28 iunie, 2013

Un episcop, un funcţionar al serviciilor secrete italiene şi un intermediar financiar au fost arestaţi în capitala Italiei, în cadrul unei anchete deschise de Parchetul de la Roma asupra activităţilor Băncii Vaticanului, Institutul pentru Operele Religioase (IOR), relatează presa de la Roma.

Potrivit Corriere della Sera, episcopul arestat de forţele de ordine este monseniorul Nunzio Scarano (foto), episcop din Salerno, localitate din sudul Italiei. Scarano a fost suspendat din funcție în urmă cu câteva săptămâni, când magistrații din Salerno au început investigațiile împotriva sa. Episcopul este acuzat că a luat  60.000 dintr-un cont al băncii Vaticanului și a dat această sumă unui prieten, primind în schimb cecuri. El a depus ulterior cecurile într-un alt cont al unei bănci italiene, pentru a plăti un credit ipotecar.

Cele trei persoane au fost arestate sub acuzaţia de fraudă şi corupţie, precizează publicaţia italiană, care adaugă că acestea au fost reţinute de poliţia italiană, în colaborare cu Garda financiară, la cererea judecătoarei Barbara Callari, de la Parchetul din Roma.


Acest episod, care marchează o nouă etapă în cadrul raporturilor dintre statul italian şi Vatican, vine la numai două zile după decizia papei Francisc de a numi o Comisie Pontificală Raportoare, formată din cinci cardinali, pentru a culege informaţii asupra activităţii Băncii Vaticanului (IOR), comisie prezidată de cardinalul Renato Farina. Această comisie a primit sarcina de a întocmi un raport care îi va fi prezentat papei Francisc, care, la sfârşitul lunii aprilie declarase că ‘IOR este necesară, dar numai până la un anumit punct, deoarece Biserica nu este o organizaţie birocratică’.

Banca Vaticanului, numită în Italia „Banca lui Dumnezeu”, s-a aflat în ultimii 30 de ani în centrul a numeroase anchete deschise de justiţia italiană asupra operaţiunilor sale financiare, considerate prea puţin transparente.

Banca Vaticanului are nevoie de reforme, mai ales după ce, anul trecut, autorităţile europene pentru combaterea spălării banilor au descoperit că IOR nu a reuşit să respecte standardele privind lupta împotriva infracţiunilor financiare. În 2009, Banca Vaticanului a fost acuzată de spălare de bani, iar în 2010 procurorii italieni susţineau că IOR a încălcat în mod deliberat legea italiană în privinţa evaziunii fiscale, „cu scopul de a ascunde proprietatea, destinaţia şi originea capitalului”.

Una dintre ultimele decizii luate de Benedict al XVI-lea, înainte de a renunţa la pontificat, în luna februarie 2013, a fost numirea unui aristocrat german, Ernst von Freyberg, în funcţia de preşedinte al Băncii Vaticanului.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: