duminică

28 aprilie, 2024

4 aprilie, 2023

Fermierii polonezi amenință că vor bloca străzile capitalei, miercuri, în timpul vizitei președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. Ei sunt nemulțumiți că ministrul Agriculturii, Henryk Kowalczyk, nu a implementat acordul semnat cu fermierii pentru a stopa inundarea pieței poloneze cu cereale ucrainene ieftine.

„Varșovia ar trebui să se gândească bine”, a declarat Marcin Sobczuk, șeful Asociației Fermierilor din Zamość, scrie Interia, publicație citată de Euractiv.

Anul trecut, UE a înființat Solidarity Lanes pentru a facilita exporturile de cereale din Ucraina sfâșiată de război, care avea porturile blocate. Fluxuri uriașe de cereale ucrainene ieftine au ajuns în țările Europei Centrale, afectând prețurile practicate de fermierii din regiune și, în special, agricultorii din Polonia, România și Bulgaria.

Acord pentru diminuarea etapizată a fluxului cerealelor din Ucraina și pentru compensarea pierderilor


Ministerul polonez al Agriculturii și reprezentanții mișcării fermierilor au semnat săptămâna trecută un acord comun în care sunt enumerați mai mulți pași pentru stoparea fluxului excesiv de cereale din Ucraina și compensarea pierderilor suferite de producătorilor locali.

„Ne-am gândit că ministrul ne-a luat în serios, dar s-a dovedit a fi altfel”, a spus Sobczuk, explicând că ministrul Kowalczyk nu a implementat niciuna dintre promisiunile făcute fermierilor. Dimpotrivă, importurile de cereale din Ucraina au continuat să intre în țară și chiar au crescut. „De când a fost semnat acordul, am observat un flux crescut de cereale ucrainene”, a declarat luni Michał Kołodziejczak, un important activist fermier, în cadrul unui briefing de presă improvizat.

Comisia Europeană pregătește o nouă tranșă de despăgubiri pentru fermierii din Europa Centrală și de Est

În urma nemulțumirilor exprimate de mai multe state membre, Comisia Europeană va pregăti un al doilea pachet de despăgubiri pentru fermierii europeni afectați de importul de produse agricole din Ucraina. Fondurile vor fi de 75 de milioane de euro și vor fi anunțate la mijlocul lunii aprilie, a declarat joi un reprezentant al Comisiei Europene, într-un briefing de presă.

Comisia a acordat luna aceasta un pachet de 56,3 milioane de euro pentru fermierii bulgari, polonezi și români, sumă din care țării noastre i-au revenit 10 milioane. O sumă infimă, în comparație cu pierderea de 200 de milioane de euro calculată de fermierii români.


În urma presiunilor venite în ultimele zile din partea acestor state, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Charles Michel au fost de acord cu majorarea sumelor și acordarea unui al doilea pachet de compensații, cu ponderi diferite alocate față de pachetul inițial, când Polonia a primit aproape 30 de milioane de euro, Bulgaria – 16, iar România- doar 10 milioane de euro (dar solicitase circa 25 de milioane de euro).

Scrisoarea prin care 5 premieri din ECE solicită Comisiei reintroducerea taxelor penrtu cerealele ucrainene

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni, pe Facebook, că a semnat împreună cu omologii din Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Polonia o scrisoare comună adresată preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care propune un set de măsuri menite să reducă semnificativ dezechilibrele create în piaţă de importurile masive de cereale ucrainene.

(Citește și: „5 premieri din ECE, printre care și Nicolae Ciucă cer Comisiei Europene să ia în calcul reintroducerea taxelor vamale pentru cerealele din Ucraina„)

”Avem o responsabilitate faţă de fermierii români şi căutăm constant soluţii pentru dezvoltarea continuă a agriculturii româneşti”, spune premierul.

În scrisoare se solicită ”urgentarea procesului de ajutorare a fermierilor europeni şi crearea unor mecanisme automate de sprijin pentru fermierii din regiunile afectate, iar Comisia Europeană să ia în calcul reintroducerea taxelor vamale pentru importurile din Ucraina, care beneficiază acum de scutire”.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: