Scăderile de pe bursele europene de săptămâna trecută sunt, în viziunea jurnaliștilor de la Financial Times, un semn că zona euro s-ar putea confrunta cu o nouă recesiune.
Pierderile înregistrate de acțiunile europene nu trădează instalarea unui ”bear market”, respectiv a unei piețe caracterizată de scăderi continue a cotațiilor, scăderi ce alimentează pesimism pe o perioadă mai lungă de timp, ci iminența unei noi crize financiare.
Versiunea ”2.0” a crizei s-ar putea dovedi mai puțin înfricoșătoare din anumite puncte de vedere și mai periculoasă din altele. Randamentele obligațiunilor nu sunt la un nivel atât de ridicat ca în trecut. Zona euro are o ”umbrelă de salvare”, iar băncile au expuneri mai mici.
Sistemul bancar nu a fost însă curățat în întregime și mai există numeroase ”bănci zombie”, în condițiile în care zona euro se află acum într-un context deflaționist. Banca Centrală Europeană (BCE) nu și-a atins ținta de inflație în ultimii patru ani și ar putea să o rateze și pe viitor.
Piețele transmit patru mesaje specifice. Primul și cel mai important este acela al reîntoarcerii ”gemenilor toxici”: legătura dintre prețurile acțiunilor bancare și a obligațiunile guvernamentale.
Prăbușirea cotațiilor bancare de săptămâna trecută a coincis cu o majorare a randamentelor obligațiunilor suverane de la periferia zonei euro.
Acest model este similar celui din 2010-2012, cu toate că dobânzile cerute nu au atins niveluri atât de ridicate. Costurile de împrumut pe 10 ani ale Portugaliei au crescut totuși la circa 4%.
Combinația dintre randamente ridicate la obligațiuni, politici fiscale expansive, datorii publice și private ridicate și rate scăzute de creștere economică este nesustenabilă, notează publicația.
Poziția Italiei este mai bună decât cea a Portugaliei, dar tot nu este sustenabilă. Dobânzile la obligațiunile cu o maturitate de 10 ani au crescut la peste 1,7%, în condițiile în care pentru obligațiunile germane investitorii cer 0,2%.
Diferența sau spread-ul dintre randamentele centrului și periferiei este măsura stresului din sistem, care începe să crească.
”Piețele financiare ne spun că își pierd încredere în angajamentul lui Mario Draghi (președintele BCE, n.r.) din 2012, de a face orice e nevoie pentru a apăra zona euro și statele membre de atacuri speculative. Cu această promisiune, președintele BCE a încheiat prima fază a crizei din zona euro, plătind un cost. Nevoia urgentă de a rezolva problemele structurale a dispărut brusc”, notează FT.
Al doilea mesaj transmis de piețele financiare este acela că Uniunea Bancară din zona euro a eșuat. Proiectul a fost compromis, reușind să instituie doar o supervizare și un regim comun de rezoluție, fără un mecanism comun de garantare a depozitelor.
”Nu este o coincidență faptul că prețul acțiunilor bancare s-a prăbușit odată cu intrarea în vigoare a tuturor prevederilor directivei de rezoluție bancară. Aceasta stabilește un mecanism comun de recapitalizare a unei bănci care se îndreaptă către faliment. Italia a aplicat această lege anul trecut pentru patru bănci regionale, cauzând pierderi pentru acționari. Investitorii altor bănci se tem că, la rândul lor, vor putea suferi pierderi”, scrie publicația britanică.
Al treilea mesaj este că așteptările pieței cu privire la anticipațiile inflaționiste s-au schimbat. Estimările pieței cu privire la evoluția inflației sunt un indicator important luat în calcul de BCE.
Săptămâna trecută, așteptările inflaționiste pe un termen de 10 ani au scăzut la un minim istoric de 1,4%, ceea ce sugerează că piețele nu mai cred în capacitatea BCE de a-și atinge ținta de inflație pe termen lung.
Al patrulea mesaj este acela că piețele se tem de dobânzi negative. Vasta majoritate a celor 6.000 de bănci din Europa funcționează pe baza principiului fundamental al atragerii de depozite de la deponenți, fonduri folosite pentru a da mai departe credite. Băncile și-ar ajusta în mod normal dobânzile oferite deponenților în linie cu dobânzile BCE, asigurându-și marja de profit din diferența dintre cele două.
Dacă BCE impune dobânzi negative, acest mecanism nu mai funcționează. Dacă băncile ar impune la rândul lor dobânzi negative la depozite, deponenții și-ar scoate economiile din conturi. Băncile ar putea, într-adevăr, să își reducă rezervele pe care le țin la BCE și să împrumute acei bani în piață sau să cumpere titluri cu o primă de risc mai mare, însă această perspectivă nu este privită cu ochi buni de acționari, în special dacă nu există oportunități bune de investiții.
”Privind în urmă, greșeala fundamentală a autorităților europene a fost eșecul de a curăța sistemul bancar în 2008, după prăbușirea Lehman Brothers. Acesta a fost păcatul primordial. Multe alte greșeli au complicat problema: austeritate fiscală pro-ciclică, greșelile de politică monetară ale BCE și incapacitatea de a crea o uniune bancară solidă. Este interesant că toate aceste decizii au fost rezultatul presiunii politcienilor germani”, mai notează publicația.
