14 septembrie, 2018

Guvernul a mai făcut un pas pentru transformarea Eximbank în bancă de dezvoltare, prin reglementarea părticipării instituției la proiectele Fondului de Investiții Trei Mări (I3M), ca și la finanțarea acestora.

Ordonanța de urgenţă care conferă Eximbank competenţele necesare a fost adoptată joi, cu câteva zile înaintea Summit-ului /Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, organizat la București, în perioada 17-18 septembrie.

Nota de fundamentare a Ordonanței spune că actul normativ a fost impus de „faptul că, în prezent, în România nu există o bancă de dezvoltare care să participe la Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări”.


Astfel că a fost necesară „modificarea cadrului legal astfel încât să se reglementeze competența Băncii de Export-Import a României – EximBank SA de a efectua în numele și contul statului demersurile necesare pentru stabilirea cadrului de organizare și funcționare al Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, până la momentul în care Banca de Dezvoltare a României va deveni funcțională”.

Mai mult, însă, actul normativ reglementează participarea Eximbank şi la „alte inițiative regionale sau internaționale asumate la nivel politic de Guvernul României, și reglementarea sursei de alimentare a fondului și a destinației legale a sumelor constituite în acest fond”.

Se instituie astfel, „fondul pentru participarea Băncii de Export- import a României – EximBank S.A la inițiative de susținere a investițiilor”, care va fi folosit „pentru achitarea angajamentelor asumate de aceasta în numele și în contul statului pentru:

  • a) participarea la constituirea capitalului social al instrumentelor investiționale;
  • b) acordarea de credite pentru proiecte de interes strategic național, potrivit priorităților aprobate de Guvernul României, din fonduri puse la dispoziție de către statul român;
  • c) participarea la activitatea Fondului Inițiativei celor 3 Mări, pe bază de mandat acordat de Guvernul României, în scopul promovării proiectelor avansate de România, până la momentul înființării Băncii de Dezvoltare a României.”

„Ca urmare a completării prevederilor art.11, alin.3, sumele necesare EximBank S.A. pentru aceste operațiuni se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice- Acţiuni generale”.

Fondul de Investiţii 3 Mări


În anul 2017, România s-a afiliat la nivel politic Inițiativei celor Trei Mări (I3M), o platformă de cooperare regională având ca scop principal creșterea nivelului investițiilor, conectivității și cooperării între statele membre ale Uniunii Europene situate între Marea Adriatică, Marea Baltică și Marea Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia).

Guvernul polonez și Banca de Dezvoltare a Poloniei BGK au inițiat proiectul de înființare a unui Fond de Investiții al celor Trei Mări, ca instrument pentru finanțarea proiectelor investiționale prin implicarea instituțiilor naționale cu rol de promovare și dezvoltare din cele 12 state membre ale UE participante în cadrul I3M.

Eximbank este acum împuternicită să reprezinte şi să angajeze financiar România, inclusiv la Forumul I3M care începe luni, prin „încheierea în numele și în contul statului de acorduri, scrisori de intentie şi convenţii cu entități similare din ţară sau din străinătate”

De asemeni, Eximbank va asigura reprezentarea României „la nivelul organismelor de supraveghere și decizie ale entităților prin care se derulează programele investiționale la care banca este parte în numele statului roman”, potrivit OUG adoptată joi.

Alte ţinte

„Iniţiativa celor Trei Mări” nu este singura în care România ar putea fi reprezentată de Eximbank.

Nota de Fundamentare a Ordonanţei invocă şi „cooperarea băncilor publice care acționează în baza mandatului acordat de stat, în Uniunea Europeană”, în virtutea căreia „au fost create mecanisme financiare de succes precum Fondul Marguerite, înființat de 6 instituții financiare publice (CDP Italia, CDC Franța, ICO Spania, KfW, PKO Bank Polonia și BGK Polonia) împreună cu Banca Europeană de Investiții în vederea susținerii proiectelor de infrastructură mare din UE”.

„Mecanisme similare au fost implementate de băncile publice din centrul și estul Europei în parteneriat cu Banca de Export-Import a Chinei în vederea finanțării proiectelor de infrastructură, înaltă tehnologie și producție de bunuri de consum”, mai spune documentul citat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: