8 august, 2021

Un eşec al Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP26) din toamnă ar fi „catastrofal, nu există alt cuvânt pentru asta”, a declarat Alok Sharma, președintele COP26 și, totodată ministrul britanic al Mediului.

Luni va fi publicat un raport al corpului de experți ONU în domeniul climei  (IPCC, Intergovernmental Panel on Climate Change), care va fi „cel mai puternic avertisment lansat vreodată” cu privire la rolul comportamentului uman în încălzirea globală, a declarat Alok Sharma, citat de The Guardian și Agerpres.


Conferința privind schimbările climatice (Climate Change Conference of the Parties, COP26) va fi organizată de Marea Britanie la Glasgow, între 31 octombrie și 12 noiembrie anul acesta.

Un sentiment al urgenței

‘„Comportamentul uman accelerează încălzirea globală într-un ritm alarmant. (…)  Nu ne putem permite să aşteptăm doi ani, cinci ani, zece ani”. Mai este timp, dar „ne apropiem periculos de mult de momentul” în care va fi prea târziu”, a spus ministrul britanic al Mediului.

Raportul IPCC ar trebui să fie „un semnal de alarmă pentru toţi cei care nu au înţeles încă de ce următorul deceniu trebuie să fie absolut decisiv în ceea ce priveşte acţiunile în domeniul climei”, insistă Alok Sharma, adăugând că „vom înţelege foarte clar că activitatea umană provoacă schimbări climatice într-un ritm alarmant”.

Consecinţele încălzirii globale sunt deja evidente, a continuat el, citând inundaţiile din Europa şi China, „incendiile de pădure, temperaturile record pe care le-am văzut în America de Nord”.


„În fiecare zi vom vedea un nou record într-un fel sau altul în întreaga lume”, a adăugat oficialul britanic

Controlul emisiilor de CO2 nu va fi suficient. Urmează metanul

Pe de altă parte, IPPC a emis și avertismentul că nu va mai fi suficient controlul emisiilor de CO2, cele de metan deveninind cel puțin la fel de periculoase.

Încălzirea globală duce la topirea stratului de permafrost din zonele reci ale globului (în Siberia, de pildă), fenomen considerat o bombă cu metan de experți.

Permafrostul este o combinație de sol, roci, nisip dar și de materiale organice, din plante moarte, toate ținute laolaltă de gheață.

Prin topirea permafrostului se vor elibera mari cantități de metan, care vor agrava schimbările climatice și vor pune în pericol și existența a numeroase așezări umane.

(Citiți și: „Statele care ignoră schimbările climatice vor fi retrogradate de agenţiile de rating – economiști Cambridge University”)

Cu toate acestea, ministrul britanic a apărat planul controversat al Regatului Unit de a permite noi explorări de petrol şi gaze, în ciuda avertismentului Agenţiei Internaţionale pentru Energie din luna mai că ţările ar trebui să renunţe acum la orice nou proiect de petrol şi gaze dacă vor să poată limita încălzirea globală la 1,5°C.

Aceste proiecte vor trebui să respecte angajamentul Marii Britanii de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050, a declarat Alok Sharma.

Criticat de presa britanică pentru că a vizitat 30 de ţări în şapte luni, unele dintre ele fiind plasate de Marea Britanie pe lista roşie pentru situaţia lor sanitară în ceea ce priveşte coronavirusul, Alok Sharma a insistat asupra faptului că întâlnirile faţă în faţă sunt esenţiale şi decisive în astfel de negocieri.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: