Foxconn Technology Group (2317.TW) este în discuții cu Arabia Saudită pentru construirea în comun a unei fabrici de 9 miliarde de dolari care ar putea produce microcipuri, componente pentru vehicule electrice și alte produse electronice, potrivit unor surse Wall Street Journal, citate de Reuters.
Arabia Saudită analizează oferta Foxconn de a construi o unitate de producție de semiconductori cu două linii, cunoscută sub numele de „turnătorie” în Neom, un oraș-stat axat pe tehnologie pe care îl dezvoltă în deșert, potrivit surselor citate de jurnaliștii străini.
Compania și autoritățile din Arabia Saudită nu au răspuns solicitărilor Reuters de comentarii.
Foxconn, cel mai mare producător de electronice pe bază de contract din lume și un furnizor major al companiei americane Apple, și-a extins activitatea în domenii precum vehicule electrice (EV) și semiconductori în ultimii ani.
Compania și alte firme din Taiwan precum TSMC caută să își diversifice producția pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA și China, care au afectat industria semiconductoarelor.
Pe lângă Arabia Saudită, Foxconn mai discută cu Emiratele Arabe Unite pentru ridicarea fabricii acolo.
Arabia Saudită ar fi solicitat ca Foxconn să garanteze că va direcționa cel puțin două treimi din producția ”turnătoriei” în lanțul de aprovizionare existent al companiei.
Foxconn, fosta Hon Hai Precision Industry Co Ltd, a semnat acorduri mari de investiții, inclusiv în Taiwan și India. Anul trecut, însă, a redus drastic planurile pentru o fabrică de 10 miliarde de dolari în Wisconsin, pe care fostul președinte american Donald Trump a numit-o „a opta minune a lumii”.
***