Comisia Europeană a lansat oficial Fondul European de Apărare, dotat cu aproape 8 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, prima alocare bugetară a UE în Apărare. Fondul are scopul de a co-finanţa proiectele de cooperare între companii de apărare şi consolidării în acest fel a autonomiei europene.
„Pentru prima dată, Uniunea Europeană investeşte o parte a bugetului său în apărare”, a declarat comisarul european pentru piaţă internă Thierry Breton, citat de AFP și Agerpres.
Potrivit lui Thierry Breton, ”Fondul European de Apărare este o contribuţie absolut esenţială la o mai mare suveranitate europeană”, Uniunea Europeană trebuind să devină ”progresiv un actor al securităţii la nivel mondial”.
Fondul este menit să finanţeze, împreună cu statele membre, proiecte de cooperare care promovează inovaţii tehnologice şi se adresează atât marilor grupuri din industria apărării, cât şi micilor întreprinderi şi start-up-uri.
Acordul politic preliminar pentru crearea Fondului European de Apărare a fost încheiat încă din februarie 2019 de Parlamentul European, Consiliul și Comisia după negocieri tripartite.
Elementele-cheie
Acordul de acum doi ani prevedea :
- Fondul va oferi sprijin pe tot parcursul ciclului de dezvoltare industrială, de la cercetare până la dezvoltarea de prototipuri și, în cele din urmă, la certificare.
- Fondul va finanța proiecte de cercetare în colaborare, în principal prin acordarea de granturi.
- După faza de cercetare și proiectare, în care este posibilă o finanțare de până la 100 %, fondul va dispune de bugetul UE pentru a completa investițiile statelor membre prin cofinanțarea costurilor pentru dezvoltarea de prototipuri (până la 20 %) și a activităților de testare, calificare și certificare aferente (până la 80 %).
- Fondul va oferi stimulente pentru proiectele cu participare transfrontalieră ale numeroaselor IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie din lanțul de aprovizionare pentru apărare, prin furnizarea unor rate de finanțare mai mari.
- Proiectele din cadrul cooperării structurate permanente europene (PESCO) pot primi, dacă sunt eligibile, o cofinanțare suplimentară de 10 %, însă finanțarea nu este automată.
- Proiectele vor fi definite în conformitate cu prioritățile de apărare convenite de către statele membre în cadrul politicii externe și de securitate comună, în special în contextul planului de dezvoltare a capacităților (CDP), însă prioritățile regionale și internaționale, cum ar fi în contextul NATO, pot fi, de asemenea, luate în considerare.
- Numai proiectele în colaborare care implică cel puțin trei entități eligibile din partea a cel puțin trei state membre sau țări asociate sunt, în mod normal, eligibile.
- Cel puțin 4 % și cel mult 8 % din buget va fi alocat pentru inovări radicale și cu risc ridicat, care vor stimula pe termen lung preeminența tehnologică a Europei și autonomia sa în domeniul apărării.
- În principiu, numai entitățile stabilite în UE sau în țările asociate și care nu sunt controlate de țări terțe sau de entități juridice ale unor țări terțe sunt eligibile pentru a beneficia de finanțare. Filialele cu sediul în UE ale întreprinderilor din țări terțe pot, în mod excepțional, să fie eligibile pentru finanțare, sub rezerva unor condiții definite pentru a garanta că interesele de securitate și de apărare ale UE și ale statelor membre nu sunt puse în pericol.
- Entitățile cu sediul în afara UE nu vor primi nicio finanțare UE, dar pot participa la proiecte de cooperare. Prin urmare, UE nu exclude pe nimeni de la Fondul european de apărare, ci doar stabilește condiții de finanțare similare celor la care sunt supuse întreprinderile UE pe piețele țărilor terțe.