sâmbătă

27 aprilie, 2024

5 aprilie, 2023

Întâlnirea de miercuri dintre liderii sindicali și premierul francez, Elisabeth Borne, s-a soldat cu un eșec, după numai o oră de discuții. Rezultatul așa-ziselor negocieri era previzibil, în contextul declarațiilor categorice ale lui Emmanuel Macron, aflat la al doilea și ultimul său mandat de președinte, și după ce reprezentanții sindicatelor anunțaseră că se vor retrage dacă nu se renunță la creșterea vârstei de pensionare.

Guvernul, care a adoptat reforma prin asumarea răspunderii, fără a o mai supune la vot în Adunarea Naţională, spera să găsească un teren de înţelegere, în vreme ce sindicatele continuă să ceară retragerea acestui text, scrie Reuters, agenție preluată de Agerpres.

Legea creşte vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani și stagiul de cotizare, de la 41,5 ani, la 43 de ani.

Relatările liderilor sindicali participanți la întâlnire


„I-am spus din nou premierului că nu va exista nicio altă rezolvare democratică decât retragerea textului. Ea a răspuns că doreşte menţinerea textului, o decizie gravă”, a declarat preşedintele sindicatului CFTC, Cyril Chabanier, în numele colegilor.

Sindicaliştii preveniseră că vor părăsi reuniunea dacă Elisabeth Borne va refuza să discute despre renunţarea la creşterea vârstei de pensionare, principala prevedere a acestei reforme care alimentează de mai multe săptămâni furia în Franţa.

Joi este prevăzută a 11-a zi de mobilizare naţională

Premierul Borne promisese că va „asculta toate subiectele”, în pofida „punctelor de dezacord”.

Liderul CFDT (cel mai mare sindicat francez), Laurent Berger, avertizase că, în caz de răspuns negativ la problema vârstei de 64 de ani, „vom pleca”.


Această reformă, foarte impopulară – potrivit sondajelor de opinie (aproape 80% din francezi susțin protestele), a generat în Franţa o mobilizare aproape săptămânală. Aproximativ 1,3 milioane de persoane în ziua de 7 martie, când s-a înregistrat cea mai mare participare, conform estimărilor autorităţilor.

Manifestaţiile au cunoscut o creştere a tensiunilor după adoptarea reformei fără votul parlamentului, prin recurgerea la articolul 49.3 din Constituţie.

Atât sindicatele, cât şi guvernul așteaptă acum decizia Consiliului Constituţional, care urmează să se pronunţe la 14 aprilie cu privire la constituţionalitatea reformei.

În aceeaşi zi, Consiliul se va pronunţa şi asupra validităţii unui text depus de opoziţia de stânga şi care ar putea deschide calea unui referendum pe tema pensiilor.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: