Comisia Europeană a anunțat miercuri propunerea de buget UE pentru anul 2021. Potrivit unui comunicat al Comisiei, bugetul propus este de 166,7 miliarde euro, care ”va fi completat de granturi în valoare de 211 miliarde euro și de împrumuturi în valoare de aproximativ 133 de miliarde euro” în cadrul instrumentului temporar de redresare a economiei europene.
Propunerea de buget pentru anul viitor este cu 2 miliarde euro mai mare față de actualul bugetul UE.
Separat, din planificatul Fond de relansare economică, Comisia își propune să împartă anul viitor 344 (adică aproape 46%) dintre cele 750 miliarde euro anunțate ca granturi și credite.
Proiectul de buget pentru 2021 se bazează pe propunerea Comisiei privind următorul buget pe termen lung al UE prezentată la 27 mai 2020. Nici proiectul de buget multianual și nici planul de relansare economică nu sunt adoptate, următoarele negocieri pe aceste teme urmând să fie organizate la Bruxelles, pe 17 și 18 iulie.
După ce Parlamentul European și Consiliul vor ajunge la un acord cu privire la bugetul multianual 2021-2027, inclusiv cu privire la Fondul de relansare (redenumit Next Generation EU ), Comisia își va adapta în consecință propunerea privind bugetul 2021 printr-o scrisoare rectificativă.
Rețeta financiară propusă de Comisie pentru 2021
Comunicatul precizează că propunerea de buget ”reflectă prioritățile Europei, care sunt relevante pentru asigurarea unei redresări durabile”. În acest scop, Comisia propune să se aloce:
- 1,34 miliarde euro programului Europa digitală, pentru apărarea cibernetică a Uniunii și sprijinirea tranziției digitale;
- 3 miliarde euro Mecanismului pentru interconectarea Europei, sumă destinată investițiilor într-o infrastructură de transport modernă, de înaltă performanță, pentru a facilita conexiunile transfrontaliere;
- 575 de milioane euro Programului privind piața unică, 36,2 milioane euro și, respectiv, 127 de milioane euro programelor de sprijinire a cooperării în domeniul fiscal și vamal;
- 2,89 miliarde euro programului Erasmus+, pentru a investi în tineri, și 306 milioane euro pentru sectorul cultural și cel creativ, prin intermediul programului Europa creativă;
- 1,1 miliarde euro Fondului pentru azil și migrație și 1 miliard euro Fondului de gestionare integrată a frontierelor, pentru a consolida cooperarea în materie de gestionare a frontierelor externe, precum și politica privind migrația și azilul;
- 55,2 miliarde euro Politicii agricole comune și 813 milioane euro Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime, pentru fermierii și pescarii din Europa, dar și pentru consolidarea rezilienței sectorului agroalimentar și a sectorului pescuitului și asigurarea anvergurii necesare a acțiunilor de gestionare a crizelor;
- 228 de milioane euro Fondului pentru securitate internă și 1,05 milioane euro Fondului european de apărare pentru a sprijini autonomia strategică și securitatea europeană;
- 1,9 miliarde euro asistenței de preaderare, pentru a-i sprijini pe vecinii noștri, inclusiv pe cei din Balcanii de Vest.
Primele alocări propuse din Fondul de relansare
O mare parte a fondurilor va fi alocată acțiunilor prioritare identificate în legătură cu instrumentul Next Generation EU (Fondul de relansare), și anume:
- statelor membre li se vor putea acorda împrumuturi în valoare de 131,5 miliarde euro și granturi în valoare de aproximativ 133 de miliarde euro în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, ca parte a instrumentului Next Generation EU;
- 17,3 miliarde euro sunt alocate programului Orizont Europa, pentru a consolida sprijinul european destinat activităților de cercetare și inovare în domeniul sănătății și al climei, din care 5 miliarde euro în cadrul instrumentului Next Generation EU;
- 10,13 miliarde euro sunt alocate programului InvestEU, pentru investiții în infrastructură durabilă, inovare și digitalizare. O parte din fonduri vor fi alocate Mecanismului de investiții strategice, pentru a construi autonomia strategică în cadrul lanțurilor de aprovizionare vitale de la nivel european;
- 8,28 miliarde euro sunt alocate Instrumentului de sprijin pentru solvabilitate, astfel cum a fost propus în cadrul Next Generation EU, pentru a răspunde problemelor în materie de solvabilitate ale întreprinderilor viabile din toate sectoarele economice;
- 47,15 miliarde euro sunt alocate politicii de coeziune, la care se adaugă 42,45 miliarde euro prin mecanismul REACT-UE, astfel cum a fost propus în cadrul instrumentului Next Generation EU. Fondurile vor fi destinate subvențiilor pentru ocuparea forței de muncă, sistemelor de șomaj tehnic, măsurilor de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor, precum și lichidității și solvabilității pentru IMM-uri;
- 9,47 miliarde euro sunt alocate Fondului pentru o tranziție justă, pentru a se asigura faptul că tranziția către neutralitatea climatică nu lasă pe nimeni în urmă, din care 7,96 miliarde euro în cadrul instrumentului Next Generation EU;
- 619 milioane euro sunt alocate rescEU, mecanismul de protecție civilă al Uniunii, pentru a se asigura faptul că Uniunea are capacitatea de a răspunde la situații de urgență la scară largă;
- 1,19 miliarde euro sunt alocate EU4Health, noul program în domeniul sănătății, destinat să echipeze Uniunea împotriva viitoarelor amenințări la adresa sănătății, din care 1,17 miliarde euro în cadrul instrumentului Next Generation EU;
- 15,36 miliarde euro sunt alocate partenerilor noștri externi, prin Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI), din care 3,29 miliarde euro în cadrul instrumentului Next Generation EU;
- 2,8 miliarde euro sunt alocate ajutoarelor umanitare, din care 1,3 miliarde euro în cadrul instrumentului Next Generation EU, pentru nevoile umanitare din ce în ce mai mari înregistrate în părțile cele mai vulnerabile ale lumii.
Comisarul Johannes Hahn, responsabil cu bugetul UE, a declarat: „În această perioadă extraordinară, propunerea Comisiei Europene mobilizează, la rândul său, un sprijin fără precedent. Bugetul anual pe 2021 va ajuta sute de mii de oameni, întreprinderi și regiuni să depășească criza și să iasă din criză mai puternici. Pentru ca acest lucru să se concretizeze, avem nevoie de un acord privind bugetul pe termen lung și instrumentul Next Generation EU – un acord care să transmită un semnal de încredere în întreaga Europă.”
Proiectul de buget pe 2021, consolidat de instrumentul Next Generation EU, direcționează fonduri către domeniile în care acestea pot avea cel mai mare impact, în funcție de nevoile cele mai importante în materie de redresare ale statelor membre ale UE și ale partenerilor noștri din întreaga lume.
Fondurile vor contribui la reconstrucția și modernizarea Uniunii noastre, prin încurajarea tranziției verzi și a tranziției digitale, prin crearea de locuri de muncă și prin consolidarea rolului Europei la nivel mondial.”