Evenimentul

Rectificarea bugetară, primele cifre: PIB-ul recalculat în sus ca să ”scadă” deficitul, cel mai mult se taie la Educație

Rectificarea bugetară propusă de Ministerul Fianațelor prevede o ajustare în sus a PIB-ului, de la 1.022,5 miliarde de lei cât s-a estimat la fundamentarea bugetului,… Mai mult

06.08.2019

Chestiunea

Ups! Economia UE încetineşte, iar asta ne va afecta implacabil

Economia Uniunii Europene a consemnat în al doilea trimestru din 2019 cele mai slabe performanţe din ultimii cinci ani, cu o creştere trimestrială redusă (… Mai mult

06.08.2019

Analiză

Rectificare cu ce? România are cel mai mic raport venituri bugetare/PIB. Hiba majoră a deficitului de 3%

România a fost anul trecut ţara din UE cu cele mai mici venituri bugetare raportat la PIB, potrivit datelor publicate de Eurostat (cu excepţia Irlandei,… Mai mult

05.08.2019

La obiect

Producția agricolă – creştere pe sectorul vegetal, scădere îngrijorătoare pe zootehnie

Valoarea producției agricole a crescut în 2018 cu 7,2% față de anul precedent, potrivit datelor comunicate de INS. Ponderea sectorului vegetal a trecut pragul de… Mai mult

05.08.2019

Cronicile

Forumul judecătorilor și Asociația Procurorilor cer Guvernului să renunțe la OUG privind completurile nelegale

de Vladimir Ionescu , 21.1.2019

Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” solicită Guvernului să renunțe la orice intenție de adoptare a unei OUG privind rejudecarea apelurilor de la completurile de cinci judecători ale Curții Supreme.

O astfel de OUG ar pune în pericol valori sociale fundamentale într-un stat de drept, avertizează cele trei asociații.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat duminică seara că a elaborat un proiect de OUG în acest sens, pentru a permite contestația în anulare pentru toate condamnările pronunțate după 2014. Măsura este luată, potrivit ministrului, ca urmare a deciziei CCR prin care completurile de cinci de după februarie 2014 au fost declarate nelegale.

Comunicatul integral al celor trei asociații ale magistraților:

Preliminar, nu există un proiect care să fi fost pus în dezbatere publică, conform Legii transparenței decizionale nr.52/2003, iar astfel de măsuri de politică penală nespecifice actului de legiferare delegată a Guvernului ar trebui însoțite de o notă de fundamentare.

În acest context, trebuie reafirmate următoarele principii esențiale pentru o democrație reală:

1. Principii constituționale privind emiterea ordonanțelor de urgență

Posibilitatea executivului de a guverna prin ordonanțe de urgență trebuie să fie justificată de existența unor situații excepționale, care impun adoptarea unor reglementări urgente, art. 61 alin. (1) din Constituția României dispunând expres că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Chiar dacă, din punct de vedere constituțional, se acceptă o procedură excepțională de substituire a Parlamentului în edictarea actelor normative de reglementare primară (inclusiv pentru legi organice), această posibilitate nu poate fi similară unui drept discreționar al Guvernului și nu poate justifica abuzul în emiterea ordonanțelor de urgență, legate de existența unor situații excepționale, care impun adoptarea unor reglementări urgente, conform art.115 alin. (4) din Constituție (a se vedea Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000 pronunțată de Curtea Constituțională a României).

În caz contrar, se poate vorbi despre o imixtiune nepermisă în competența legislativă a Parlamentului, încălcându-se principiul separației puterilor în stat, ordonanțele de urgență neputând fi adoptate în domeniul legilor constituționale, neputând afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție (nu pot fi suprimate, nu se poate aduce atingere, nu pot fi vătămate, lezate etc.), drepturile electorale, respectiv măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică [a se vedea art.115 alin. (6) din Constituție]. Prin urmare, domeniul în care Guvernul se poate substitui Parlamentului, adoptând norme primare, este limitat, inclusiv de imperativul urgenței reglementării.

Prin Decizia nr. 258 din 14 martie 2006, Curtea Constituțională a României a reținut că inexistența sau neexplicarea urgenței reglementării situațiilor extraordinare constituie în mod evident o barieră constituțională în calea adoptării de către guvern a unei ordonanțe de urgență în sensul arătat. A decide altfel înseamnă a goli de conținut dispozițiile art. 115 din Constituție privind delegarea legislativă și a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgență acte normative cu putere de lege, oricând și – ținând seama de împrejurarea că prin ordonanță de urgență se poate reglementa și în materii care fac obiectul legilor organice – în orice domeniu”. De asemenea, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007 statuează că urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare.

De asemenea, ordonanța de urgență nu poate contracara o lege adoptată de Parlament și, a contrario, nici măcar o propunere legislativă respinsă de Parlament (a se vedea Decizia nr. 1221 din 12 noiembrie 2008, prin care Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea de guvern a Ordonanței de urgență nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit).

Prin urmare, Guvernul, cu ocazia adoptării ordonanțelor de urgență, trebuie să țină cont și de dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție, ”atribuțiile legislative delegate în favoarea Guvernului neputând constitui piedici pentru punerea în aplicare a unui act de reglementare primară adoptat chiar de către puterea legiuitoare în exercitarea competenței sale originare. A accepta punctul de vedere contrar, în sensul că Guvernul prin adoptarea ordonanțelor de urgență este legitimat din punct de vedere constituțional să contracareze măsurile legislative adoptate de Parlament, ar echivala cu transformarea competenței excepționale a Guvernului de a se substitui Parlamentului într-una generală.”

Totodată, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a reținut în Avizul adoptat la cea de-a 93-a Sesiune Plenară (Veneția, 14-15 decembrie 2012) faptul că „folosirea atât de frecventă a ordonanțelor de urgență este un motiv de îngrijorare”, iar „utilizarea aproape constant a ordonanțelor de urgență ale Guvernului nu reprezintă cea mai adecvată metodă” pentru adoptarea fără întârziere a unor reglementări.

2. Nesocotirea principiilor constituționale în cazul special al Ordonanței de urgență pentru rejudecarea dosarelor în care s-au pronunţat decizii definitive de completurile de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Pe de o parte, exercitarea discreționară a dreptului Guvernului de substituire a Parlamentului în edictarea actelor normative de reglementare primară constituie o posibilitate constituțională care nu poate justifica însă abuzul în emiterea ordonanțelor de urgență, în raport de existența unor situații excepționale. Astfel, Parlamentul României nu se găsește într-o situație în care nu poate funcționa din punct de vedere constituțional.

Pe de altă parte, o normă care consacră o soluție legislativă care permite exercitarea căilor extraordinare de atac, în forma reconfigurată prin legea nouă, împotriva hotărârilor penale definitive pronunțate anterior intrării în vigoare a legii noi, încălcarea prevederile art.15 alin.(2) din Constituție.

Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr.633 din 12 octombrie 2018, a admis obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară vizând o situaţie similară.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională, a statuat că „legile de procedură sunt, în principiu, de imediată aplicare. Referitor însă la hotărârea judecătorească, de peste un secol, constant s-a decis în jurisprudență că ea este supusă condițiilor de fond și de formă stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunțată, fără ca legea nouă să aibă vreo înrâurire asupra ei, deoarece ea este socotită, față de părțile care au participat în proces, că are valoarea unui contract încheiat în momentul pronunțării ei. Așa fiind, și dreptul relativ la exercitarea căilor de atac rămâne fixat de legea în vigoare în momentul pronunțării, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii și în aceste condiții nicio cale de atac nouă nu poate rezulta dintr-o lege posterioară, după cum nicio cale de atac existentă contra unei hotărâri nu poate fi desființată fără retroactivitate de către o lege posterioară” [Decizia nr.9 din 7 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.326 din 25 noiembrie 1994].

Principiul neretroactivității legii este o componentă a securității juridice [prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituție], reglementată expres și separat prin art.15 alin.(2) din Constituție. Potrivit acestui principiu, o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat nu mai poate fi desființată decât prin căile extraordinare de atac, pentru motive expres și limitativ enumerate, în prezent contestația în anulare, recursul în casație, revizuirea și redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate.

O normă juridică acționează în timp din momentul intrării ei în vigoare și până în momentul ieșirii sale din vigoare și se bucură de prezumția de constituționalitate. Orice lege se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, care are efecte și asupra raporturilor juridice penale sau contravenționale născute anterior intrării sale în vigoare. În ceea ce privește domeniul de aplicare al legii procesual penale, Curtea Constituţională a reținut că a fost consacrat principiul activității acesteia, care presupune că aceasta este de imediată aplicare, vizând și cauzele în curs de urmărire penală sau judecată. Supunerea hotărârilor pronunțate până la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă noilor căi de atac este de natură a contraveni principiului constituțional al neretroactivității legilor.

3. Nesocotirea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul special al Ordonanței de urgență pentru rejudecarea dosarelor în care s-au pronunţat decizii definitive de completurile de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Securitatea juridică reprezintă o manifestare a dreptului la securitate al individului, având menirea de a-l proteja pe acesta de efectele negative ale dreptului. Incertitudinea, instabilitatea, ambiguitatea și imprevizibilitatea nu-și găsesc locul într-un sistem guvernat de principiul preeminenţei dreptului. Prin însăși natura sa, un sistem juridic prin care se înțelege atât norma abstractă cât și forma concretă pe care aceasta o poate lua, are menirea de a asigura o reglementare sigură, stabilă, clară, previzibilă a raporturilor sociale.

Începând cu cauza Brumărescu c. România (CEDO, 28 octombrie 1999) s-a consacrat un adevărat drept la respectarea principiului securității juridice, ca drept garantat de Convenție. În ciuda absenței unei prevederi exprese în textul tratatului, consacrarea sa a fost posibilă pe cale jurisprudențială, plecând de la interpretarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin prisma preambulului acesteia care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor părți. Astfel s-a statuat că un element fundamental al preeminenței este și principiul securității raporturilor juridice. Principiul se aplică exclusiv situațiilor tranșate prin hotărâri judecătorești definitive, împiedicând o repunere în discuție a acestora.

În ceea ce priveşte exercitarea căilor extraordinare de atac, CEDO a statuat că principiul securității raporturilor juridice vizează, printre altele, și faptul că soluția pronunțată de o instanță judecătorească, în mod definitiv să nu fie repusă în discuție ulterior. Primind recursul în anulare formulat de un terț față de proces și fără ca acesta să fie ținut de un termen în exercitarea acestei prerogative, instanța națională a anulat, în ansamblul său, o procedură judiciară în urma căreia se ajunsese deja la o tranșare definitivă a conflictului, cu putere de lucru judecat. În opinia Curții de la Strasbourg, o astfel de măsură a privat reclamantul de un proces echitabil, fiind încălcat principiul securității raporturilor juridice.

Abordarea chestiunii incidenței unei căi extraordinare de atac din perspectiva echității procedurii în ansamblul său și nu a dreptului de acces la instanță, a fost repetată și în următoarea hotărâre în care Curtea a făcut aplicarea principiului securității raporturilor juridice, respectiv cauza Sovtransavto holding c. Ucrainei (CEDO, 25 iulie 2002). Conform prevederilor legale naționale incidente, calea de atac extraordinară a protestului putea fi formulată de terți față de procedura inițială, respectiv de președintele Curții supreme de arbitraj sau de procurorul general, viza hotărâri judecătorești care intraseră în putere de lucru judecat și putea determina o repunere în discuție perpetuă a cauzei. Ceea ce s-a sancționat în această hotărâre a fost posibilitatea dată de sistemul legal național de a anula în mod repetat, prin promovarea unei căi de atac extraordinare, cicluri procesuale finalizate prin hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.

Prin hotărârea Ryabykh c. Rusiei s-a statuat cu valoare de principiu faptul că securitatea juridică presupune respectarea lui res judicata, respectiv a asigurării finalității hotărârilor judecătorești. În esență, acest principiu impune ca nicio parte din proces, cu atât mai puțin un oficial al statului, terț față de procedură, să nu poată obține redeschiderea procesului definitiv tranșat, doar pentru a se purcede la o nouă examinare a cauzei. S-a apreciat că puterea instanțelor superioare de a reexamina o cauză trebuie exercitată în scopul corectării erorilor judiciare intervenite la nivel inferior și nu trebuie folosită în sensul procedării la o nouă examinare a raporturilor juridice inițial tranșate. Astfel, calea de atac împotriva unei hotărâri intrate în puterea de lucru judecat nu trebuie să fie tratată ca un „apel” deghizat, simpla posibilitate a existenței a două puncte de vedere diferite supra fondului unui litigiu, nefiind un motiv pertinent pentru redeschiderea procedurii.

În afara situațiilor generate de aplicarea recursului în anulare, în cauzele împotriva României, Curtea a analizat principiul securității raporturilor juridice și în raport de desființarea hotărârilor irevocabile pe calea revizuirii și a contestației în anulare.

Astfel, în cauza Androne c. României (CEDO, 22 decembrie 2004), Curtea a sancționat trei aspecte relevante pentru încălcarea principiului ce face obiectul analizei: nerespectarea dispozițiilor legale interne referitoare la termenul de formulare a revizuirii; faptul că această cale extraordinară de atac a fost formulată de o autoritate a statului, un terț față de procedura inițială, respectiv de procurorul general; desființarea pe această cale a unei hotărâri judecătorești definitive, favorabile reclamanților.

Cauza Mitrea c. României (CEDO, 29 iulie 2008) pune în discuție lezarea principiului securității raporturilor juridice din cauza modului concret în care a fost exercitată calea de atac extraordinară a contestației în anulare. În speță, aceeași instanță, respectiv Tribunalul Maramureș, a apreciat că cererea reclamantului de obligare a fostului său angajator la remiterea cărții de muncă este fondată, pentru ca ulterior, în contestația în anulare formulată de pârâtă, să aprecieze în temeiul art. 318 cod procedură civilă că prima hotărâre irevocabilă este rezultatul unei erori materiale grave, instanța neluând în considerare un aspect esențial care reieșea din probele administrate, respectiv faptul că aceasta nu mai era în posesia cărții de muncă.

Curtea este preocupată așadar de salvgardarea efectelor unei hotărâri judecătorești prin care s-a tranșat, cu autoritate de lucru judecat, un conflict și pe care partea care a câștigat se poate baza în mod legitim. Noțiunea de „hotărâre definitivă” este una autonomă, ceea ce este esențial în acordarea acestui caracter fiind autoritatea de care hotărârea respectivă se bucură la nivel național. O hotărâre judecătorească definitivă și executorie nu este neapărat „definitivă” și din punctul de vedere al Curții. Recursul în casație a fost expres calificat de Curte ca fiind o cale ordinară de atac (CEDO, Leonard I. Eisenfeld și Arline Duker c. Italia, 2 septembrie 2008).

Ceea ce se sancționează în temeiul art. 6 alin 1 din Convenție, din punctul de vedere al Curții, este cu precădere, scopul concret în care o procedură judiciară este redeschisă. Astfel, inițierea unei noi proceduri prin care fondul cauzei să fie reexaminat, în temeiul acelorași aspecte de fapt și de drept și a acelorași probe, inițial discutate, sau pentru motive care ar fi putut fi suspuse atenției instanței și în cadrul primei proceduri ordinare, nu respectă exigențele Convenției.

De exemplu, în cauza Stanca Popescu c. României (CEDO, 7 iulie 2009) Curtea a constat încălcarea art. 6 alin 1 din Convenție având în vedere că instanța națională a redeschis procedura inițială, finalizată cu o soluție favorabilă reclamantei, prin admiterea unei cereri de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 din codul de procedură civilă, în ciuda faptului că motivele avansate de pârâții-revizuenți, pe această cale extraordinară, ar fi putut fi invocate în căile ordinare de atac. Ceea ce Curtea de la Strasbourg a sancționat în speță a fost utilizarea procedurii revizuirii în așa fel încât această cale extraordinară de atac s-a transformat într-un „apel” deghizat. Curtea a mai statuat că doar erorile de fapt ce devin vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice pe motivul ca ele nu au putut fi corectate prin intermediul cailor ordinare de atac.

Formularea căii extraordinare de atac, de un oficial al statului, la solicitarea expresă a reclamantului nu face compatibilă această procedură cu principiul securității raporturilor juridice în condițiile în care legislația în vigoare permitea o redeschidere succesivă, nelimitată, a aceleiași cauze (CEDO, Sovtransavto Holding, precitată).

Sub aspectul rigurozității aplicării principiului securității raporturilor juridice, trebuie distinse cauzele penale de cele civile. În materie penală, analiza trebuie să ia în considerare și dispozițiile art. 4 par.2 din Protocolul 7 la Convenție, care permit statelor redeschiderea procedurilor penale în ipoteza survenirii unor probe noi sau dacă vicii fundamentale, apte să influențeze rezultatul procedurii, sunt detectate.

Abaterea de la principiul securității raporturilor juridice este permisă în cazul în care sunt identificate anumite încălcări grave de ordin procedural, în cazul incidenței unui abuz de putere, a unor aplicări manifest eronate a dreptului material sau a altor motive deosebite ce țin de interesul înfăptuirii justiției.

Circumstanțele nou descoperite de către părți, după rămânerea definitivă a hotărârii, fără a li se putea imputa neglijența în identificarea acestor circumstanțe la momentul primei judecăți ar putea justifica o cale extraordinară de atac. În analiza acestui „defect fundamental”, Curtea pune un accent deosebit asupra motivării de către instanțele naționale a imposibilității în care se găseau părțile de a furniza proba relevantă, la momentul primului ciclu procesual (Pravednaya c. Rusiei, 18 noiembrie 2004). Astfel, în ipoteza în care se observă că părțile ar fi putut, cu diligențe normale, să invoce elementele nou descoperite și în căile ordinare de atac, acest motiv încetează să mai fie considerat un „defect fundamental”, desființarea primei hotărâri intrate în putere de lucru judecat încălcând art. 6 par.1 din Convenţie.

Cu titlu de exemplu indicăm faptul că nu a fost reținută incidența unui „defect fundamental” al primei judecăți lipsa de apărare a statului sau a unei autorități publice, reieșită doar din nereprezentarea sa la prima judecată derulată, în condițiile legalei sale citări (Androne c. României) sau greșita aplicare a legii materiale de către primele instanțe (Kot c. Rusiei, 18 ianuarie 2007). Eronata aplicare a normelor de competență teritorială sau materială nu poate justifica desființarea hotărârii astfel pronunțate, pe calea unui recurs extraordinar, având în vedere că acest motiv ar fi putut fi invocat de partea interesată și în căile ordinare de atac (Murtazin c. Rusiei, 27 martie 2008, Sutyazhnik c. Rusiei, 23 iulie 2009).

Greșitul refuz al instanței de a suspenda procedura judiciară până la finalizarea alteia, de care depinde statuarea asupra fondului litigiului, nu poate fi invocat pe calea unui recurs în anulare, promovat de procurorul general la solicitarea pârâtului. Astfel, în cauza Urbanovici c. României (23 septembrie 2008) CEDO a statuat că, presupunând chiar că judecătorii din primul ciclu procesual au greşit atunci când au refuzat să suspende procedura, o astfel de omisiune nu îi poate fi imputată reclamantei, care a informat instanţele despre existenţa celor două proceduri paralele. În acest sens, Curtea a subliniat că statul ar trebui să organizeze un sistem judiciar astfel încât să identifice procedurile înrudite şi, acolo unde este necesar, să le conexeze sau să interzică instituirea unor noi proceduri cu privire la aceeaşi chestiune, pentru a evita reexaminarea unor cauze, irevocabil soluţionate, pe calea unui apel deghizat, în sfera unor proceduri paralele.

Conform jurisprudenței CEDO, revizuirea reprezintă o măsură excepțională, examenul acestei căi de atac impunând maximă rigurozitate (Gustafsson c. Suediei, 30 iulie 1998).
Cele două elemente analizate de Curte, în ipoteza unei cereri de revizuire a unei hotărâri proprii, sunt:

⦁ dacă faptele invocate pot avea o influență decisivă asupra soluției pronunțate în cauză și
⦁ dacă acestea nu puteau fi, în mod rezonabil, cunoscute de partea care le invocă, la momentul primei proceduri în fața Curții.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 21.1.2019

Lăsați un comentariu


Stiri

Cazul Săpoca – Dosar in rem pentru neglijență în serviciu și pentru ucidere din culpă

Vladimir Ionescu

Procurorii care anchetează cazul crimelor săvârșite în Spitalul de Psihiatrie Socola, de către un pacient aflat într-un episod de psihoză acută, au extins marți acuzațiile,… Mai mult

Stiri

ANRE: Importurile de gaze din luna iunie au fost de 364 de ori mai mari față de cele din iunie 2018

Vladimir Ionescu

România a importat în luna iunie 2019 o cantitate de gaze de 1.479.598 MWh, de 364 de ori mai mult faţă de aceeaşi lună a… Mai mult

Stiri

CES, aviz favorabil pe impozitarea bacșișului – veniturile suplimentare nu intră la calculul pensiei

Mariana Bechir

Consiliul Economic și Social (CES) a avizat favorabil proiectul prin care bacșișul este legalizat și fiscalizat, urmând ca angajatul din HORECA să plătească pentru aceste… Mai mult

Stiri

Noi modificări propuse la Codul fiscal: Consolidarea impozitului pe profiturile unui grup

Adrian N Ionescu

Consolidarea fiscală a fost acceptată de Ministerul Finanţelor (MFP), care a publicat un proiect de modificare a Codului fiscal care prevede plata impozitului pe profit… Mai mult

Stiri

Mai puțin de jumătate din diasporă s-ar întoarce acasă. Percepțiile privind perspectivele din România s-au erodat puternic în doar 2 ani

Vladimir Ionescu

În doar doi ani, procentul românilor emigrați care iau în considerare întoarcerea în țară a scăzut cu zece puncte procentuale, de la 57% la 47%,… Mai mult

Stiri

Primăria Capitalei reia, din 26 august, practica ridicării autoturismelor parcate neregulamentar

Razvan Diaconu

Primăria Capitalei va începe de luni, 26 august, ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe străzile oraşului, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţi ai Poliţiei Locale Bucureşti. Ridicarea,… Mai mult

Stiri

România – pe primul loc în UE la numărul accidentelor mortale de circulație

Marin Pana

România figurează pe primul loc în statistica Eurostat referitoare la numărul accidentelor mortale de circulație în statele membre UE (cele mai recente date au fost… Mai mult