1 aprilie, 2023

UE ar putea fi nevoită să introducă tarife vamale pentru importurile agricole ucrainene, dacă afluxul de produse care împinge prețurile în jos pe piețele europene nu poate fi oprit prin alte mijloace, au declarat vineri prim-miniștrii a cinci state din est, potrivit Reuters.

Într-o scrisoare adresată președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, publicată pe un site web al guvernului polonez, prim-miniștrii Poloniei, Ungariei, României, Bulgariei și Slovaciei au declarat că amploarea pătrunderii unor produse precum cereale, semințe oleaginoase, ouă, păsări și zahăr a fost „fără precedent”.

Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, și-a văzut porturile la Marea Neagră blocate în urma invaziei Rusiei din februarie 2022, fiind nevoită să găsească alternative terestre pentru rutele maritime. Acestea traversează statele Uniunii Europene, în special Polonia și România.


Din cauza unor blocaje logistice, cantități mari de cereale ucrainene, mai ieftine decât cele produse în UE, au ajuns în statele central-europene, afectând prețurile și vânzările fermierilor locali.

În scrisoare, primii miniștri au cerut o varietate de măsuri pentru a limita denaturările pieței cauzate de importurile ucrainene, dar au spus că, dacă acestea nu vor avea succes, ar trebui reintroduse tarifele și cotele tarifare.

„Să susținem Ucraina, dar să o facem cu înțelepciune și, mai presus de toate, să punem pe primul loc interesul țării și al fermierilor polonezi”, a comentat premierul polonez Mateusz Morawiecki pe Twitter.

Printre măsurile propuse în scrisoare a fost o soluție comună între UE și Programul Alimentar Mondial care să asigure că cerealele ucrainene nu ajung pe piețele UE.


Liderii est-europeni au mai reiterat solicitările pentru mai multe fonduri pentru a ajuta fermierii și pentru o dezvoltare mai rapidă a infrastructurii de transport pentru a ajuta la transportul mărfurilor din Ucraina.

Ei au cerut, de asemenea, modificări ale legilor privind importurile agricole care să contribuie la reglementarea volumului și direcției afluxului de produse agricole.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: