Ţările din G7 sunt aproape de a ajunge la un acord privind un impozit minim pe profitul multinaţionalelor, acord care ar deschide calea pentru un consens la nivel global, potrivit Financial Times (FT).
Un acord în cadrul G7 ar putea fi anunţat vineri, după ce în ultimele zile au fost înregistrate progrese în cadrul negocierilor, potrivit publicației citate.
Dacă miniştrii de Finanţe ajung la un acord oficial, liderii G7 ar putea semna acordul la Summitul G7 din 11-13 iunie, prezentând un plan celor 140 de ţări care negociază sub egida Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), susţine Financial Times.
„Lumea este mai aproape ca niciodată de un impozit minim global minimum. Suntem încântaţi să auzim că există reacţii pozitive la propunerea noastră”, a scris pe Twitter consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan. Trezoreria SUA s-a oferit joi să accepte un impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global de cel puţin 15%, o rată semnificativ mai mică faţă de propunerea de 21% susţinută anterior de Germania şi Franţa.
Cea mai recentă propunere a SUA privind un impozit minim de 15% pe profitul companiilor valabil la nivel global va contribui la ajungerea la un acord de referinţă la nivel internaţional în cursul verii, a declarat vineri ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz.
(Citiți și:”Agenda propusă de Comisie pentru noua impozitare a întreprinderilor în UE”)
„Acesta este un progres important. Avem nevoie de un acord. Acest lucru se va întâmpla acum”, le-a spus Olaf Scholz jurnaliştilor la reuniunea de la Lisabona a miniştrilor de Finanţe din zona euro (Eurogrup).
Prezent la acelaşi eveniment, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a apreciat că propunerea americană ar putea fi „un compromis bun”. „Aspectul important nu este cifra ci să avem un acord politic cu privire la cei doi piloni: taxarea digitală şi un impozit minim pe profit cât mai curând posibil, adică la reuniunea G20 care va avea loc la începutul lunii iulie în Italia”, a apreciat Le Maire.
Luna trecută, secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, anunţa că SUA vor face presiuni asupra partenerilor din G20 pentru adoptarea unui impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global. „Lucrăm împreună cu ţările din G20 pentru a ajunge la un acord cu privire la o rată minimă de impozitare a companiilor, care ar putea pune capăt unei curse care durează de 30 de ani privind reducerea impozitelor pentru companii”, a spus Yellen.
(Citiți și: „Revoluția fiscală propusă de SUA privind impozitul minim global pe profiturile corporațiilor găsește susținere la FMI”)
Câteva zile mai târziu, economistul şef al Fondului Monetar Internaţional, Gita Gopinath, a spus şi ea că FMI s-a pronunţat de mult timp în favoarea adoptării unui impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global. Actualele disparităţi în impozitul pe profitul companiilor la nivel naţional a dus „la un nivel ridicat” al transferării impozitelor şi evitarea impozitării, reducând baza impozabilă din care guvernele pot colecta venituri pentru a finanţa cheltuielile economice şi sociale, a apreciat Gopinath.
G7 reprezintă economiile cele mai dezvoltate: SUA, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Canada şi Italia.