Italia reprezintă cel mai serios risc pentru moneda euro în contextul crizei din Europa, din cauza gradului înalt de îndatorare, costurilor mari de credit şi necesarului ridicat de finanţare în acest an, consideră agenţia Fitch Ratings, potrivit Wall Street Journal, citat de Mediafax.
Italia trebuie să răscumpere în acest an un volum „descurajator” de obligaţiuni de stat, iar lipsa unui acord între liderii europeni privind implementarea unui „firewall” – un mecanism de protecţie care să oprească extinderea efectelor crizei – în regiune pune presiune pe ratingul statului, a declarat marţi, într-o conferinţă la Londra, şeful diviziei globale de ratinguri de ţară a Fitch, David Riley, citat de Wall Street Journal (WSJ).
Absenţa unui mecanism care să îngrădească în mod credibil criza în Italia ar trebui să fie un motiv serios de îngrijorare pentru zona euro, avertizează el.
Spread-ul de aproximativ patru puncte procentuale dintre dobânzile plătite de Italia şi randamentul de referinţă al obligaţiunilor germane, alături cu creşterea economică zero, s-ar putea dovedi „o combinaţie explozivă” pentru Italia.
Solvabilitatea ţării ar putea fi asigurată de un spread de numai 1,5 puncte procentuale şi o creştere economică de 1,5%, estimează Fitch.
Agenţia ar putea reduce în curând ratingul Italiei, în prezent A+.
Riley a afirmat că Fitch va prezenta până la sfârşitul lunii ianuarie decizii privind toate ratingurile de ţară din zona euro aflate sub evaluare cu perspectivă negativă din portofoliu, exclusiv Franţa.
El a precizat că ieşirea Greciei din zona euro rămâne o variantă.
Grecia are încă potenţialul să împingă zona euro într-o criză financiară profundă, iar reducerea datoriilor statului elen către deţinătorii privaţi de obligaţiuni cu 60% nu ar scădea semnificativ gradul de îndatorare al ţării, consideră directorul Fitch.
Fitch atibuie Greciei ratingul CCC şi ar putea retrograda ţara la un rating care să reflecte default-ul (incapacitate de plată).