13 noiembrie, 2016

bulgar
Rumen Radev- ieri general, azi președinte

Fostul șef al forțelor aeriene din Bulgaria, candidatul socialist Rumen Radev, a câștigat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, conform sondajelor la ieșirea de la urne, citate de Reuters.

Rumen Radev, 53 de ani, a obținut 58 % din sufragii, în timp ce candidata proeuropeană din partea GERB, Țețka Țatceva, 58 de ani, a obținut 35,7%.

Premierul bulgar Boiko Borisov a reiterat duminică intenția de a demisiona dacă Țețka Țatceva, candidata la președinție pe care o susține, pierde alegerile prezidențiale, informează Novinite.


„GERB (Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei- n.red.) nu va rămâne la putere nici măcar o secundă dacă pierdem azi”, a spus premierul bulgar, aflat la jumătatea mandatului. Boiko Borisov a insistat că nu va participa nici la formarea unui alt guvern în cadrul mandatului actualului Parlament dacă Țețka Țatceva pierde alegerile.

Potrivit legislației bulgare, parlamentul rămâne în funcție chiar dacă partidele nu reușesc să ajungă la o înțelegere cu privire la formarea unei coaliții de guvernare. Decizia de a dizolva parlamentul și a convoca alegeri anticipate aparține doar președintelui.

Rumen Radev s-a declarat favorabil ridicării sancțiunilor europene împotriva Rusiei și consideră că regiunea Crimeea ”este de fapt rusească”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: