimensiunea acestora.


***

Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: