Semnarea acordului comercial „Faza 1” între Statele Unite şi China va reduce, dar nu va elimina, incertitudinile care au afectat creşterea economiei mondiale, a afirmat vineri directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Prezentă la un eveniment la Institutul Peterson pentru Economie Internaţională, Kristalina Georgieva nu a dorit să prezinte o actualizare a prognozei privind evoluţia PIB-ului global, spunând că luni, la Forumul de la Davos, FMI va publica noile sale prognoze revizuite privind creşterea economiei mondiale.
Totuşi, oficialul FMI a precizat că instituţia financiară internaţională se aşteaptă ca, în urma implementării acordului, economia chineză să crească anul acesta cu 6%.
(Citiți și: ”Economia chineză a avut cea mai slabă creştere din ultimii 29 de ani, în 2019”)
Preşedintele american Donald Trump şi vicepremierul chinez Liu He au semnat miercuri aşa-numita „Fază 1” a acordului comercial, menită să reducă tensiunile dintre cele două cele mai mari economii din lume, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Casa Albă.
Acordul ar urma să intre în vigoare luna viitoare.
China s-a angajat să achiziţioneze bunuri americane în valoare de circa 200 de miliarde de dolari într-o perioadă de doi ani, inclusiv produse agricole de zeci de miliarde de dolari.
Acordul semnat conţine şi un mecanism de monitorizare a aplicării. Trump a afirmat că, dacă va fi semnată şi „Faza a 2-a” a acordului, taxele vamale impuse Chinei vor fi diminuate.