Aproximativ 5 (cinci) miliarde de euro au fost retrași de băncile-mamă din filialele din România în ultimul an și jumătate. O treime au consolidat capitalul propriu al instituțiilor bancare românești cu acționari străini, dar celelalte două treimi trebuie acoperite din surse locale, potrivit estimării făcute publice de BNR.
Iar procesul de dezimplicare a capitalului bancar străin (deleveraging) va continua.
Este o schimbare majoră după festivalul intrărilor de șapte – opt miliarde de euro anual, bonusul prilejuit de intrarea zona euro și ocuparea cotelor pe o nouă piață de consum, destul de mare și cu potențial la nivel european. Cert este că trendul apare destul de clar, pe sistemul ”easy come, easy go”. De la dezvoltarea cu banii altora înspre dezvoltarea cu banii noștri.
Desigur, trecerea era inevitabilă, dar ceea ce contează este în ce condiții se face, cu ce viteză și cu ce eventuale probleme colaterale, atât pentru firme, cât și pentru sistemul bancar. Deocamdată, rata de acoperire cu provizioane a potențialelor defecțiuni la plată rămâne în zona sigură. Însă un semnal de avarie a început să pâlpie. Nu în privința nivelului general, ci punctual, pe zone care reclamă atenție.
Punctele nevralgice
Atenție ca neperformanța din creditare să se transfere către finanțarea din piața locală. Asta în condițiile în care activele nete au scăzut cu patru procente între mijlocul lui 2012 și mijlocul lui 2013. Pentru economie, este ca și cum un organism mai mare cu aproape două procente ( creșterea PIB a fost de 1,7%) ar trebui să funcționeze cu patru la sută mai puțin sânge care să transporte substanțele nutritive necesare.
De aici și impresia, altminteri întemeiată, că banii nu se mișcă suficient de repede pentru a acoperi facturile emise, pentru a putea plăti alte facturi și tot așa. Prima urgență este stoparea creșterii ratei creditelor neperformante și readucerea ei sub pragul, deja mărișor, de 20%. Echivalentul opririi bolii varicoase, a cantității de sânge care nu se mai întoarce la inimă pentru a fi oxigenat și trimis în sistemul circulator.
Altminteri, donarea de sînge către cei care ni l-au dat la vremuri în care nu aveam cu ce să ne dezvoltăm nu poate fi pusă în discuție.
Roadele dezvoltării se împart și ele, inevitabil, între cei care au obținut-o și cei care au finanțat-o. Ideal ar fi fost ca cele două categorii să se suprapună într-o măsură mai mare dar istoria a arătat că e cam greu să obții o creștere sustenabilă dintr-o sărăcie relativă.
Oricum ne atinsesem limita de îndatorare rezonabilă la nivel național. De acum ar trebui să arătăm mai multă responsabilitate în a cheltui banii, fără a înceta să susținem cererea internă, aflată sub potențial și sub necesarul de susținere a unei creșteri economice robuste. Iar asta tocmai pentru că posibilitățile de economisire sunt încă destul de firave la nivel intern.
Din datele centralizate referitoare la evoluția balanței de plăți pe perioada 2007 – 2013 se poate observa reducerea masivă a fluxurilor de capital venit din partea nerezidenților după vârful de peste 9 miliarde euro din anul 2008. Interesant este că în 2013 se confirmă până acum revigorarea creditelor intragrup după nivelul minim din 2011 dar au scăzut puternic participațiile la capital consolidate cu pierderea netă.
Ceea ce, corelat cu majorările substanțiale de capital anunțate de banca centrală (1,7 miliarde euro în sistemul bancar) arată înscrierea în bilanțuri a unor pierderi considerabile pentru investitorii străini, care au afectat suma netă înscrisă în balanța comercială. De aceea, nu ar trebui să ne mire ieșirile din România ale unor importante companii multinaționale și reducerea expunerii altora.
A existat și o reducere semnificativă a sumelor nete intrate la postul de transferuri curente ( în principal cei care care lucrează în străintătate ), dar de amploare mai redusă (-44% față de -82% în 2012 față de 2008).
Din aceste evoluții, se vede cum raportul dintre investitorii străini și ”căpșunari” s-a modificat de la aproximativ 1,5 la 1 în favoarea primilor, la 2 la 1 în favoarea celor din urmă, ajunși cei mai importanți investitori cu surse în străinătate.
2 răspunsuri
1.”Plecarea” celor 3,5 miliarde de Euro din Romania, acest imens deleveraging financiar, nu era ceva de dorit pentru marile banci,fiindca diminuarea finantarii afacerilor dintr-o tara, inseamna restringere drastica de activitate.
Retragerea de capital financiar, este efectul negativ asupra bancilor, al stagnarii economice de dupa caderea catastrofala din 2009,cu mentinerea unor tendinte de regres in anumite domenii.
Aceasta tendinta a bancilor straine spre dezimplicare financiara, are o logica simpla:deplasarea banilor catre zonele cu relativ reviriment economic, postcriza, unde creditarea financiara poate fi profitabila, iar nu perdanta, ca in Romania.
Intr-o tara esuata economic, cu programul de guvernare avind ca unic „motor” impozitarea a tot ceeace misca (grevind negativ activitatea economica), cu o populatie tot mai saraca,creditarea a devenit tot mai perdanta pentru bancile straine.
Raspunsul firesc era deleveragingul financiar, anuntindu-ne astfel, in termeni „financiari”, ca bancilor straine nu le mai convine sa piarda banii depunatorilor din tarile de origine.
Stationarea (dupa criza din 2009),intr-o alta „criza”,de „inactiune”,dupa ce noua guvernare parea sa urneasca economia – este pe cit de profunda economic, pe atit de perdanta financiar – pentru finantatorii bancari.
De aici incolo, daca guvernul se complace in stagnare economica, va trebui sa astepte depunerile de bani „nationali” sau ai „capsunarilor” in bancile (straine) din Romania, care apoi sa fie utilizati in circuitul financiar national.
Astfel, pierderile nu vor mai fi suportate de depunatorii straini ca pina acum, ci de cei romani.
2.Senzatia de esec economic si neputinta politica, pe care o emana guvernarea actuala – prin viziunea de impozitare absoluta, ca unic suport financiar al politicii sociale – nu va putea fi stearsa din imaginea(si memoria) bancilor asupra Romaniei, fara asumarea cresterii economice de 3-4 la suta pe an(promisa in campania electorala).
Fara aceasta unica dovada (palpabila) a vointei politice, de iesire din stagnarea post-criza,dezimplicarea financiara a capitalului bancar strain nu doar ca va continua, ci si se va amplifica in viitor.
Fondul cauzal al caderii abrupte a „performantelor” economiei romanesti, dupa 2008,include si aspecte de natura extraeconomica, inclusiv psihosociologica. Iar prabusirea FDI (Foreign Direct Inves’t)are resorturi importante si in aceasta sfera. Iata, din perspectiva strainilor occidentali, cateva elemente relevante: 1) perceptia asupra romanilor a fost, inca de la sfarsitul sec 19, confuza, superficiala si/sau negativ. 2) Nu s-a inteles cum o natiune cu limba de origine latina este ortodoxa, fapt inca considerat un paradox.3) Romanii au fost priviti ca o natiune needucata, orientate spre inselaciune, cu o etica practic inexistenta (balcanica). 4) Schimbarea de dupa 1989 a creat mari asteptari, culminand cu admiterea in UE, asteptari care nu au fost indeplinite decat foarte partial; 5) Intreaga clasa politica de dupa 1989 s-a dovedit continuu incompetenta, volatila si total ineficienta. 6) Neexistand o strategie economica durabila, „dezvoltarea” economico-social-politica a Romaniei este haotica,impredictibila si, deci, neinteresanta pentru FDI. Ca atare, investitiile (cate sunt) se vor orienta prevalent spre Transilvania/Banat si vor ignora Moldova si sudul Romaniei, exceptie Buc/Ilfov. Presiunile unioniste romanesti ref. Basarabia sunt percepute ca vector de instabilitate politica si economica, descurajand si ele investitiile straine. Principalele mesaje pe care le comunica romanii strainilor, in ansamblu, sunt: neincredere, lipsa de raspundere,imprevizibilitate, ineficienta, amoralitate…