Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat miercuri, printr-un comunicat, că nu a constat până în prezent o legătură între imunizarea cu vaccinul împotriva Covid-19 produs de AstraZeneca şi incidentele tromboembolice apărute după imunizare, dar continuă investigarea unei eventuale relații de cauzalitate, care nu este exclusă.
„O legătură de cauzalitate cu vaccinul nu este dovedită, dar este posibilă și continuă analiza”, a menționat EMA.
Câteva state UE au adoptat poziții foarte precaute, precum Germania, care a suspendat imunizarea cu acest ser a persoanelor sub 60 de ani.
Comunicatul conține un bilanţ al monitorizării efectelor secundare ale acestui vaccin, căruia laboratorul i-a schimbat denumire în Vaxzevria, și precizează că va continua observarea acestora, în pofida faptului că nu s-a demonstrat o legătură de cauzalitate între vaccinare şi deces, nu exclude o legătură de cauzalitate.
Cercetările sale nu au dus deocamdată , la identificarea unor eventuali factori de risc ce ar putea favoriza formarea unor cheaguri se sânge atipice (tromboză), susceptibile să migreze pentru a bloca vase de sânge în anumite organe (embolie).
”La ora actuală, supravegherea şi analiza nu au identificat niciun factor de risc specific – vârstă, sex sau antecedente medicale de coagulare a sângelui – în aceste evenimente foarte rare”, subliniază EMA.
Agenţia îndeamnă persoanele vaccinate să fie conştiente de această evetualitate rară şi să consulte imediat un medic, în cazul unor siptome care amintesc de cele prezentate în prospect.
Șefa Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), Emer Cooke, a declarat, miercuri, că sunt investigate 62 de cazuri rare de coagulare a sângelui, la nivel mondial, care au determinat unele ţări să limiteze utilizarea vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19, conform Reuters, preluată de Agerpres. Acestea includ 44 de cazuri din Spaţiul Economic European dintr-un total de 9,2 milioane de persoane care au fost vaccinate în regiune, a precizat responsabila.
Totalul citat de EMA nu include toate cazurile de boală, cunoscută ca tromboza sinusurilor şi a venelor cerebrale (CVST), care au fost raportate în Germania, a spus ea.
Mai multe ţări, între care Franţa, Germania, Canada şi Spania, de exemplu, au restrâns folosirea vaccinului AstraZeneca-Oxford în cadrul campaniei lor de vaccinare împotriva Covid-19.
Germania a suspendat administrarea veccinului AstraZeneca la persoane sub 60 de ani
Cancelarul Angela Merkel și guvernele celor 16 landuri federale au decis ca serul dezvoltat de Universitatea Oxford și compania britanică AstraZeneca să fie administrat doar persoanelor cu vârste de peste 60 de ani. Pentru cei sub această vârstă, vaccinul AstraZeneca va fi utilizat „doar după o amplă evaluare medicală și în funcție de analiza de risc a fiecărui individ în parte”.
„Încrederea se obține știind că orice suspiciune și orice caz în parte sunt analizate serios”, a declarat Merkel cu privire la posibilele efecte adverse. Alternativa ar fi fost să se muşamalizeze aspectele controversate.ANgela Merkel admite că decizia luată în cazul serului AstraZeneca provoacă „incertitudine”. Merkel a insistat că are încredere în vaccinurile anti-coronavirus: când îi va veni rândul să se vaccineze, o va face, „inclusiv cu AstraZeneca”, precizase șefa executivului de la Berlin, în vârstă de 66 de ani.
Noul mod de utilizare a vaccinului AstraZeneca a fost recomandat de comisia permanentă pentru vaccinuri din Germania, Stiko. Motivul ar fi datele existente în prezent privind producerea unor „rare, dar foarte grave efecte adverse trombo-embolice”, scrie Deutsche Welle.
Acestea s-ar fi petrecut în marea majoritate la femei sub 60 de ani și într-un interval de patru până la 16 zile după vaccinare, după cum a anunțat forul din cadrul Institutului Robert Koch. În Germania au fost înregistrate până marți 31 de cazuri de astfel de tromboze cerebrale după vaccinarea cu serul AstraZeneca. Nouă persoane au murit – după cum a relatat Institutul Paul Ehrlich.
Franța – Beneficiile depășeșsc riscul de tromboză
Agenţia franceză a Medicamentului (ANSM) confirmă riscul de tromboză rară după vaccinarea cu AstraZeneca. Specialiştii francezi spun, însă, că beneficiile vaccinării anti-COVID-19 depăşesc riscurile de tromboză.
„ANSM împărtăşeşte recomandarea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) de continuare a vaccinării cu vaccinul AstraZeneca. Noi date ar putea să determine ANSM să revizuiască această poziţie. Mai multe ţări europene au suspendat în baza principiului precauţiei şi în mod temporar vaccinarea cu AstraZeneca, în urma mai multor cazuri grave de tulburare a coagulării, precum evenimente tromboembolice”, anunţa ANSM.
Cele mai mai multe cazuri de tromboză s-au înregistrat la persoane cu vârste mai mici de 55 de ani.