marți

16 aprilie, 2024

25 februarie, 2022

Franța ar accepta blocarea accesului Rusiei la rețeaua globală de plăți bancare SWIFT doar ca o sancțiune de „ultimă instanță”, potrivit ministrului francez de Finanțe Bruno Le Maire. Interzicerea accesului Rusiei la sistemului SWIFT ar face aproape imposibile tranzacțiile bancare ruse, dar și plata importurilor europene de țiței și gaze rusești.

Or, în ciuda declanșării invaziei miliare ruse în Ucraina, tranzitul gazelor rusești prin conductele din această țară nu a fost oprit.

Astfel că Germania și Ungaria sunt alte două țări care s-au opus propunerii președintelui american Joe Biden de a bloca accesul Rusiei la SWIFT . S-au mai opus Ciprul și Italia, aceasta din urmă având o prezență importanță pe piața bancară rusă prin UniCredit.


Filiala rusă a UniCredit este a 12-a cea mai mare bancă din Rusia cu active de 7,8 miliarde de euro în credite la sfârșitul anuklui, potrivit Reuters.

Franța are o prezență importantă pe piața auto, unde Renault controlează productătorul AvtoVAZ. Volkswagen și Stellantis sunt de asemenea expuse pe Rusia.

Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunications (SWIFT) are 11.000 de membri, instituții financiare care au făcut, în 2021, 42 de milioane de plăți. Este o societate deținută de membri săi cu sediul principal în Belgia.

Opțiunea blocării este „pe masă”

Opţiunea scoaterii Rusiei din sistemul SWIFT rămâne deschisă, dar că o astfel de măsură „de foarte ultimă instanță”, a declarat ministrul de Finanţe francez, Bruno Le Maire, citat de Reuters.


Și ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, spune că „toate opțiunilesunt pe masă. (…) Primele sancţiuni împotriva Rusiei au fost adoptate, iar ele vor afecta populaţia rusă şi vor lovi puternic economia rusă”, a spus Christian Lindner, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din Zona Euro, de vineri.

Uniunea Europeană a decis, joi, să înghețe activele rusești din blocul comunitar și să oprească accesul băncilor rusești la piețele financiare europene.

Sancțiunile vor viza, de asemenea, sectoarele energetice și transporturi ale Rusiei, printre altele, și vor încerca să-și înăbușe comerțul și producția prin controale la export.

BCE a avertizat băncile expuse pe Rusia de o eventuală deconectare de la SWIFT.

Marea Britanie și-a reiterat vineri apelul de a exclude Rusia din SWIFT. Măsura nu ar lovi puternic băncile rusești, ci ar face dificil pentru creditori săi externi să-și recupereze banii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: