20 august, 2023

Comisia Europeană a anunţat transferul către Ucraina şi Republica Moldova a unei sume de 135 de milioane de euro, prevăzută iniţial pentru programe cu Rusia şi Belarus. Fondurile ce vor ajunge la Kiev vor fi folosite pentru așa-numite coridoare de solidaritate ce ajută Ucraina să-și exporte cerealele.

Este vorba despre fonduri din Instrumentul pentru Vecinătate, Dezvoltare şi Cooperare Internaţională care fuseseră alocate programelor Interreg NEXT 2021-2027 cu Rusia şi Belarus, care acum urmează să fie folosite pentru alte programe Interreg cu Ucraina şi Republica Moldova în aceeaşi perioadă, menţionează Comisia Europeană într-un comunicat citat de Agerpres.

Comisarul european pentru reforme, Elisa Ferreira, a explicat că decizia de a anula cooperarea prevăzută iniţial cu Rusia şi Belarus prin programele comunitare Interreg este „rezultatul războiului brutal al Rusiei contra Ucrainei”.

Sumele vor fi folosite pentru coridoarele de solidaritate


Concret, aceste fonduri vor fi folosite pentru finanţarea unor activităţi diverse, cum ar fi aşa-numitele „coridoare de solidaritate” prin care UE ajută Ucraina să-şi exporte cerealele prin ţările vecine membre ale blocului comunitar.

Aceleaşi fonduri vor mai fi destinate dezvoltării unor legături de transport transfrontalier, serviciilor sanitare, proiectelor de educaţie şi cercetare, planurilor de incluziune socială sau de capacitate instituţională a autorităţilor publice din Ucraina şi Republica Moldova.

După începerea războiului în Ucraina şi suspendarea cooperării UE cu Rusia şi Belarus în cadrul programelor Interreg pentru perioada 2021-2027, alte 26 de milioane de euro au fost deja redistribuite pentru sprijinirea unor programe de cooperare cu Ucraina şi Republica Moldova.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: