marți

30 aprilie, 2024

4 martie, 2024

Elveția a aprobat creșterea plăților de pensie în cadrul unui referendum de duminică, anunță Reuters. Rezultatele oficiale provizorii publicate de guvern au arătat că peste 58% dintre alegători au susținut pensia suplimentară, o a 13-a plată lunară pe an, cu mai puțin de 42% împotrivă, o diferență mai mare decât indicau sondajele preliminare.

Măsura, care a fost promovată de Federația Sindicală Elvețiană și de partidele de centru-stânga, a avut întrunit sprijinul majorității celor 26 de cantoane ale Elveției, deci va fi adoptată. „Acest pas este într-adevăr o piatră de hotar uriașă din perspectiva sindicală”, a declarat Lukas Golder de la firma de sondaje gfs.bern.

Guvernul, lobby-urile de afaceri și parlamentul, care în prezent se înclină spre dreapta, au respins propunerea ca nefondată din punct de vedere financiar. Alegătorii elvețieni, precauți în trecut cu privire la măsurile de sprijin considerate riscante pentru afaceri, au arătat însă că nevoia unei plase de siguranță sociale este mai puternică decât dubiile financiare exprimate de guvern.


Votul privind pensiile contrastează cu rezultatele referendumurile din ultimele decenii, în care Elveția a respins în mod constant propunerile care ar fi scurtat săptămâna de lucru și ar fi oferit oamenilor mai multe vacanțe.

Preocuparea cu privire la costul vieții este larg răspândită în Elveția, o țară bogată. Zurich, cea mai mare conurbație din Elveția, este la egalitate cu Singapore ca fiind cel mai scump oraș din lume, într-un studiu publicat în noiembrie de economist Intelligence Unit.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: