facturare energie electrică prosumator

12 ianuarie, 2024

Facturare energie electrică prosumator. Dacă vrei să devii prosumator și să îți instalezi panouri fotovoltaice pe locuință, atunci este esențial să știi ce preț vei primi pentru energia produsă și cum se face facturarea acesteia.

Cui vând energia prosumatorii

Prosumatorii care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea electrică instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum vând energia electrică produsă doar furnizorilor de energie electrică cu care au deja încheiate contracte de furnizare pentru energia electrică, se arată în „Ghidul prosumatorului cu capacitate de cel mult 400kW pe loc de consum”, realizat de ANRE și actualizat la 23 martie 2023.

În cazul unui nou loc de consum şi de producere, contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice produse de către prosumator poate fi semnat simultan cu contractul de furnizare a energiei electrice.

Facturare energie electrică prosumator – semnarea contractului


Pentru a putea vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică este necesar ca prosumatorul, în baza certificatului de racordare completat cu calitatea de prosumator, să solicite furnizorului încheierea un contract de vânzare-cumpărare a energiei electrice produse.

Contractul se încheie cu furnizorul de energie electrică cu care, în calitate de consumator final, prosumatorul a încheiat un contract de furnizare a energiei electrice (pentru energia consumată din reţeaua electrică).

Facturare energie electrică prosumator – durata contractului

Contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice produse şi livrate de către prosumatori poate avea durata de valabilitate cel mult egală cu durata de valabilitate a contractului de furnizare a energiei electrice.

În baza contractului de vânzare-cumparare a energiei electrice produse si livrate, furnizorii de energie electrică au obligaţia să achiziţioneze energia electrică produsă în unităţile electrice aparţinând prosumatorilor şi livrată în reţeaua electrică, începand cu data intrării în vigoare a contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice, se mai arată în ghidul ANRE.

Cum se realizează facturarea energiei electrice vândute şi consumate


În contractul de vânzare-cumpărare sunt stabilite cantităţile lunare de energie electrică produsă în centrala electrică aparţinând prosumatorului, estimate să fie livrate în reţeaua electrică.

Factura de energie electrică emisă pentru energia electrică produsă și livrată în reţeaua electrică cuprinde cantitatea efectiv livrată în luna contractuală respectivă.

Facturarea energiei electrice consumată din rețea, în calitate de client final, și a energiei electrice livrate în rețea, în calitate de prosumator, se realizează lunar (în fiecare lună calendaristică).

Facturare energie electrică prosumator – compensarea cantitativă

Compensarea cantitativă se aplică prosumatorilor care produc energie electrică în unităţi de producere a energiei electrice cu o putere instalată de până în 200 kW pe loc de consum.

De la data intrării în vigoare a contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice, furnizorii de energie electrică au obligația să achiziționeze energia electrică produsă în centralele electrice și livrată în rețeaua electrică la un preţ identic cu prețul energiei electrice active utilizat de furnizorul de energie electrică în contractul de furnizare încheiat cu prosumatorul în calitate de consumator, în perioada de facturare, și care nu include niciuna din componentele următoare:

  • valoarea serviciilor de transport prin înmulțirea tarifului de transport cu cantitatea de energie electrică consumată în perioada de facturare;
  • valoarea serviciilor de distribuție prin înmulțirea tarifelor de distribuție aferente nivelelor de tensiune tranzitate de energia electrică consumată în perioada de facturare;
  • valoarea serviciilor de sistem;
  • valoarea accizei înmulțită cu cantitatea de energie electrică consumată în perioada de facturare;
  • valoarea contribuției de cogenerare înmulțită cu cantitatea de energie electrică consumată în perioada de facturare;
  • valoarea certificatelor verzi;
  • alte componente prevăzute de cadrul legal aplicabil sau din contractul de furnizare, după caz, cu marcarea distinctă a TVA – ului pe care furnizorul de energie electrică îl datorează la bugetul de stat pentru fiecare din pozițiile de mai sus.

Aceste componente sunt evidențiate în poziții distincte în facturile de energie electrică emise prosumatorilor în baza contractului de furnizare a energiei electrice.

Facturare energie electrică prosumator – prețul plătit pentru energie

Pe perioada de aplicabilitate a prevederilor OUG nr. 27/2022, compensarea cantitativă se realizează cu preluarea energiei electrice produse şi livrate în reţeaua electrică de prosumatori la preţul prevăzut în OUG nr. 27/2022.

La momentul actual, până în martie 2025, prețul final pe care îl achită clienții casnici pentru consumul de energie este plafonat astfel, potrivit electricafurnizare.ro:

  • maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul în care consumul lunar realizat la locul de consum este între 0 și 100 kwh inclusiv;
  • maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul în care consumul lunar realizat la locul de consum este cuprins între 100,01 şi 255 kWh; Dacă se depășește acest prag de consum, însă nu se realizează un consum mai mare de 300 kwh, se plătește maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru diferența de consum ce se încadrează în intervalul 255kWh-300 kWh.
  • maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul în care consumul lunar realizat la locul de consum depășește 300 kWh.

Facturare energie electrică prosumator – valoarea energiei

Mai trebuie menționat că valoarea energiei electrice active consumate din rețeaua electrică de prosumatori este calculată ca produs între cantitatea de energie electrică consumată în perioada de facturare stabilită pe baza înregistrărilor contorului de măsurare a energiei electrice consumate din rețelele electrice și prețul energiei electrice active, care nu include niciuna din componentele menţionate anterior.

Prețul energiei electrice active se stabilește prin diminuarea prețului din contractul de furnizare a energiei electrice cu prețul dezechilibrelor care este precizat într-o anexă la factură.

Compensarea cantitativă – cum se realizează facturarea energiei electrice

Pentru prosumatorii persoane fizice, altele decât cele organizate conform OUG nr. 44/2008, care deţin centrale cu putere electrică instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum, se evidenţiază distinct în factura emisă:

  • cantitatea de energie electrică consumată din reţeaua electrică;
  • cantitatea de energie electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică mai mică sau cel mult egală cu cantitatea de energie electrică consumată din reţeaua electrică de aceştia – cu semnul minus.
facturare energie electrică prosumator
Foto: Solarimo / pixabay.com

Facturare energie electrică prosumator – explicațiile ANRE

Pentru prosumatorii persoane fizice, altele decât cele prevăzute mai sus, precum şi pentru prosumatorii persoane juridice, se emit facturi distincte astfel:

  • o factură pentru energia electrică consumată din reţelele electrice de prosumator în calitate de consumator în care se evidenţiază distinct cantitatea de energie electrică consumată din reţeaua electrică de prosumator;
  • o factură emisă de furnizorul de energie electrică în numele şi în contul prosumatorului în care se facturează energia electrică produsă şi livrată în reţelele electrice, fără a depăşi cantitatea de energie electrică consumată din reţeaua electrică de prosumator, în perioada de facturare. Factura în numele şi în contul prosumatorului se emite în baza unui acord prealabil încheiat între prosumator şi furnizor.

Facturare energie electrică prosumator – ce este cantitatea de energie reportată

În situaţia în care cantitatea de energie electrică produsă din surse regenerabile şi livrată în reţeaua electrică de prosumator este mai mare decât energia electrică consumată de acesta din reţeaua electrică, în perioada de facturare, furnizorul de energie electrică determină cantitatea de energie electrică reportată pentru perioada următoare de facturare ca diferenţă dintre cantitatea de energie electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică de prosumator în perioada de facturare şi cantitatea de energie electrică consumată de acesta din reţeaua electrică în calitate de consumator, în aceeaşi perioadă de facturare.

Cantitatea de energie electrică reportată pentru perioada următoare/perioadele următoare este facturată de furnizorul de energie electrică astfel:

-pentru prosumatorii persoane fizice, altele decât cele organizate conform OUG nr. 44/2008, care deţin centrale electrice cu putere electrică instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum, este emisă o factură care conţine, cu semnul minus, cantitatea de energie electrică reportată pentru perioada următoare înmulţită cu preţul energiei electrice active utilizat de furnizorul de energie electrică în contractul de furnizare încheiat cu prosumatorul în calitate de consumator, cu termen scadent de plată de 24 de luni de la data emiterii facturii;

-pentru prosumatorii persoane fizice, altele decât cele prevăzute anterior, precum şi pentru prosumatorii persoane juridice, este emisă o factură în numele şi în contul prosumatorului, care conţine, cu semnul minus, cantitatea de energie electrică reportată pentru perioada următoare înmulţită cu preţul energiei electrice active utilizat de furnizorul de energie electrică în contractul de furnizare încheiat cu prosumatorul în calitate de consumator, cu termen scadent de plată de 24 de luni de la data emiterii facturii, cu aplicarea TVA conform prevederilor legale în vigoare în domeniul fiscal.

Facturare energie electrică prosumator – explicațiile ANRE

Furnizorul de energie electrică returnează, în mod automat, cantitatea de energie electrică reportată pentru acoperirea consumului de energie electrică al prosumatorului în perioada următoare de facturare în care cantitatea de energie electrică consumată de prosumator din reţeaua electrică este mai mare decât cantitatea de energie electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică de acesta.

De asemenea, furnizorul de energie electrică evidenţiază distinct într-o anexă la factura de energie electrică emisă în baza contractului de furnizare a energiei electrice cantitatea de energie electrică returnată, inclusiv preţul acesteia care este egal cu preţul din factura emisă prosumatorului în perioada în care energia electrică reportată a fost efectiv produsă şi livrată în reţeaua electrică, în ordinea în care aceasta a fost livrată în reţeaua electrică.

Neutilizarea de către prosumator a unei cantităţi de energie electrică reportată în termenul de maximum 24 de luni de la data emiterii facturii conduce la includerea în procesul de compensare financiară a cantităţii şi valorii rămase nereturnate.

Facturare energie electrică prosumator – stabilirea prețului

Până la expirarea perioadei de aplicabilitate a prevederilor OUG nr. 27/2022, compensarea cantitativă se realizează cu preluarea energiei electrice produse şi livrate în reţeaua electrică de prosumatori la un preţ identic al energiei electrice active consumate de aceştia în calitate de consumatori, stabilit de furnizorii de energie electrică astfel:

a) pentru prosumatorii care în calitate de consumatori finali au încheiate cu furnizorii contracte în care preţul energiei electrice este mai mic decât preţul final facturat plafonat prevăzut la art. 1 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 27/2022, preţul energiei electrice produse şi livrate în reţeaua electrică este cel contractual;

b) pentru prosumatorii care au încheiat cu furnizorii contracte în care preţul energiei electrice este mai mare decât preţul final facturat plafonat prevăzut la art. 1 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 27/2022, şi care consumă lunar o cantitate de energie care se încadrează în marjele stabilite pentru a beneficia de preţul plafonat, preţul energiei electrice produse şi livrate în reţeaua electrică de respectivii prosumatori este preţul mediu de achiziţie a energiei electrice calculat de către fiecare furnizor, pentru fiecare lună din perioada de aplicare a prevederilor OUG nr. 27/2022, diminuat cu preţul dezechilibrelor stabilit conform prevederilor OUG nr. 27/2022;

Cum se calculează prețul energiei

Valoarea maximă a preţului mediu ponderat al energiei electrice la care ANRE calculează sumele de decontat de la bugetul de stat pentru furnizorii de energie electrică este de 1.300 lei/MWh.

c) pentru prosumatorii care nu se încadrează în oricare din tranşele de consum prevăzute la art. 1 din OUG nr. 27/2022, preţul energiei electrice produse şi livrate în reţeaua electrică este preţul de achiziţie a energiei electrice calculat conform prevederilor din OUG nr. 27/2022, diminuat cu preţul dezechilibrelor.

facturare energie electrică prosumator
Foto: PhotoMIX-Company / pixabay.com

Facturare energie electrică prosumator – compensarea financiară

Mecanismul de regularizare financiară se aplică numai prosumatorilor care dețin centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică mai mare de 200 kW pe loc de consum, dar de cel mult 400 kW pe loc de consum.

Furnizorii de energie electrică (cu care prosumatorii care dețin centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică mai mare de 200 kW pe loc de consum, dar de cel mult 400 kW pe loc de consum, au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice) sunt obligați ca, la solicitarea acestor prosumatori, să achiziţioneze energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică cu preţul mediu ponderat înregistrat în Piaţa pentru Ziua Următoare aferent lunii în care a fost produsă şi livrată energia electrică respectivă.

Regularizarea financiară dintre valoarea energiei electrice produse din surse regenerabile și livrate în rețelele electrice și valoarea energiei electrice consumate din rețelele electrice de către aceşti prosumatori, persoane fizice și juridice, se realizează conform reglementărilor aplicabile în domeniul fiscal, prin compensare între următoarele facturi:

(i) factura emisă de prosumator pentru energia electrică produsă din surse regenerabile și livrată în rețelele electrice, conform prevederilor specifice din contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice încheiat între prosumator și furnizorul de energie electrică și

(ii) factura emisă de furnizorul de energie electrică pentru energia electrică consumată din rețelele electrice de prosumator în calitate de consumator.

În situația în care prosumatorul renunță la dreptul de compensare financiară, stingerea obligațiilor dintre prosumator și furnizorul de energie electrică se realizează prin plăți directe.

Foto: ColiN00B / PhotoMIX-Company / Solarimo / pixabay.com

Dacă acest articol despre facturare energie electrică prosumator ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:

Ce conține dosarul de prosumator. Ghid explicativ în 9 pași
Cum devii prosumator. Ghid detaliat în 9 pași

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: